Hadithuri despre Virtuți și maniere

Islam > Hadith > Virtuți și maniere

331 hadithuri profetice explicate despre «Virtuți și maniere»: text arab, traducere, explicații și învățăminte, cu grad de autenticitate și referințe.

Actualizat la 26 octombrie 2026 la 23h26

Lista hadithurilor despre Virtuți și maniere

Sahih (hadis autentic) „Cel care a citit ultimele două versete din Surat Al-Baqara noaptea, acestea au fost îndeajuns pentru el.” Hasan (hadis bun) „Cel care a citit o literă din Cartea lui Allah (Coran) are pentru ea o faptă bună consemnată și pentru fiecare faptă bună îi sunt consemnate încă zec Sahih (hadis autentic) „Inimile Fiilor lui Adam sunt între două Degete dintre Degetele Celui Milostiv, ca o inimă unică, pe care o întoarce El după cum Voiește.” Apoi, Sahih (hadis autentic) „Cine jură pe (idolii) Al-Lat și Al-‘Uzza, să spună (imediat după aceea, corectându-se): „Nu există nicio divinitate demnă de a fi adorată în afară de Sahih (hadis autentic) „Știți cine este cel falimentar? Sahih (hadis autentic) „În timp ce un om mergea pe drum, a găsit o ramură cu spini pe drum și a îndepărtat-o. Atunci Allah a apreciat fapta lui și l-a iertat.” Sahih (hadis autentic) Curățenia este jumătate din credință, aducerea de laudă lui Allah („alhamdulillah“) umple Talerul (faptelor bune), iar aducerea de slavă lui Allah („s Sahih (hadis autentic) O, Mesager al lui Allah, nu am lăsat niciun păcat, nici mai mare, și nici mai mic, pe care să nu-l fi săvârșit." Profetul a întrebat: „Oare nu mărturi Sahih (hadis autentic) Dreptul lui Allah asupra robilor Săi este ca ei să Îl adore pe El și să nu-I facă pe nimeni asociat. Iar dreptul robilor asupra lui Allah este ca El s Sahih (hadis autentic) Cel care moare fără a-I face parteneri lui Allah va intra în Paradis, iar cel care moare asociind altceva cu Allah va intra în Focul Iadului.” Sahih (hadis autentic) „Satana vine la om şi începe să spună: «Cine a creat asta? Și asta cine a creat-o?», până când ajunge să spună: «Și cine l-a creat pe Domnul tău?» Atu Hasan (hadis bun) Faptele sunt de șase categorii, iar oamenii sunt de patru tipuri. Astfel, există două fapte definitive care se impun cu necesitate, fapte care au o ră Sahih (hadis autentic) spune-mi ceva despre Islam ce nu mai trebuie să întreb pe nimeni altcineva decât pe tine. El (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: Sahih (hadis autentic) „Printre semnele apropierii Ceasului de Apoi se numără și faptul că știința folositoare va fi luată și va dispărea, va domina neștiința și ignoranța, Sahih (hadis autentic) „Ceasul (Ziua Judecății) nu va veni până când un om nu va trece pe lângă un mormânt și va spune „Îmi doresc să fiu în locul acelui om.” Sahih (hadis autentic) Cu adevărat, Allah îl va scoate pe un om din Națiunea mea în fața întregii creații în Ziua Judecății Hasan (hadis bun) Când Allah a creat Raiul și focul Iadului, l-a trimis pe Jibril Sahih (hadis autentic) „Mai întâi, Moartea va fi adusă sub forma unui berbec cenușiu, alb și negru Sahih (hadis autentic) „Focul pe care voi îl aveți (în viața lumească) este a șaptezecea parte din Focul iadului Sahih (hadis autentic) „Cel care minte în mod intenționat despre mine va avea un loc în Iad.” Hadis autentic printr-un alt lanț de transmițători Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a