Povestea lui Dhu al-Kifl

Dhu al-Kifl este pomenit în Coran printre cei răbdători și cei aleși. Părerea răspândită îl face profet; alții, ca Ibn Jarir, îl socotesc un om drept care s-a făcut garan pentru treburile poporului său și a judecat între ei cu dreptate, de aici numele său. Al-Yasa', îmbătrânind, l-ar fi desemnat pentru că a acceptat trei angajamente: « postește ziua, se roagă noaptea și nu se mânie », iar Iblis însuși a eșuat să-l scoată din răbdare. Potrivit unui hadith socotit foarte ciudat, un alt om cu acest nume a trimis înapoi o femeie împreună cu banii ei și a murit în noaptea aceea: pe ușa lui s-a găsit scris: « Allah l-a iertat cu adevărat pe Dhu al-Kifl ».

« Și Ismail, și Idris, și Dhu al-Kifl, toți au fost dintre cei răbdători. Și i-am făcut să intre în Îndurarea Noastră, căci ei au fost evlavioși. » « Și pomenește robii Noștri Ibrahim, și Ishaq, și Iacob, cei puternici în mâini și limpezi la privire. Noi i-am curățit cu o curățire deplină, prin pomenirea Vieții de Apoi. Ei sunt la Noi, dintre aleși, dintre cei mai buni. Și pomenește pe Ismail, și pe al-Yasa', și pe Dhu al-Kifl, căci toți au fost printre cei mai buni.

» Ceea ce rezultă în mod clar din pomenirea lui în Coranul cel mare, prin lauda adusă lui, împreună cu acești stăpâni de printre profeți, este că el a fost profet, asupra lui fie rugăciunea și mântuirea Domnului său; acesta este părerea răspândită. Alții au susținut însă că nu a fost profet, ci un om drept, un judecător și un conducător drept și echitabil, iar Ibn Jarir s-a abținut în această privință; Allah știe mai bine. Ibn Jarir și Ibn Abi Najih au relatat că el nu a fost profet, ci un om drept, care s-a făcut garan pentru fiii poporului său, de a veghea asupra treburilor lor și de a judeca între ei cu dreptate; el a făcut-o, și a fost deci numit Dhu al-Kifl. Ibn Jarir și Ibn Abi Hatim au relatat, pe calea lui Dawud ibn Abi Hind, că, când al-Yasa' a îmbătrânit, a zis: milă, de aș putea desemna un om peste oameni, care să lucreze pentru ei în timpul vieții mele, până să văd cum lucrează. I-a adunat deci pe oameni: « Cine îmi acceptă trei lucruri, îl desemnez: să postească ziua, să se roagă noaptea și să nu se mânie?

» Un om s-a ridicat, unul pe care ochiul îl disprețuia: « Eu. » « Postești ziua, te rogi noaptea și nu te mâni? » « Da. » El i-a trimis deci acasă în ziua aceea și a zis la fel și a doua zi; oamenii au tăcut, și s-a ridicat acel om: « Eu.

» El l-a desemnat deci, iar Iblis a început să le spună demonilor: « Încercați-vă la un asemenea. » Ei s-au săturat însă de încercări, și el a zis: « Lăsați-mă pe mine, pe el. » A venit deci la el sub chipul unui bătrân (șeih) mare și sărac și i-a apărut când el a luat poziția pentru somn, noaptea; el nu dormea nici noaptea nici ziua, afară de această scurtă odihnă. A bătut la ușă: « Cine e? » « Un bătrân mare, asuprit. » El s-a ridicat deci și a deschis ușa și a început să-i povestească: « Este între mine și poporul meu un litigiu, ei m-au asuprit, au făcut cu mine, au făcut cu mine. » Și a început să se întindă vorbind înaintea lui, până a venit vremea culcării și s-a scurs noaptea: « Când mă voi retrage, vino să mă iei, îți voi lua dreptul tău.

» El a plecat deci și era în consiliul său și a început să privească dacă îl va vedea pe bătrân, dar nu l-a văzut. S-a ridicat, căutându-l; când a venit ziua următoare, a început să judece între oameni și îl aștepta, dar nu l-a văzut. Când s-a întors noaptea și a luat locul pentru somn, el i-a apărut și a bătut la ușă: « Cine e? » « Bătrânul cel mare, asuprit. » El i-a deschis: « Nu ți-am spus: când mă retrag în noapte, vino la mine? » « Ei sunt cei mai vicleani dintre popoare: îți vor da dreptul tău, iar când te scoli, îl tăgăduiesc. Du-te deci, și când te vei duce, vino la mine.

