Islam > Hadith > Jurisprudenta familiei > „Căsătoria unei femei efectuată fără permisiunea tutorelui ei (Uali) este nulă — și Profet…
Sahih (hadis autentic)Actualizat la 26 octombrie 2026 la 23h26
📖 1 min de cititProfetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a avertizat ca o femeie să nu se căsătorească singură, fără permisiunea tutorilor ei (Auliya),deoarece căsătoria ei este nulă și a repetat acest lucru de trei ori, ca și cum ar fi vrut să exprime că acea căsătorie nu ar fi existat deloc.
Dacă cel care s-a căsătorit cu ea fără permisiunea tutorelui ei a întreținut relații sexuale cu ea, ea este îndreptățită să primească zestrea ei de nuntă (Mahr) completă datorită acestui contact sexual.
Apoi, dacă există controverse între tutori (Auliyā) în privința încheierii contractului de căsătorie, iar rangul lor (în ierarhia de tutelă) este același, atunci are prioritate cel care a luat inițiativa, cu condiția ca aceasta să fie în interesul ei. Dacă tutorele refuză să o căsătorească, atunci este considerat ca și cum nu ar avea tutore, iar conducătorul (sau reprezentantul său, precum un judecător) devine tutorele ei. Însă dacă tutorele există și este prezent, conducătorul nu are autoritate (de tutelă) asupra ei.
Categorii : Jurisprudența familiei · Căsătoria · Jurisprudența și bazele acesteia