menționat ceva și a spus: „Aceasta se va petrece atunci când știința (religioasă) va disp Sahih (hadis autentic) „Nu căutați știința pentru a vă făli în fața celor învățați sau pentru a vă contrazice cu cei proști și neștiutori Sahih (hadis autentic) „Allah a dat ca pildă un drum drept Sahih (hadis autentic) „Oare ar dori vreunul dintre voi ca atunci când se întoarce la familia sa să găsească trei cămile gestante, mari și grase Hasan (hadis bun) „Companionului Coranului (cel care este dedicat acestuia) i se va spune: „Citește și înalță-te și recită așa cum obișnuiai să reciți și în viața lumea Sahih (hadis autentic) „Cel care recită Coranul în mod deschis și public este asemenea acelui care face caritate în mod deschis și public, iar cel care recită Coranul în tai Sahih (hadis autentic) Să aveți frică de Allah, să îl ascultați pe liderul vostru și să îi fiți lui supuși chiar dacă acesta este un sclav Abisinian. Voi veți vedea un confl Hasan (hadis bun) ei obișnuiau să asculte (și să învețe) zece versete de la Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) și nu treceau la următoarele zece v Sahih (hadis autentic) O, Abu al-Mundhir, știi care este cel mai măreț verset din Cartea lui Allah pe care tu o ai?» Am spus: «Allah! Nu există altă divinitate în afară de E Sahih (hadis autentic) În fiecare noapte când mergea la culcare, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) își unea palmele și sufla în ele, recitând Surele Sahih (hadis autentic) Dacă îi vezi pe cei care urmează versetele ambigue, ei sunt cei numiți aici de Allah; așa că fii cu băgare de seamă în privința lor Sahih (hadis autentic) „Allah îl va Ierta pe cel care face un păcat și apoi se purifică, se roagă și Îi cere iertare lui Allah.” Apoi a recitat următorul Verset Sahih (hadis autentic) Spune: „Nu există altă divinitate demnă de a fi adorată în afară de Allah”, pentru a depune mărturie pentru tine întru aceasta în Ziua Judecății Hasan (hadis bun) {Apoi veți fi întrebați, în Ziua aceea, despre plăceri!} Sahih (hadis autentic) „Dacă atunci când muezinul spune: „Allahu Akbar, Allahu Akbar” (Allah este Cel mai Măreț), unul dintre voi spune (asemenea lui): „Allahu Akbar, Allahu Sahih (hadis autentic) „Când auziți Muezinul, repetați ceea ce spune acesta și apoi invocați binecuvântările lui Allah asupra mea Sahih (hadis autentic) „Când vreunul dintre voi intră în moschee, să spună: „Allahu-mma iftah ly abuaba rahmatik” (O Allah, deschide-mi porțile Milei și Îndurării Tale). Iar Sahih (hadis autentic) „Allah Preaslăvitul și Preaînaltul a spus: „Am împărțit Rugăciunea în două jumătăți între mine și robul Meu, iar robul Meu va primi ceea ce el cere Sahih (hadis autentic) Acesta este diavolul cunoscut sub numele de Khinzab. Dacă îi simți infuența, caută refugiu la Allah de el și scuipă de trei ori în stânga ta Sahih (hadis autentic) „Allah nu acceptă nicio faptă în afara acelora făcute în mod devotat și sincer de dragul Lui și căutând Mulțumirea Sa Sahih (hadis autentic) „Sunt patru (trăsături); pe care dacă cineva le deține este cu adevărat ipocrit, iar cel care deține una dintre ele, deține o trăsătură a ipocriziei, Sahih (hadis autentic) După aceștia, cei care urmează vor fi asemenea celor mai strălucitoare Stele de pe Cer. Nu