Budismul văzut de islam

Budismul, întemeiat pe învățătura lui Siddhartha Gautama, învață patru adevăruri nobile (suferința, originea ei, încetarea ei, drumul, consemnate în Dhammapada), eliberarea finală (nirvana), absența sinelui permanent (anatman) și renașterea, fără Creator. Coranul nu îl numește pe Buddha, dar afirmă că un avertisător a trecut prin fiecare comunitate (Coran 16:36); islamul le opune un Creator unic, o înviere unică și un suflet pe care budismul nu îl recunoaște ca permanent.

Ce cred budisții, potrivit canonului pali

Budismul se naște în secolele VI-V înainte de era comună cu Siddhartha Gautama, princiu devenit ascet, apoi "Cel Trezit" (Buddha). Învățătura lui, transmisă în canonul pali și rezumată în culegeri precum Dhammapada, ține în patru adevăruri nobile: existența poartă suferința;

suferința se naște din sete (dorința de a prinde);

ea încetează cu stingerea acestei seti; și un drum duce acolo, cel în opt ramuri (vedere dreaptă, intenție, vorbă, faptă, mod de viață, efort, atenție, meditație).

Budismul învață anatmanul: nu există sine permanent, doar agregate condiționate; iar karma poartă ființele de la renaștere la renaștere până la nirvana, eliberarea finală. Două mari familii îl prelungesc: Theravada (asceza individuală a canonului vechi) și Mahayana (bodhisattvii care își amână eliberarea ca să salveze toate ființele).

Un înțelept, nu un zeu: statutul lui Buddha

În forma sa veche, budismul nu este o religie a lui Dumnezeu: Buddha se prezintă ca un om trezit care a găsit drumul, nu ca un creator și nici ca un mijlocitor, și îndepărtează speculațiile asupra originii lumii ca "neutile" pentru mântuire.

Coranul, el, centrează totul pe Creator și pe Cuvântul Lui: divergența este aici frontală, dar se discută fără caricatură, căci budismul nu propune o divinitate rivală lui Allah, el propune o cale fără Dumnezeu. Coranul afirmă, de partea lui, că nicio comunitate nu a fost lăsată fără avertisător: "Și Noi am trimis la fiecare comunitate un Mesager" (Coran 16:36), însărcinat să spună "Adorați-L pe Allah și țineți-vă departe de Taghut".

Savanții nu identifică mesagerii nenumiți și nu declară pe Buddha profet.

ei constată pur și simplu că revelația nu exclude ca ghizi să fi fost trimiși în India, și că învățătura actuală s-a putut îndepărta de ei.

Divergențele dintre budism și islam: nirvana, suflet, renaștere

Trei divergențe de fond. Prima: Dumnezeu.

Budismul lasă întrebarea creatorului de-o parte;

Coranul o face întrebarea centrală (Coran 52:35 își amintește că creația nu este fără creator).

A doua: sufletul. Anatmanul budist neagă un sine permanent, când Coranul afirmă un suflet de origine divină, a cărui natură rămâne în parte misterioasă: la întrebare, răspunsul este "Sufletul este din porunca Domnului meu" (Coran 17:85).

A treia: sfârșitul omului.

Renașterea ciclică a budismului se opune învierii unice: "Apoi, după aceasta, voi cu siguranță veți muri Iar în Ziua Învierii, cu siguranță veți fi readuși la viață" (Coran 23:15-16), cu o judecată, un paradis și un iad.

Budismul și islamul: punctele comune

Pe planul eticii, terenul comun este uimitor: nonviolență, compasiune, adevăr, detașare de bunuri, stăpânire de sine, cinstea părinților, darul.

Dhammapada rezonază uneori ca o oglindă morală a înțelepciunii profetice, ceea ce explică curiozitatea reciprocă a celor două tradiții. Regula acestui dosar valorează aici ca oriunde: onestitate față de doctrina budistă, răspuns islamic cu surse, respect pentru persoane, și claritate asupra divergenței decisive: pentru islam, omul nu se eliberează singur din ciclul suferinței, el este chemat de Creatorul lui, iertat de mila Lui și primit într-o locuință eternă.