Hadithuri despre Credința în Ziua de Apoi

Islam > Hadith > Credința în Ziua de Apoi

51 hadithuri profetice explicate despre «Credința în Ziua de Apoi»: text arab, traducere, explicații și învățăminte, cu grad de autenticitate și referințe.

Actualizat la 26 octombrie 2026 la 23h26

Lista hadithurilor despre Credința în Ziua de Apoi

Sahih (hadis autentic) „Muezinii vor avea cele mai lungi gâturi dintre oameni în Ziua Judecății.” Sahih (hadis autentic) „Cine spune, atunci când aude Chemarea (la Rugăciune): O, Allah, Stăpân al acestei chemări desăvârșite și al Rugăciunii care va fi împlinită, dăruieșt Sahih (hadis autentic) Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) a spus Sahih (hadis autentic) „Această religie va ajunge peste tot așa cum ajunge noaptea și ziua și Allah nu va lăsa nicio casă fără ca această religie să intre în ea, prin care Sahih (hadis autentic) „Primul lucru care va fi judecat în Ziua Judecății va fi vărsarea de sânge.” Sahih (hadis autentic) Ei vor fi torturați, și nu vor fi torturați pentru un păcat mare (considerat astfel de oameni). Dar păcatul este mare. Unul dintre ei nu a avut grijă Sahih (hadis autentic) Un bărbat l-a întrebat pe Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa): „Când este Ceasul de Apoi?” El a spus: „Ce ai pregătit pentru aces Sahih (hadis autentic) „Să vă spun o poveste despre Dajjal (Anticrist) ce niciun alt Profet nu a mai spus? Sahih (hadis autentic) „Nu există altă divinitate demnă de a fi adorată în afară de Allah. Vai de arabi, de răul ce se apropie de ei. Astăzi s-a făcut așa o deschidere în zi Hasan (hadis bun) „Printre cei mai răi oameni sunt aceia peste care va veni Ceasul (Ziua Judecății) în timp ce ei sunt încă în viață, și cei care își fac din morminte l Sahih (hadis autentic) Allah îl va face să intre în Paradis, indiferent de faptele sale.” Sahih (hadis autentic) Atunci când trupul decedatului este așezat pe catafalcă și aceasta este purtată de bărbați pe umerii lor, dacă persoana decedată a fost virtuoasă, va Sahih (hadis autentic) „Să vă spun eu despre locuitorii Paradisului? Fiecare om slab și smerit (care este considerat neînsemnat), dar dacă ar jura pe Allah, El i-ar împlini Sahih (hadis autentic) „Pe cel ce dă un răgaz cuiva aflat în imposibilitatea de a-și plăti datoria sau îl scutește de o parte din ea, Allah îl va adăposti la umbra Tronului Sahih (hadis autentic) Atunci când un musulman este întrebat în Sahih (hadis autentic) „Credinciosul va fi apropiat de Domnul său, Cel Preaînalt, în Ziua Judecății, până când El îl va acoperi cu Mila Sa (îl va proteja de privirile altora Sahih (hadis autentic) „Soarele va fi apropiat de oameni în Ziua Judecății, până când va fi la o distanță de un mil Sahih (hadis autentic) „Picioarele unui om nu se vor mișca în Ziua Judecății până când nu va fi întrebat de viața sa, cum și-a petrecut-o, despre cunoștiințele sale și ce a Sahih (hadis autentic) „Cine a fost nedrept față de fratele său, fie în privința onoarei lui, fie a altui lucru, să-i ceară iertare de la el astăzi, înainte să vină ziua în Sahih (hadis autentic) „« Oamenii vor fi adunați în Ziua Judecății desculți, goi și necircumciși.» L-am întrebat: «O, Trimis al lui Allah, bărbații și femeile laolaltă, fiec Sahih (hadis autentic) Într-adevăr îl vei vedea pe Domnul tău la fel cum vezi această lună. Dacă poți să nu neglijezi o Rugăciune Sahih (hadis autentic) „Cel care memorează 10 Versete de la începutul Capitolului Al-Kahf va fi protejat de Anticrist.” Într-o altă relatare: „De la sfârșitul Capitolului Al Sahih (hadis autentic) „Știți cine este cel falimentar? Sahih (hadis autentic) „Curând, unul dintre hadisurile mele va ajunge la un bărbat, în vreme ce el stă întins pe așternutul său și va spune: «Între noi și voi se află Cartea Sahih (hadis autentic) „Allah nu nedreptățește niciun dreptcredincios în privința faptelor sale bune - El îi va da pentru ele ceea ce este bun în această lume și îl va răspl Sahih (hadis autentic) „Printre semnele apropierii Ceasului de Apoi se numără și faptul că știința folositoare va fi luată și va dispărea, va domina neștiința și ignoranța, Sahih (hadis