Urmașii lui Ibrahim

Allah a pus în urmașii lui Ibrahim « profeția și Cartea ». Ismail, cel mai mare al său, născut din Hajar, este « jertfitul, după corect », lăsat copil împreună cu mama sa în valea Meccăi, unde Allah i-a înconjurat de ocrotirea Lui. Ishaq s-a născut când tatăl său avea o sută de ani, iar fiul său Iacob, numit Israel, a avut doisprezece fii, dintre care Iusuf: vândut pe un preț nesocotit, dus în Egipt, el a cerut « pune-mă peste comorile pământului », iar surata care îi poartă numele este « cea mai frumoasă din povestiri ». Această relatare a fiilor lui Ibrahim se încheie cu Dhu al-Kifl, pomenit dintre « toți răbdători » alături de Ismail și Idris.

Am prezentat deja istoria lui împreună cu poporul său, ce a fost de treaba lui și încotro s-a îndreptat ea, precum și salutările și omagiul; am menționat ce s-a petrecut în vremea lui din istoria poporului lui Lut și am urmat aceasta cu istoria lui Madian, poporul lui Shou'ayb, pentru că ea este tovarașa ei în Cartea lui Allah; în mai multe locuri Cel Înalt menționează după istoria poporului lui Lut istoria lui Madian, iar aceștia sunt oamenii Tăiatului, după corect, precum am prezentat; am menționat-o deci în urma ei, în imitația Coranului imens; apoi trecem acum la discursul asupra amănuntului urmașilor lui Ibrahim, pentru că Allah a pus în urmașii lui profeția și Cartea: orice profet trimis după el este dintre fiii lui.

Istoria lui Ismail (pace asupra lui)

Intimul a avut fii, cum am pomenit; dar cei mai vestiți dintre ei sunt cei doi frați, cei doi profeți mari, cei doi trimiși, cel mai vârstnic dintre ei și cel mai venerabil fiind cel jertfit, potrivit a ceea ce este corect: Ismail, cel mai mare fiu al lui Ibrahim, Intimul lui Allah, de la Hajar, copta, egipteana; de la Celui Prea Mare. Unii savanți au zis: cel jertfit este Ishaq; el nu se sprijină însă decât pe transmiterea copiilor lui Israel, cei care au alterat, stricat și tâlcuit Tora și Evanghelia și au contrazis cu propriile mâini textul revelat; or Ibrahim a primit porunca să-și jertfească fiul cel mai mare, iar într-o transmitere: fiul său unic.

Oricine ar fi el, este Ismail potrivit textului dovazului; căci chiar în Cartea lor, Ismail i s-a născut lui Ibrahim la vârsta de optzeci și șase de ani, iar Ishaq nu s-a născut decât după scurgerea a o sută de ani din viața Intimului. Ismail este deci fără îndoială cel mai vârstnic, și el este unicul de fapt și de sens în toate împrejurările: de fapt, pentru că el a fost singurul, fiul său ne trecând de treisprezece ani; iar în sensul unicității lui: el este acela cu care tatăl său a emigrat, împreună cu mama lui, Hajar; el era mic, încă alaptat, potrivit a ceea ce s-a zis; și i-a lăsat pe amândoi în valea munților Faran, aceștia fiind munții din jurul Meccai: ce bun ședere; și i-a lăsat acolo fără provizii și fără apă, afară de puțin; și aceasta din încredere în Allah și predare Lui. Allah i-a înconjurat deci cu grija și ocrotirea Sa: ce bun garan și ocrotitor și tutore și fagăduitor.

Iată deci copilul unic de fapt și de sens; dar unde este cel care pătrunde acest tainic? Și unde este cel care își ia locul în acest loc? Iar sensul nu-l atinge; nu-l cuprinde cu știința decât orice profet nobil.

Allah Cel Prea Înalt l-a lăudat și l-a descris prin răbdare, stăruință, adevărul în promisiune și încredințarea rugăciunii, împreună cu porunca dată celor ai săi de a o săvârși, ca să scape de pedeapsă: « Și i-am dat deci vestea unui băiat îndelung răbdător. Când el a ajuns să alerge împreună cu el, a zis: o, fiul meu, îmi văd în vis că te jertvesc; privește deci ce vezi tu. El a zis: o, tatăl meu, fă ce ți se poruncește; mă vei găsi, dacă Allah va voi, printre cei răbdători. » El a ascultat deci de tatăl său în ceea ce îl chema spre el și i-a făgăduit că va răbda; a săvârșit-o deci și a răbdat. « Și pomenește în Carte pe Ismail; el a fost adevărat în promisiunea sa și a fost trimis, profet; și poruncea celor ai săi rugăciunea și zakat-ul, și era la Domnul său plăcut.

» « Și pomenește robii Noștri Ibrahim, și Ishaq, și Iacob, cei puternici în mâini și limpezi la privire. Noi i-am curățit cu o curățire deplină, prin pomenirea Vieții de Apoi. Ei sunt la Noi, dintre aleși, dintre cei mai buni. Și pomenește pe Ismail, și pe al-Yasa', și pe Dhu al-Kifl, căci toți sunt printre cei mai buni. » « Și Ismail, și Idris, și Dhu al-Kifl, toți au fost dintre cei răbdători, și i-am făcut să intre în Îndurarea Noastră, căci ei au fost evlavioși. » « Și ți-am revelat ție cum am revelat lui Nuh și profeților de după el, și am revelat lui Ibrahim, și Ismail, și Ishaq, și Iacob, și triburilor. » Versetul.

