Islam > Hadith > Virtutile > „Pilda cu care m-a trimis Allah cu privire la călăuzire și știință este precum pilda unei …
Sahih (hadis autentic)Actualizat la 26 octombrie 2026 la 23h26
📖 2 min de cititProfetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) i-a comparat, cu uimire, pe cei care beneficiază de călăuzirea adusă de el cu un pământ peste care curge o ploaia abundentă, iar acest pământ este de trei feluri: Primul tip de pământ este un pământ curat și fertil, care primește apa ploilor și produce multă vegetație, atât verde cât și uscată, din care beneficiază oamenii. Al doilea tip de pământ este un pământ care absoarbe apa, dar nu face să crească nicio plantă. Acesta reține apa pentru ca oamenii să o poată folosi pentru a bea, pentru a adăpa animalele și pentru a uda culturile. Al treilea tip de pământ este un pământ plat și neted, care nu absoarbe apă și nu produce plante. Astfel, nu beneficează nici el, nici oamenii de apă. Tot așa sunt și cei care aud sau ascultă călăuzirea și știința cu care a fost trimis cu Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa). Primul tip este reprezentat de oamenii care au cunoștințe și o înțelegere profundă a Religiei lui Allah. Ei acționează conform acestor cunoșiințe și îi învăță și pe alții. Acesta este asemenea pământului bun și fertil, care absoarbe apa și beneficiază de ea pentru sine, iar apoi produce plante ce le aduc folos și altora. Al doilea tip este cel care învață Știința Islamică, dar nu are înțelegerea și abilitatea de a o interpreta. El acumulează cunoștințe despre Islam, dar nu le aplică, nu face acte de adorare voluntare și nici nu înțelege ceea ce știe. Acesta este ca pământul care reține apa, fiind util altora, dar fără a aduce un beneficiu propriu. Al treilea tip este reprezentat de oamenii care ascultă Știința, dar nu acționează conform ei și nu o transmite altora. Ei sunt asemenea pământului arid sau neted, care nu produce nimic și nu reține apa, făcând-o inutilă pentru sine și pentru alții.
Categorii : Virtuțile · Excelența cunoașterii · Virtuți și maniere