Citește Ruku 498 din Coran

نٓ ۚ وَٱلْقَلَمِ وَمَا يَسْطُرُونَ ﴿١﴾

Nun. Pe condei şi pe ceea ce scriu ei!

مَآ أَنتَ بِنِعْمَةِ رَبِّكَ بِمَجْنُونٍۢ ﴿٢﴾

Tu, har Domnului tău, nu eşti îndrăcit!

وَإِنَّ لَكَ لَأَجْرًا غَيْرَ مَمْنُونٍۢ ﴿٣﴾

O răsplată necurmată vei avea!

وَإِنَّكَ لَعَلَىٰ خُلُقٍ عَظِيمٍۢ ﴿٤﴾

Tu ai o fire prea-înălţată.

فَسَتُبْصِرُ وَيُبْصِرُونَ ﴿٥﴾

Ai să vezi şi au să vadă,

بِأَييِّكُمُ ٱلْمَفْتُونُ ﴿٦﴾

care dintre voi este apucatul.

إِنَّ رَبَّكَ هُوَ أَعْلَمُ بِمَن ضَلَّ عَن سَبِيلِهِۦ وَهُوَ أَعْلَمُ بِٱلْمُهْتَدِينَ ﴿٧﴾

Domnul tău îi ştie prea bine pe cei care s-au rătăcit de la Calea Sa, precum îi ştie prea bine pe cei călăuziţi.

فَلَا تُطِعِ ٱلْمُكَذِّبِينَ ﴿٨﴾

Nu da ascultare celor care hulesc.

وَدُّوا۟ لَوْ تُدْهِنُ فَيُدْهِنُونَ ﴿٩﴾

Ar dori să-i măguleşti, ca şi ei să te măgulească.

وَلَا تُطِعْ كُلَّ حَلَّافٍۢ مَّهِينٍ ﴿١٠﴾

Nu da ascultare celui care se tot jură, însă este om de nimic,

هَمَّازٍۢ مَّشَّآءٍۭ بِنَمِيمٍۢ ﴿١١﴾

şi nici clevetitorului care umblă cu bârfa,

مَّنَّاعٍۢ لِّلْخَيْرِ مُعْتَدٍ أَثِيمٍ ﴿١٢﴾

nici celui care se pune în calea binelui, călcător de lege şi păcătos,

عُتُلٍّۭ بَعْدَ ذَٰلِكَ زَنِيمٍ ﴿١٣﴾

nici celui lacom care, pe deasupra, mai este şi lepădat.

أَن كَانَ ذَا مَالٍۢ وَبَنِينَ ﴿١٤﴾

Nu-i da ascultare chiar de este avut în bogăţie şi fii.

إِذَا تُتْلَىٰ عَلَيْهِ ءَايَـٰتُنَا قَالَ أَسَـٰطِيرُ ٱلْأَوَّلِينَ ﴿١٥﴾

Când versetele Noastre îi sunt citite, el spune: “Poveşti de-ale celor dintâi!”

سَنَسِمُهُۥ عَلَى ٱلْخُرْطُومِ ﴿١٦﴾

Atunci, Noi îl vom însemna pe nas!

إِنَّا بَلَوْنَـٰهُمْ كَمَا بَلَوْنَآ أَصْحَـٰبَ ٱلْجَنَّةِ إِذْ أَقْسَمُوا۟ لَيَصْرِمُنَّهَا مُصْبِحِينَ ﴿١٧﴾

Noi îi vom pune la încercare, precum i-am pus pe stăpânii grădinii care juraseră că dimineaţa o vor culege toată,

وَلَا يَسْتَثْنُونَ ﴿١٨﴾

fără nici o îngrădire.

فَطَافَ عَلَيْهَا طَآئِفٌۭ مِّن رَّبِّكَ وَهُمْ نَآئِمُونَ ﴿١٩﴾

O urgie de la Domnul tău a trecut peste ea, în vreme ce ei dormeau,

فَأَصْبَحَتْ كَٱلصَّرِيمِ ﴿٢٠﴾

iar dimineaţa, era ca şi culeasă!

فَتَنَادَوْا۟ مُصْبِحِينَ ﴿٢١﴾

Sculându-se de dimneaţă, au început să se strige:

أَنِ ٱغْدُوا۟ عَلَىٰ حَرْثِكُمْ إِن كُنتُمْ صَـٰرِمِينَ ﴿٢٢﴾

“Plecaţi devreme la ogor, de sunteţi cu adevărat culegători.”

فَٱنطَلَقُوا۟ وَهُمْ يَتَخَـٰفَتُونَ ﴿٢٣﴾

Şi plecară la drum şuşotind între ei:

أَن لَّا يَدْخُلَنَّهَا ٱلْيَوْمَ عَلَيْكُم مِّسْكِينٌۭ ﴿٢٤﴾

“Astăzi, nu cumva să intre vreun sărman peste voi!”

وَغَدَوْا۟ عَلَىٰ حَرْدٍۢ قَـٰدِرِينَ ﴿٢٥﴾

Plecară devreme cu aceasta în gând, deşi aveau destul.

فَلَمَّا رَأَوْهَا قَالُوٓا۟ إِنَّا لَضَآلُّونَ ﴿٢٦﴾

Când o văzură, spuseră: “Precis ne-am rătăcit!”

بَلْ نَحْنُ مَحْرُومُونَ ﴿٢٧﴾

Suntem acum lipsiţi de tot!”

قَالَ أَوْسَطُهُمْ أَلَمْ أَقُل لَّكُمْ لَوْلَا تُسَبِّحُونَ ﴿٢٨﴾

Cel mai cumsecade dintre ei spuse: “Nu v-am spus eu să-l fi preamărit pe Dumnezeu?”

قَالُوا۟ سُبْحَـٰنَ رَبِّنَآ إِنَّا كُنَّا ظَـٰلِمِينَ ﴿٢٩﴾

Ei spuseră: “Mărire Domnului nostru! Da, am fost nedrepţi.”

فَأَقْبَلَ بَعْضُهُمْ عَلَىٰ بَعْضٍۢ يَتَلَـٰوَمُونَ ﴿٣٠﴾

Şi ei se întoarseră atunci unii către alţii dojenindu-se.

قَالُوا۟ يَـٰوَيْلَنَآ إِنَّا كُنَّا طَـٰغِينَ ﴿٣١﴾

Ei spuseră: “Vai nouă! Am fost nişte ticăloşi!

عَسَىٰ رَبُّنَآ أَن يُبْدِلَنَا خَيْرًۭا مِّنْهَآ إِنَّآ إِلَىٰ رَبِّنَا رَٰغِبُونَ ﴿٣٢﴾

Poate Domnul nostru ne va da nouă în schimb ceva mai bun decât aceasta. Către Domnul nostru noi căutăm.”

كَذَٰلِكَ ٱلْعَذَابُ ۖ وَلَعَذَابُ ٱلْـَٔاخِرَةِ أَكْبَرُ ۚ لَوْ كَانُوا۟ يَعْلَمُونَ ﴿٣٣﴾

Aceasta le-a fost osânda, însă osânda din Viaţa de Apoi va fi mult mai mare. O, dacă ar şti!