vor urina, nu vor defeca, nu vor scuipa și nu își vor sufl Sahih (hadis autentic) Al Firdaws este cel mai înalt nivel, din el curg cele 4 râuri, iar deasupra lui se află Tronul. Atunci când îi cereți ceva lui Allah, cereți-I Al-Fird Sahih (hadis autentic) „Purtați haine albe, căci acestea sunt cele mai bune haine ale voastre, și înfășurați-vă morții în ele.” Sahih (hadis autentic) „Când un om a murit, faptele sale sunt încheiate, cu excepția a trei lucruri: o caritate al cărei folos continuă, cunoștințele benefice răspândite sau Sahih (hadis autentic) „Dacă oamenii ar ști ce mare răsplată se află în Chemarea la Rugăciune (Adan) și în primul rând [al Rugăciunii], și n-ar avea altă cale decât să tragă Sahih (hadis autentic) „Nu există musulman care să fie lovit de o nenorocire și el să spună ceea ce i-a Poruncit Allah: „Cu adevărat noi suntem ai lui Allah şi la El ne vom Sahih (hadis autentic) „Ce am eu de-a face cu această lume? Eu nu sunt în această lume decât asemenea unui călător care s-a odihnit la umbra unui copac, apoi a plecat și l-a Sahih (hadis autentic) „Un adevărat dreptcredincios nu este calomniator, nici blestemător, nici imoral și nici nerușinat.” Sahih (hadis autentic) „Cel care spune: «La ilaha illa Allah, uahdahu la șarika lah, lahu-l-mulku ua lahu-l-hamdu, ua huwa ‘ala kulli șay’in qadir» (Nu există alt dumnezeu î Sahih (hadis autentic) „Îi este garantat Paradisul celui care spune: „Mă mulțumesc cu Allah ca Domn (și Stăpân), cu Islamul ca Religie și cu Mohammed ca Mesager.” حسن لغيره „Nu vă preocupați excesiv de gospodării (averi/terenuri), ca să nu ajungeți să vă doriți (cu ardoare) viața lumească.” Sahih (hadis autentic) „Cel care se aruncă de pe un munte cu intenția de a se sinucide se va afla în Focul Iadului fiind într-o căzătură continuă pentru totdeauna; şi cel ca Sahih (hadis autentic) „Promiteți-mi că nu veți asocia nimic cu Allah, nu veți fura, nu veți comite adulter, nu vă veți ucide copiii, nu veți inventa calomnii și nu veți fi Sahih (hadis autentic) „Islamul a început ca ceva străin și va reveni la a fi străin așa cum a început, așadar binecuvântați sunt străinii.” Sahih (hadis autentic) „Inima celui bătrân rămâne tânără în două lucruri: în iubirea pentru lume și în dorința de a trăi mult.” Sahih (hadis autentic) „Feriți-vă de păcatele mici, căci exemplul păcatelor mici este ca al unui grup de oameni care s-au adăpostit într-o vale. Unul dintre ei a adus o Hasan (hadis bun) „Vă îndemn să vă amintiți adesea de distrugătorul plăcerilor”, adică moartea Hasan (hadis bun) „Cu adevărat, am fost trimis pentru a perfecționa bunul caracter.” Sahih (hadis autentic) „Şapte (categorii de oameni) vor fi protejaţi de Umbra (Tronului) lui Allah în Ziua (Ziua Judecății) în care nu va exista nicio altă umbră în afară de
بسم الله الرحمن الرحيم mie 16 Jumada al-Awwal
الأربعاء 16 جمادى الأولى
أحدب متناقص Lună Giboasă Descrescătoare Ziua 16.7 / 29.5
Iluminare 96%
Lună nouă în 13 zile
أستغفر الله Cer iertare de la Allah

إِنَّ ٱللَّهَ وَمَلَٰٓئِكَتَهُۥ يُصَلُّونَ عَلَى ٱلنَّبِىِّ ۚ يَٰٓأَيُّهَا ٱلَّذِينَ ءَامَنُوا۟ صَلُّوا۟ عَلَيْهِ وَسَلِّمُوا۟ تَسْلِيمًا

Dumnezeu şi îngerii îl binecuvântează pe Profet. O, voi cei ce credeţi! Rugaţi-vă pentru el şi chemaţi asupra lui pacea.

Al-Ahzab 33:56

Rugăciunea asupra Profetului