Citește Ruku 251 din Coran

وَلَقَدْ ءَاتَيْنَا مُوسَىٰ تِسْعَ ءَايَـٰتٍۭ بَيِّنَـٰتٍۢ ۖ فَسْـَٔلْ بَنِىٓ إِسْرَٰٓءِيلَ إِذْ جَآءَهُمْ فَقَالَ لَهُۥ فِرْعَوْنُ إِنِّى لَأَظُنُّكَ يَـٰمُوسَىٰ مَسْحُورًۭا ﴿101﴾

Noi i-am dat lui Moise nouă semne ca dovezi vădite. Întreabă-i pe fiii lui Israel! Când el a venit la ei, Faraon i-a spus: “O, Moise! Eu cred că eşti vrăjit!”

قَالَ لَقَدْ عَلِمْتَ مَآ أَنزَلَ هَـٰٓؤُلَآءِ إِلَّا رَبُّ ٱلسَّمَـٰوَٰتِ وَٱلْأَرْضِ بَصَآئِرَ وَإِنِّى لَأَظُنُّكَ يَـٰفِرْعَوْنُ مَثْبُورًۭا ﴿102﴾

El spuse: “Tu ştii că acestea nu au fost pogorâte decât de la Domnul cerurilor şi al pământului ca semne vădite. O, Faraon! Eu cred că eşti pierdut!

فَأَرَادَ أَن يَسْتَفِزَّهُم مِّنَ ٱلْأَرْضِ فَأَغْرَقْنَـٰهُ وَمَن مَّعَهُۥ جَمِيعًۭا ﴿103﴾

Faraon a vrut să-l izgonească din ţară, însă Noi l-am înecat pe el şi pe toţi cei dimpreună cu el.

وَقُلْنَا مِنۢ بَعْدِهِۦ لِبَنِىٓ إِسْرَٰٓءِيلَ ٱسْكُنُوا۟ ٱلْأَرْضَ فَإِذَا جَآءَ وَعْدُ ٱلْـَٔاخِرَةِ جِئْنَا بِكُمْ لَفِيفًۭا ﴿104﴾

După el, le-am spus fiilor lui Israel: “Locuiţi pământul, însă când va veni făgăduiala Vieţii de Apoi, vă vom aduce laolaltă.”

وَبِٱلْحَقِّ أَنزَلْنَـٰهُ وَبِٱلْحَقِّ نَزَلَ ۗ وَمَآ أَرْسَلْنَـٰكَ إِلَّا مُبَشِّرًۭا وَنَذِيرًۭا ﴿105﴾

Întru Adevăr l-am pogorât şi întru Adevăr a coborât. Noi nu te-am trimis decât ca vestitor şi predicator.

وَقُرْءَانًۭا فَرَقْنَـٰهُ لِتَقْرَأَهُۥ عَلَى ٱلنَّاسِ عَلَىٰ مُكْثٍۢ وَنَزَّلْنَـٰهُ تَنزِيلًۭا ﴿106﴾

Noi ţi-am împărţit acest Coran ca tu să-l citeşti oamenilor pe îndelete şi Noi l-am pogorât rând pe rând.

قُلْ ءَامِنُوا۟ بِهِۦٓ أَوْ لَا تُؤْمِنُوٓا۟ ۚ إِنَّ ٱلَّذِينَ أُوتُوا۟ ٱلْعِلْمَ مِن قَبْلِهِۦٓ إِذَا يُتْلَىٰ عَلَيْهِمْ يَخِرُّونَ لِلْأَذْقَانِ سُجَّدًۭا ﴿107﴾

Spune: “Credeţi în el ori nu credeţi?!” Cei cărora li s-a dat ştiinţa cad cu faţa la pământ când li se recită Coranul.

وَيَقُولُونَ سُبْحَـٰنَ رَبِّنَآ إِن كَانَ وَعْدُ رَبِّنَا لَمَفْعُولًۭا ﴿108﴾

Ei spun: “Mărire Domnului nostru! Făgăduiala Domnului nostru se va împlini!”

وَيَخِرُّونَ لِلْأَذْقَانِ يَبْكُونَ وَيَزِيدُهُمْ خُشُوعًۭا ۩ ﴿109﴾

Ei cad cu faţa la pământ plângând şi smerenia lor este tot mai mare.

قُلِ ٱدْعُوا۟ ٱللَّهَ أَوِ ٱدْعُوا۟ ٱلرَّحْمَـٰنَ ۖ أَيًّۭا مَّا تَدْعُوا۟ فَلَهُ ٱلْأَسْمَآءُ ٱلْحُسْنَىٰ ۚ وَلَا تَجْهَرْ بِصَلَاتِكَ وَلَا تُخَافِتْ بِهَا وَٱبْتَغِ بَيْنَ ذَٰلِكَ سَبِيلًۭا ﴿110﴾

Spune: “Chemaţi-L Dumnezeu ori chemaţi-L Milostivul, căci oricum L-aţi chema, cele mai frumoase nume ale Lui sunt.” Nu rosti rugăciunile în gura mare, însă nici nu le şopti, ci caută o cale de mijloc

وَقُلِ ٱلْحَمْدُ لِلَّهِ ٱلَّذِى لَمْ يَتَّخِذْ وَلَدًۭا وَلَمْ يَكُن لَّهُۥ شَرِيكٌۭ فِى ٱلْمُلْكِ وَلَمْ يَكُن لَّهُۥ وَلِىٌّۭ مِّنَ ٱلذُّلِّ ۖ وَكَبِّرْهُ تَكْبِيرًۢا ﴿111﴾

şi spune: “Laudă lui Dumnezeu! El nu şi-a dăruit lui însuşi fii. El nu are pe nimeni alături în împărăţia Sa. El nu are oblăduitor în faţa umilirii. Pe El preamăreşte-L cu preamărire!