Sikhismul văzut de islam

Sikhismul, născut în Punjab în secolul al XV-lea cu Guru Nanak, învață un Dumnezeu unic fără formă (Ik Onkar), respingerea idolilor, a castelor și a ritualismului gol, munca cinstită și împărțirea. Este doctrinar tradiția indiană cea mai apropiată de monoteismul islamic, iar Nanak număra musulmani printre tovarășii lui. Divergențele: lanțul guru pecetluit de text (Guru Granth Sahib) ca autoritate vie, și renașterea sufletelor pe care Coranul o înlocuiește cu o înviere unică.

Ce cred sikhii, potrivit Guru Granth Sahib

Sikhismul se naște în secolul al XV-lea în Punjab cu Guru Nanak (1469-1539), într-o lume indiană sfâșiată între riturile hinduse și obiceiurile islamice. Nanak predica un Dumnezeu unic, fără formă și fără imagine, creator și milostiv, că rugăciunea valorează mai mult decât pelerinajul mecanic, că munca cinstită și împărțirea hranei valorează toate riturile, și că castele sunt nule înaintea lui Dumnezeu.

Nouă guru îi urmează;

al zecelea, Gobind Singh, închide linia făcând din textul sacru, Guru Granth Sahib, "guru etern" al comunității.

Acest text, imnuri și poeme, afirmă de la început unitatea divină (Ik Onkar) și reunește voci diverse, printre care compoziții de autori musulmani și hindusi devotați: un caz aproape unic de deschidere interconfesională într-un text fondator (Denis Matringe, specialist al sikhismului, subliniază această parte de moștenire împărțită).

Monoteismul sikh: o apropiere reală

Printre tradițiile născute în India, sikhismul este cel mai apropiat de monoteismul islamic: un Dumnezeu unic fără imagine, interdicția idolatriei, nulitatea castelor, importanța pomenirii numelui divin (simran, aproape de dhikr), milostenia și masa împărțită (langar, masa comunitară deschisă tuturor, fără deosebire de castă și de religie).

Guru Nanak a călătorit cu un tovarăș musulman, Bhai Mardana, iar mesajul lui a fost rostit într-un mediu islamic: istoria celor două tradiții în Punjab este o istorie de vecinătate, de dialoguri și totodată de încercări comune. Islamul cheamă la această vecinătate dreaptă față de orice non-beligerant (Coran 60:8) și interzice constrângerea în religie (Coran 2:256).

Divergențele dintre sikhism și islam: guru și revelație

Trei divergențe rămân. Prima: revelația.

Sikhismul se sprijină pe experiența și învățătura celor zece guru, pecetluiți de textul viu;

islamul se sprijină pe un lanț profetic pecetluit de Mahomed (pace și binecuvântare să fie asupra lui), cu o carte revelată și nu alcătuită.

A doua: doctrina despre Dumnezeu. Waheguru este aproape de Dumnezeul unic, dar tawhidul islamic precizează ce nu formulează sikhismul: Allah vorbește, trimite mesageri, judecă, și Se deosebește de creația Sa; Coranul rezumă: Spune: „El este Allah, Cel Unic" (Coran 112).

A treia: renașterea sufletelor, moștenită din mediul hindus, pe care Coranul o înlocuiește cu o singură viață, o singură moarte și o înviere unică, cu o judecată personală.

Pe aceste puncte, dialogul continuă cu aceeași metodă: a prezenta sikhismul așa cum îl trăiesc credincioșii lui, și a expune răspunsul islamic cu sursele lui.