» Noaptea i-a scurs deci, el a plecat și a început să-l aștepte, dar nu l-a văzut, iar scurta odihnă i-a devenit grea. A zis unora dintre ai săi: « Să nu lase nimeni să se apropie de ușa aceasta până când voi dormi, căci odihna mi-a devenit grea. » Când a venit ceasul acela, el a venit: « Oprit, oprit! » « Am venit ieri și i-am pomenit treaba mea. » « Nu, pe Allah: el ne-a poruncit să nu lase pe nimeni să i se apropie.

» Când l-au împins să iasă, el s-a uitat și a văzut o spărtură în casă și a urcat pe ea, și iată-l în casă. Omul s-a trezit: « O, tu, cutare: nu ți-am poruncit? » « Cât despre mine, pe Allah, tu nu ai fost slujit: uită-te deci cu ce ai fost slujit! » El s-a ridicat spre ușă, și iată-o închisă, exact cum o închisese, iar omul era cu el în casă. El l-a recunoscut: « Dușman al lui Allah? » « Da.

» « M-ai obosit în toate privințele, iar eu am făcut ce vezi, ca să te mâni. » Allah l-a numit deci Dhu al-Kifl, pentru că se făcuse garan pentru o treabă și o dusese la îndeplinire. Ibn Abi Hatim a relatat, de asemenea, de la Ibn Abbas, de aproape, în acest sens; și tot așa a fost relatat de la Abdallah ibn al-Harith, de la Muhammad ibn Qays și de la Ibn Hujayra cel bătrân, și de la alții dintre înaintași. Tatăl meu ne-a relatat: Abu al-Jamahir ne-a relatat: Sa'id ibn Bashir ne-a informat: Qatada ne-a relatat: am auzit de la al-Ash'ari, adică Abu Musa: « Dhu al-Kifl nu a fost profet, ci a fost un om drept care se ruga în fiecare zi o sută de rugăciuni; iar Dhu al-Kifl s-a făcut garan apoi pentru el, să se roage în fiecare zi o sută de rugăciuni, și a fost deci numit Dhu al-Kifl. »

» Și Ibn Jarir l-a relatat, pe calea lui Abd ar-Razzaq, de la Ma'mar: Abu Musa al-Ash'ari a zis, și l-a pomenit întrerupt: Asbat ibn Mohamed ne-a relatat: al-A'mash ne-a relatat, de la Abdallah ibn Abdallah, de la Sa'd, clientul lui Talha: am auzit de la Trimisul lui Allah un hadith, pe care, chiar dacă nu l-aș fi auzit decât o singură dată, sau de două ori, până când le-am numărat de șapte ori: « Dhu al-Kifl era dintre copiii lui Israel, unul care nu se păzea de un păcat pe care îl săvârșea. O femeie a venit deci la el și i-a dat șaizeci de dinari, cu condiția să o acopere. Când el s-a așezat lângă ea, cum se așază omul cu soția sa, ea a tremurat și a plâns. El i-a zis: ce te face să plângi, te-am silit? » « Nu, dar acesta este un fapt pe care nu l-am făcut niciodată, și nevoia m-a dus la el. » « Faci tu lucrul acesta și nu l-ai făcut niciodată? » Apoi s-a coborât: « Du-te cu dinarii tăi, și pe Allah, Dhu al-Kifl nu se va supune niciodată lui Allah împotriva Lui.

» A murit deci în noaptea aceea, iar dimineața era scris pe ușa lui: Allah l-a iertat cu adevărat pe Dhu al-Kifl. Tirmidhi l-a relatat din hadithul lui al-A'mash, și a zis: bun; și a pomenit că unii l-au relatat oprindu-l la Ibn Umar; este însă un hadith foarte ciudat, pe care eu nu-l cunosc decât prin acest singur hadith. Ibn Hibban l-a socotit de încredere, dar de la el nu a relatat nimic în afară de acest Abdallah ibn Abdallah al-Razi; Allah știe mai bine. Și dacă el a fost păstrat, nu este el acel Dhu al-Kifl, ci cuvintele hadithului Profetului sunt fără anexare: este deci un alt om decât cel pomenit în Coranul cel nobil, iar Allah știe mai bine ce este corect.