Citește sura Al-Qiyama

لَآ أُقْسِمُ بِيَوْمِ ٱلْقِيَـٰمَةِ ﴿١﴾

Nu! Jur pe Ziua Învierii!

وَلَآ أُقْسِمُ بِٱلنَّفْسِ ٱللَّوَّامَةِ ﴿٢﴾

Nu! Jur pe sufletul mereu-dojenitor!

أَيَحْسَبُ ٱلْإِنسَـٰنُ أَلَّن نَّجْمَعَ عِظَامَهُۥ ﴿٣﴾

Omul socoate că nu-i vom strânge la un loc oasele?

بَلَىٰ قَـٰدِرِينَ عَلَىٰٓ أَن نُّسَوِّىَ بَنَانَهُۥ ﴿٤﴾

Ba da! Noi avem putinţa de a-i potrivi şi oscioarele degetelor sale.

بَلْ يُرِيدُ ٱلْإِنسَـٰنُ لِيَفْجُرَ أَمَامَهُۥ ﴿٥﴾

Înainte de aceasta însă, omul doreşte întotdeauna desfrâul.

يَسْـَٔلُ أَيَّانَ يَوْمُ ٱلْقِيَـٰمَةِ ﴿٦﴾

El întreabă: “Când va veni Ziua Învierii?”

فَإِذَا بَرِقَ ٱلْبَصَرُ ﴿٧﴾

Atunci când vederea fi-va fulgerată,

وَخَسَفَ ٱلْقَمَرُ ﴿٨﴾

când luna fi-va acoperită,

وَجُمِعَ ٱلشَّمْسُ وَٱلْقَمَرُ ﴿٩﴾

când soarele şi luna împreună fi-vor puşi.

يَقُولُ ٱلْإِنسَـٰنُ يَوْمَئِذٍ أَيْنَ ٱلْمَفَرُّ ﴿١٠﴾

În Ziua aceea omul va spune: “Încotro este oare scăparea?”

كَلَّا لَا وَزَرَ ﴿١١﴾

Ba nu! Nu este nici un cotlon de ascunzătoare.

إِلَىٰ رَبِّكَ يَوْمَئِذٍ ٱلْمُسْتَقَرُّ ﴿١٢﴾

În Ziua aceea, numai la Domnul tău găsi-vei alinare.

يُنَبَّؤُا۟ ٱلْإِنسَـٰنُ يَوْمَئِذٍۭ بِمَا قَدَّمَ وَأَخَّرَ ﴿١٣﴾

În Ziua aceea, omului i se va da ştire cu ce a ieşit înainte şi cu ce a rămas în urmă.

بَلِ ٱلْإِنسَـٰنُ عَلَىٰ نَفْسِهِۦ بَصِيرَةٌۭ ﴿١٤﴾

Omul asupra lui însuşi este mărturie vădită,

وَلَوْ أَلْقَىٰ مَعَاذِيرَهُۥ ﴿١٥﴾

chiar dacă îşi deşartă dezvinuirile.

لَا تُحَرِّكْ بِهِۦ لِسَانَكَ لِتَعْجَلَ بِهِۦٓ ﴿١٦﴾

Nu-ţi mişca limba, atunci când îl citeşti zorindu-te la capăt să ajungi!

إِنَّ عَلَيْنَا جَمْعَهُۥ وَقُرْءَانَهُۥ ﴿١٧﴾

Noi trebuie să-l strângem la un loc şi să-l citim!

فَإِذَا قَرَأْنَـٰهُ فَٱتَّبِعْ قُرْءَانَهُۥ ﴿١٨﴾

Şi dacă l-am citit, să-l citim iarăşi!

ثُمَّ إِنَّ عَلَيْنَا بَيَانَهُۥ ﴿١٩﴾

Căci Nouă ne este lăsat să-l facem pe înţeles!

كَلَّا بَلْ تُحِبُّونَ ٱلْعَاجِلَةَ ﴿٢٠﴾

Ba nu! Voi iubiţi degrabă-trecătoarea

وَتَذَرُونَ ٱلْـَٔاخِرَةَ ﴿٢١﴾

şi daţi la spate Viaţa de Apoi.

وُجُوهٌۭ يَوْمَئِذٍۢ نَّاضِرَةٌ ﴿٢٢﴾

În Ziua aceea, vor fi chipuri luminate

إِلَىٰ رَبِّهَا نَاظِرَةٌۭ ﴿٢٣﴾

către Domnul lor căutând.

وَوُجُوهٌۭ يَوْمَئِذٍۭ بَاسِرَةٌۭ ﴿٢٤﴾

În Ziua aceea, vor fi chipuri întunecate,

تَظُنُّ أَن يُفْعَلَ بِهَا فَاقِرَةٌۭ ﴿٢٥﴾

la ce le va face zdrobitoarea de coaste, cugetând.

كَلَّآ إِذَا بَلَغَتِ ٱلتَّرَاقِىَ ﴿٢٦﴾

Ba nu! Când sufletul va sta să iasă,

وَقِيلَ مَنْ ۜ رَاقٍۢ ﴿٢٧﴾

i se va spune: “Cine este vrăjitor?”

وَظَنَّ أَنَّهُ ٱلْفِرَاقُ ﴿٢٨﴾

Când omul îşi dă seama că desprinderea este aproape,

وَٱلْتَفَّتِ ٱلسَّاقُ بِٱلسَّاقِ ﴿٢٩﴾

şi picioarele i se vor strânge unul într-altul,

إِلَىٰ رَبِّكَ يَوْمَئِذٍ ٱلْمَسَاقُ ﴿٣٠﴾

în Ziua aceea, către Domnul tău vei fi mânat.

فَلَا صَدَّقَ وَلَا صَلَّىٰ ﴿٣١﴾

El nu a crezut şi nici nu s-a rugat,

وَلَـٰكِن كَذَّبَ وَتَوَلَّىٰ ﴿٣٢﴾

ci a hulit şi spatele a întors,

ثُمَّ ذَهَبَ إِلَىٰٓ أَهْلِهِۦ يَتَمَطَّىٰٓ ﴿٣٣﴾

apoi ţanţoş la ai săi a mers

أَوْلَىٰ لَكَ فَأَوْلَىٰ ﴿٣٤﴾

Vai ţie! Vai!

ثُمَّ أَوْلَىٰ لَكَ فَأَوْلَىٰٓ ﴿٣٥﴾

Şi iarăşi: Vai ţie! Vai!

أَيَحْسَبُ ٱلْإِنسَـٰنُ أَن يُتْرَكَ سُدًى ﴿٣٦﴾

Socoate omul oare că va fi lăsat de izbelişte?

أَلَمْ يَكُ نُطْفَةًۭ مِّن مَّنِىٍّۢ يُمْنَىٰ ﴿٣٧﴾

N-a fost el oare o picătură de sămânţă lepădată,

ثُمَّ كَانَ عَلَقَةًۭ فَخَلَقَ فَسَوَّىٰ ﴿٣٨﴾

iar apoi un cheag de sânge? Dumnezeu l-a creat şi l-a cizelat,

فَجَعَلَ مِنْهُ ٱلزَّوْجَيْنِ ٱلذَّكَرَ وَٱلْأُنثَىٰٓ ﴿٣٩﴾

apoi din el o pereche a făcut: bărbat şi femeie.

أَلَيْسَ ذَٰلِكَ بِقَـٰدِرٍ عَلَىٰٓ أَن يُحْـِۧىَ ٱلْمَوْتَىٰ ﴿٤٠﴾

Oare Cel ce a făcut aceasta n-ar avea putinţa să dăruiască morţilor viaţă?