Citește Ruku 522 din Coran

عَبَسَ وَتَوَلَّىٰٓ ﴿١﴾

El s-a încruntat şi a întors spatele,

أَن جَآءَهُ ٱلْأَعْمَىٰ ﴿٢﴾

când orbul a venit la el.

وَمَا يُدْرِيكَ لَعَلَّهُۥ يَزَّكَّىٰٓ ﴿٣﴾

Ce ştii tu? Poate s-ar fi mântuit

أَوْ يَذَّكَّرُ فَتَنفَعَهُ ٱلذِّكْرَىٰٓ ﴿٤﴾

ori şi-ar fi amintit, iar amintirea i-ar fi folosit.

أَمَّا مَنِ ٱسْتَغْنَىٰ ﴿٥﴾

În schimb pe cel bogat,

فَأَنتَ لَهُۥ تَصَدَّىٰ ﴿٦﴾

tu îl primeşti cu cinste

وَمَا عَلَيْكَ أَلَّا يَزَّكَّىٰ ﴿٧﴾

fără să-ţi pese dacă se va mântui,

وَأَمَّا مَن جَآءَكَ يَسْعَىٰ ﴿٨﴾

iar pe cel care vine la tine, plin de râvnă,

وَهُوَ يَخْشَىٰ ﴿٩﴾

plin de teamă,

فَأَنتَ عَنْهُ تَلَهَّىٰ ﴿١٠﴾

tu, cu nepăsare, îl primeşti!

كَلَّآ إِنَّهَا تَذْكِرَةٌۭ ﴿١١﴾

Nu! Aceasta este o amintire

فَمَن شَآءَ ذَكَرَهُۥ ﴿١٢﴾

oricui vrea să-şi amintească!

فِى صُحُفٍۢ مُّكَرَّمَةٍۢ ﴿١٣﴾

Ea este de pe sulurile prea cinstite,

مَّرْفُوعَةٍۢ مُّطَهَّرَةٍۭ ﴿١٤﴾

înălţate, curăţate,

بِأَيْدِى سَفَرَةٍۢ ﴿١٥﴾

de mâinile scribilor

كِرَامٍۭ بَرَرَةٍۢ ﴿١٦﴾

cinstiţi şi nevinovaţi!

قُتِلَ ٱلْإِنسَـٰنُ مَآ أَكْفَرَهُۥ ﴿١٧﴾

Să fie ucis omul! Cât este de tăgăduitor!

مِنْ أَىِّ شَىْءٍ خَلَقَهُۥ ﴿١٨﴾

Din ce l-a creat?

مِن نُّطْفَةٍ خَلَقَهُۥ فَقَدَّرَهُۥ ﴿١٩﴾

Dintr-un strop de sămânţă! L-a creat şi i-a dat o soartă;

ثُمَّ ٱلسَّبِيلَ يَسَّرَهُۥ ﴿٢٠﴾

i-a făcut calea uşoară;

ثُمَّ أَمَاتَهُۥ فَأَقْبَرَهُۥ ﴿٢١﴾

apoi l-a lăsat să moară şi a pus să fie înmormântat;

ثُمَّ إِذَا شَآءَ أَنشَرَهُۥ ﴿٢٢﴾

iar când va voi, îl va scula!

كَلَّا لَمَّا يَقْضِ مَآ أَمَرَهُۥ ﴿٢٣﴾

Nu! Omul nu împlineşte ceea ce El îi porunceşte.

فَلْيَنظُرِ ٱلْإِنسَـٰنُ إِلَىٰ طَعَامِهِۦٓ ﴿٢٤﴾

Omul, să se uite la hrana sa!

أَنَّا صَبَبْنَا ٱلْمَآءَ صَبًّۭا ﴿٢٥﴾

Noi am vărsat apă, şi ce vărsare!

ثُمَّ شَقَقْنَا ٱلْأَرْضَ شَقًّۭا ﴿٢٦﴾

Noi am crăpat pământul, şi ce crăpare!

فَأَنۢبَتْنَا فِيهَا حَبًّۭا ﴿٢٧﴾

Noi am făcut să răsară grâne,

وَعِنَبًۭا وَقَضْبًۭا ﴿٢٨﴾

vii şi legume,

وَزَيْتُونًۭا وَنَخْلًۭا ﴿٢٩﴾

măslini şi curmali,

وَحَدَآئِقَ غُلْبًۭا ﴿٣٠﴾

şi grădini dese,

وَفَـٰكِهَةًۭ وَأَبًّۭا ﴿٣١﴾

fructe şi păşuni,

مَّتَـٰعًۭا لَّكُمْ وَلِأَنْعَـٰمِكُمْ ﴿٣٢﴾

zestre vouă şi turmelor voastre.

فَإِذَا جَآءَتِ ٱلصَّآخَّةُ ﴿٣٣﴾

Când va veni însă Vuietul,

يَوْمَ يَفِرُّ ٱلْمَرْءُ مِنْ أَخِيهِ ﴿٣٤﴾

în ziua când omul va fugi de fratele său,

وَأُمِّهِۦ وَأَبِيهِ ﴿٣٥﴾

de mama sa, de tatăl său,

وَصَـٰحِبَتِهِۦ وَبَنِيهِ ﴿٣٦﴾

de soţia sa, de fiii săi,

لِكُلِّ ٱمْرِئٍۢ مِّنْهُمْ يَوْمَئِذٍۢ شَأْنٌۭ يُغْنِيهِ ﴿٣٧﴾

în Ziua aceea fiece om îşi va primi răsplata.

وُجُوهٌۭ يَوْمَئِذٍۢ مُّسْفِرَةٌۭ ﴿٣٨﴾

În Ziua aceea

ضَاحِكَةٌۭ مُّسْتَبْشِرَةٌۭ ﴿٣٩﴾

vor fi chipuri strălucitoare, surâzătoare şi bucuroase,

وَوُجُوهٌۭ يَوْمَئِذٍ عَلَيْهَا غَبَرَةٌۭ ﴿٤٠﴾

însă în Ziua aceea,

تَرْهَقُهَا قَتَرَةٌ ﴿٤١﴾

vor fi şi chipuri colbuite.

أُو۟لَـٰٓئِكَ هُمُ ٱلْكَفَرَةُ ٱلْفَجَرَةُ ﴿٤٢﴾

Aceştia vor fi tăgăduitorii, desfrânaţii!