Citește pagina 564 a Coranului

فَلَمَّا رَأَوْهُ زُلْفَةًۭ سِيٓـَٔتْ وُجُوهُ ٱلَّذِينَ كَفَرُوا۟ وَقِيلَ هَـٰذَا ٱلَّذِى كُنتُم بِهِۦ تَدَّعُونَ ﴿٢٧﴾

Când cei care tăgăduiesc o vor vedea de aproape, chipurile li se vor schimonosi. Li se va spune: “Aceasta este ceea ce aţi chemat!”

قُلْ أَرَءَيْتُمْ إِنْ أَهْلَكَنِىَ ٱللَّهُ وَمَن مَّعِىَ أَوْ رَحِمَنَا فَمَن يُجِيرُ ٱلْكَـٰفِرِينَ مِنْ عَذَابٍ أَلِيمٍۢ ﴿٢٨﴾

Spune: “Ce credeţi? Fie că Dumnezeu mă va nimici pe mine şi pe cei dimpreună cu mine, fie că se va milostivi de noi, însă cine îi va apăra pe tăgăduitori de osânda dureroasă?”

قُلْ هُوَ ٱلرَّحْمَـٰنُ ءَامَنَّا بِهِۦ وَعَلَيْهِ تَوَكَّلْنَا ۖ فَسَتَعْلَمُونَ مَنْ هُوَ فِى ضَلَـٰلٍۢ مُّبِينٍۢ ﴿٢٩﴾

Spune: “El este Milostivul! Noi credem în El. Lui ne încredinţăm.” Veţi şti atunci cine este într-o rătăcire făţişă!

قُلْ أَرَءَيْتُمْ إِنْ أَصْبَحَ مَآؤُكُمْ غَوْرًۭا فَمَن يَأْتِيكُم بِمَآءٍۢ مَّعِينٍۭ ﴿٣٠﴾

Spune: “Ce credeţi? Dacă apa voastră se va scurge în pământ peste noapte cine vă va mai da apă de izvor?”

نٓ ۚ وَٱلْقَلَمِ وَمَا يَسْطُرُونَ ﴿١﴾

Nun. Pe condei şi pe ceea ce scriu ei!

مَآ أَنتَ بِنِعْمَةِ رَبِّكَ بِمَجْنُونٍۢ ﴿٢﴾

Tu, har Domnului tău, nu eşti îndrăcit!

وَإِنَّ لَكَ لَأَجْرًا غَيْرَ مَمْنُونٍۢ ﴿٣﴾

O răsplată necurmată vei avea!

وَإِنَّكَ لَعَلَىٰ خُلُقٍ عَظِيمٍۢ ﴿٤﴾

Tu ai o fire prea-înălţată.

فَسَتُبْصِرُ وَيُبْصِرُونَ ﴿٥﴾

Ai să vezi şi au să vadă,

بِأَييِّكُمُ ٱلْمَفْتُونُ ﴿٦﴾

care dintre voi este apucatul.

إِنَّ رَبَّكَ هُوَ أَعْلَمُ بِمَن ضَلَّ عَن سَبِيلِهِۦ وَهُوَ أَعْلَمُ بِٱلْمُهْتَدِينَ ﴿٧﴾

Domnul tău îi ştie prea bine pe cei care s-au rătăcit de la Calea Sa, precum îi ştie prea bine pe cei călăuziţi.

فَلَا تُطِعِ ٱلْمُكَذِّبِينَ ﴿٨﴾

Nu da ascultare celor care hulesc.

وَدُّوا۟ لَوْ تُدْهِنُ فَيُدْهِنُونَ ﴿٩﴾

Ar dori să-i măguleşti, ca şi ei să te măgulească.

وَلَا تُطِعْ كُلَّ حَلَّافٍۢ مَّهِينٍ ﴿١٠﴾

Nu da ascultare celui care se tot jură, însă este om de nimic,

هَمَّازٍۢ مَّشَّآءٍۭ بِنَمِيمٍۢ ﴿١١﴾

şi nici clevetitorului care umblă cu bârfa,

مَّنَّاعٍۢ لِّلْخَيْرِ مُعْتَدٍ أَثِيمٍ ﴿١٢﴾

nici celui care se pune în calea binelui, călcător de lege şi păcătos,

عُتُلٍّۭ بَعْدَ ذَٰلِكَ زَنِيمٍ ﴿١٣﴾

nici celui lacom care, pe deasupra, mai este şi lepădat.

أَن كَانَ ذَا مَالٍۢ وَبَنِينَ ﴿١٤﴾

Nu-i da ascultare chiar de este avut în bogăţie şi fii.

إِذَا تُتْلَىٰ عَلَيْهِ ءَايَـٰتُنَا قَالَ أَسَـٰطِيرُ ٱلْأَوَّلِينَ ﴿١٥﴾

Când versetele Noastre îi sunt citite, el spune: “Poveşti de-ale celor dintâi!”