Acasă > Religii și credințe > Iudaismul văzut de islam
Ce cred evreii potrivit textelor lor (Tora, Tanakh, principiile lui Maimonide), ce spune Coranul despre fiii lui Israel și despre Moise, punctele de acord și divergențele, cu respectul cerut de islam.
Iudaismul este religia poporului lui Israel, centrată pe Tora revelată lui Musa (pace asupra lui), pe legământul lui Abraham și pe așteptarea Mesiei. Islamul îl onorează pe Moise ca mare profet (Coran 19:51) și pe Tora ca revelație a lui Allah în care este "Noi am pogorât Tora, și în ea este Călăuzire și Lumină" (Coran 5:44). Asupra monoteismului pur, cele două religii sunt doctrinar apropiate.
Divergența centrală: islamul învață că Mahomed (pace și binecuvântare să fie asupra lui) este ultimul trimis (Coran 33:40), mesaj universal, pe când iudaismul rămâne o religie a unui popor și nu așteaptă niciun profet posterior.
Cuprins:
Actualizat la 18 octombrie 2026 la 20h58
📖 4 min de cititIudaismul se sprijină pe Tora (Legea revelată, potrivit tradiției, lui Musa (pace asupra lui) pe Sinai), completată de Profeți și de Scrieri (ansamblul formează Tanakhul), apoi pe interpretarea rabinică.
Miezul lui liturgic este Shema: "Ascultă, Israele: Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn" (Biblia Rabinatului, Deuteronom 6:4): un monoteism absolut, fără trinitate, fără întrupare, fără imagine. Cele treisprezece principii de credință formulate de Maimonide (secolul al XII-lea) rezumă credința evreiască clasică: un Dumnezeu creator unic, profeția, adevărul Torei și neschimbătoria ei, cunoașterea divină, venirea Mesiei (un rege om care va restaura Israelul), învierea morților și judecata.
Viața evreiască se organizează în jurul legământului: circumciziune, șabat (odihna săptămânală), legi alimentare (kașrut), rugăciune și studiu.
O precizie importantă: iudaismul nu este o religie universală cu aderare deschisă precum islamul sau creștinismul; el este religia unui popor, Israel, definit prin naștere și prin legământ. Convertitul este primit printr-o procedură strictă (giyourul), dar vocația evreiască rămâne legată de poporul ales.
Coranul îl onorează pe Musa (pace asupra lui) (Moise) printre profeții cei mai menționați: "pomenește-l în Carte pe Moise. Cu adevărat, el a fost ales și a fost un Mesager și un Profet" (Coran 19:51). Tora este pentru islam o revelație autentică: "Noi am pogorât Tora, și în ea este Călăuzire și Lumină" (Coran 5:44).
Fiii lui Israel primesc în Coran memento-uri binevoitoare: "O, voi Fii ai lui Israel, aduceți-vă aminte de binele pe care vi l-am făcut" (Coran 2:40).
Abraham (pace asupra lui), Isaac, Iacob, Iosif, Moise, Aaron, David și Solomon sunt eroii povestirilor coranice la fel ca ai celor biblice: un pământ comun imens.
Ele sunt clare și se concentrează pe trei puncte. Întâi, închiderea profeției: iudaismul așteaptă Mesia, dar nu recunoaște niciun profet după epoca biblică; islamul învață că Mahomed (pace asupra lui) este încheietorul profeților (Coran 33:40), anunțat în chiar Tora (Coran 7:157).
Coranul descrie paradoxul: învățații fiilor lui Israel îl recunoșteau pe Mahomed "aşa cum își cunosc fiii", unii au ascuns adevărul pe care îl știau (Coran 2:146).
Apoi, statutul mesajului: religia evreiască rămâne a unui popor, islamul este universal, adresat întregii omeniri până la sfârșitul timpurilor (Coran 34:28). Al treilea punct, textele: Coranul confirmă originea divină a Torei, semnalând în același timp alterări de text săvârșite în epocă de unii scribi (Coran 2:79, 5:13); musulmanul judecă deci Tora actuală în lumina Coranului, ultimul criteriu (Coran 5:48).
Asupra tuturor acestor puncte, regula editorială a acestui dosar este cea a chiar Coranului: a discuta texte și doctrine, niciodată persoane sau popoare. Reproșul alterării se adresează unor scribi ai unei epoci, nu comunităților evreiești de azi, și niciun verset nu autorizează ostilitatea față de indivizi pentru credința lor.
Islamul definește un cadru clar cu evreii: ei sunt oameni ai Cărții, cu care căsătoria și hrana sunt permise (Coran 5:5), cu care se discută "în felul cel mai frumos" (Coran 29:46), și față de care dreptatea și facerea de bine sunt poruncite cât timp ei nu luptă împotriva musulmanilor pentru religie: "Allah nu vă oprește de la cei care nu au luptat împotriva voastră, din pricina religiei, și nu v-au alungat din căminele voastre, să fiți buni cu ei și drepți" (Coran 60:8).
Istoria a ilustrat-o adesea: comunitățile evreiești au trăit secole de protecție și de înflorire în țara islamului, în chip deosebit în Andaluzia. Dezacordul doctrinar, real și asumat, nu este o licență de ostilitate: el vine la pachet cu datoria dreptății și a apropierii umane.
Da: Dumnezeul lui Abraham, Isaac și Iacob este Dumnezeul lui Adam și al lui Mahomed (pace asupra lui). Coranul o spune oamenilor Cărții: "Domnul nostru și Domnul vostru este Unul singur" (Coran 29:46). Doctrinele despre legile și trimișii Lui diverg, nu identitatea Creatorului.
Criteriile lor așteaptă un Mesie descendent al lui David care să restaureze regatul lui Israel, și nu plasează niciun profet după închiderea profeției biblice. Coranul răspunde că Mahomed (pace asupra lui) era "scris" în Tora lor și că îl recunoșteau "aşa cum își cunosc fiii" (Coran 2:146).
Coranul confirmă originea ei divină: "Noi am pogorât Tora, și în ea este Călăuzire și Lumină" (Coran 5:44). El reproșează în schimb unor scribi ai epocii că au scris cu mâinile lor ceea ce prezentau ca cuvânt al lui Allah (Coran 2:79): este un punct doctrinar despre texte, niciodată o judecată asupra unui popor.