autentic) „Ceasul (Ziua Judecății) nu va veni până când un om nu va trece pe lângă un mormânt și va spune „Îmi doresc să fiu în locul acelui om.” Sahih (hadis autentic) „Ceasul de Apoi nu va veni până ce nu veți lupta împotriva evreilor, iar piatra după care se va ascunde un evreu va spune: O, musulmanule, în spatele Sahih (hadis autentic) „În Mâna Căruia se află sufletul meu! Fiul Mariei va veni în curând și va judeca în mod corect. El va distruge crucea, va omorî porcul, va înlătura Ji Sahih (hadis autentic) „Ceasul de Apoi nu va veni până când Soarele nu va răsări dinspre Apus, iar atunci când va răsări și oamenii îl vor vedea, cu toții vor crede Sahih (hadis autentic) „Ceasul Sahih (hadis autentic) „În Ziua Judecății Allah va strânge Pământul și va împături Cerurile cu Mâna Sa Dreaptă și va spune: „Eu sunt Regele, unde sunt regii Pământului?” Sahih (hadis autentic) „Fântâna mea (din Ziua Judecății) ar necesita o călătorie de o lună de zile pentru a o traversa. Apa ei este mai albă decât laptele, mirosul ei este m Sahih (hadis autentic) „Eu voi fi lângă un rezervor de apă (la o fântână în Paradis) și mă voi uita care dintre voi va veni la mine, însă unii oameni vor fi împiedicați să a Sahih (hadis autentic) Jur pe Cel în Mâna Căruia se află sufletul lui Mohammed, că vasele (și pocalele) sale vor fi mai numeroase decât stelele de pe Cer și decât Planetele Sahih (hadis autentic) Cu adevărat, Allah îl va scoate pe un om din Națiunea mea în fața întregii creații în Ziua Judecății Hasan (hadis bun) Când Allah a creat Raiul și focul Iadului, l-a trimis pe Jibril Sahih (hadis autentic) „Mai întâi, Moartea va fi adusă sub forma unui berbec cenușiu, alb și negru Sahih (hadis autentic) „Focul pe care voi îl aveți (în viața lumească) este a șaptezecea parte din Focul iadului Sahih (hadis autentic) Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa), cel sincer și demn de încredere, a spus: „Fiecare dintre voi este creat în pânt Hadis autentic printr-un alt lanț de transmițători Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a menționat ceva și a spus: „Aceasta se va petrece atunci când știința (religioasă) va disp Sahih (hadis autentic) Oare Acela care este capabil să îi facă să meargă pe picioarele lor în această viață lumească, să nu fie suficient de capabil în a îi face să meargă p Hasan (hadis bun) {Apoi veți fi întrebați, în Ziua aceea, despre plăceri!} Sahih (hadis autentic) „În timpul de pe urmă, în Națiune mea (Ummah) vor fi unii oameni care vor vorbi despre ceea ce nici tu și nici strămoșii tăi nu au auzit vreodată. Să Sahih (hadis autentic) „Când auziți Muezinul, repetați ceea ce spune acesta și apoi invocați binecuvântările lui Allah asupra mea Sahih (hadis autentic) După aceștia, cei care urmează vor fi asemenea celor mai strălucitoare Stele de pe Cer. Nu vor urina, nu vor defeca, nu vor scuipa și nu își vor sufl Sahih (hadis autentic) Al Firdaws este cel mai înalt nivel, din el curg cele 4 râuri, iar deasupra lui se află Tronul. Atunci când îi cereți ceva lui Allah, cereți-I Al-Fird Sahih (hadis autentic) „Orice proprietar al unei Sahih (hadis autentic) Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântărea lui Allah fie asupra sa), cel sincer și demn de încredere, ne-a spus: „Fiecare dintre voi este format în Sahih (hadis autentic) Paradis să ceară orice dorește. El va cere și va cere din nou, iar după aceea Allah îl va întreba: «Ai cerut tot ceea ce îți doreai?» El va răspunde: Sahih (hadis autentic) mijlocirea ta va fi acceptată.» Și atunci eu îmi voi ridica capul și voi spune: Poporul meu, o, Doamne! Poporul meu o, Doamne! Poporul meu, o, Doamne!
بسم الله الرحمن الرحيم mar 15 Jumada al-Awwal
الثلاثاء 15 جمادى الأولى
بدر Lună Plină Ziua 16.5 / 29.5
Iluminare 96%
Lună nouă în 13 zile
لا حول ولا قوة إلا بالله Nu există putere nici forță decât de la Allah

إِنَّ ٱللَّهَ وَمَلَٰٓئِكَتَهُۥ يُصَلُّونَ عَلَى ٱلنَّبِىِّ ۚ يَٰٓأَيُّهَا ٱلَّذِينَ ءَامَنُوا۟ صَلُّوا۟ عَلَيْهِ وَسَلِّمُوا۟ تَسْلِيمًا

Dumnezeu şi îngerii îl binecuvântează pe Profet. O, voi cei ce credeţi! Rugaţi-vă pentru el şi chemaţi asupra lui pacea.

Al-Ahzab 33:56

Rugăciunea asupra Profetului