« Ziceți: credem în Allah și în ceea ce ni s-a coborât nouă și în ceea ce i s-a coborât lui Ibrahim, și Ismail, și Ishaq, și Iacob, și triburilor. » Versetul. Și perechea lui în cealaltă sura: « Sau ziceți voi că Ibrahim, și Ismail, și Ishaq, și Iacob, și triburile au fost iudei sau creștini? Zici: știți voi mai bine, sau Allah?

» Versetul. Allah a pomenit deci despre el toată calitatea frumoasă, l-a făcut Profetul și Trimisul Său, l-a dezvinovățit de tot ce i-au atribuit ignoranții și a poruncit robilor Săi credincioși să creadă în ceea ce s-a coborât peste el.

El este primul care a călărit caii; ei erau înainte fiare sălbatice; el i-a domolit deci și i-a călărit. Un șeih din Qouraych ne-a relatat: Abd al-Malik ibn Abd al-'Aziz ne-a relatat de la Abdallah ibn Omar, care a zis: luați caii și legați-i bine, căci ei sunt moștenirea tatălui vostru, Ismail. Iar arabca era sălbatică; el a invocat deci pentru ea invocația care i se dăduse, și ea i-a ascultat. El este primul care a vorbit araba elocventă și pătrunzătoare; și o învățase de la arabii curat arabi, care au coborât la el la Mecca, din Djorhoum și din 'Amaliqa și dintre oamenii Yemenului, popoare arabe anterioare Intimului.

Ali ibn al-Moughira mi-a relatat: Abu 'Oubayda ne-a relatat: Misme' ibn Malik mi-a relatat de la Muhammad ibn Ali ibn al-Houssayn, de la părinții săi, care a zis: primul a cărui limbă s-a desfăcut în araba luminoasă a fost Ismail, și avea paisprezece ani. Ai spus adevărul, o, Abu Yassar. Așa mi-a relatat Abu Jouray.

Am prezentat deja că el s-a însurat la maturitatea sa cu o femeie din 'Amaliqa și că tatăl său i-a poruncit să o respingă, și el a respins-o. Aceasta este 'Amara bint Sa'd ibn Oussama ibn Akila, cea din 'Amaliqa. Apoi s-a însoirit cu alta; tatăl său i-a poruncit să o păstreze, și el a păstrat-o; aceasta este Dame, bint Mouadd ibn 'Amrou, cea din Djorhoum. Ea i-a născut doisprezece copii de parte bărbătească. Muhammad ibn Ishaq i-a numit: Nabat, Qaydar, Adhbal, Micha, Misme', Mach, Douma, Adar, Yatour, Banch, Tima, Qaydhouma; și tot așa îi pomenesc oamenii Cărții în Cartea lor, iar la ei aceștia sunt cei doisprezece căpetenii, dintre care cel de dinainte, a cărui pomenire am pomenit-o, a fost vestitorul lor; și au mințit în tâlcuirea lor despre aceasta. Ismail a fost trimis spre oamenii acestei ținuturi și ai împrejurimilor ei, triburile Djorhoum și 'Amaliqa și oamenii Yemenului; asupra lui fie rugăciunile și pacea lui Allah.

Când moartea i-a fost aproape, el i-a dat recomandări fratelui său Ishaq și a însoarat-o pe fiica sa Nassama cu fiul unchiului ei, 'Is ibn Ishaq. Ea a născut romanii, fiii lui al-Asfar, din culoarea galbenă care era în 'Is, și a născut grecii, potrivit unei păreri; ambele la fel, iar Ibn Jarir s-a abținut.

Ismail, profetul lui Allah, a fost îngropat la Hijr, împreună cu mama sa, Hajar, iar vârsta lui în ziua morții era de o sută treizeci și șapte de ani. Ismail i s-a plâns Domnului său de căldura Meccai; Allah i-a revelat deci: îți voi deschide o poartă a Raiului în locul unde vei fi îngropat, să curgă peste tine răcoarea ei până în Ziua învierii.

Iar toți arabii din Hijaz se trag de la cei doi fii ai săi, Nabat și Qaydar. Și vom vorbi despre cei vii ai arabei, despre triburile ei și așezările ei și clanurile ei și neamurile ei, de la Ismail până în vremea Trimisului lui Allah; și aceasta când vom ajunge la zilele lui nobile și la biografia lui roditoare, după ce vom isprăvi vestirile profeților copiilor lui Israel până în vremea lui Isa, fiul lui Maryam, pecetea profeților lor și împlinitorul vestirilor lor; apoi vom pomeni ce a fost în vremea copiilor lui Israel, apoi ce s-a întâmplat în zilele Djahiliyya; apoi discursul va ajunge la biografia profetului nostru, Trimisul lui Allah, spre arabi și perși și restul varietăților fiilor lui Adam dintre neamuri, dacă Allah Cel Prea Înalt va voi. În El este încrederea și pe El se sprijină, și nu este putere și tărie decât prin Allah, Celui Înalt, Celui Mare, Celui Puternic, Celui Înțelept.

Istoria lui Ishaq, fiul lui Ibrahim

Am prezentat deja că el s-a născut, tatăl său având o sută de ani, paisprezece ani după fratele său Ismail: « Noi i-am dat deci vestea despre Ishaq, profet printre drepți: și Noi i-am binecuvântat, pe el și pe Ishaq: și din descendenții lor, un binefăcător și un nedrept cu sine însuși, vădit. » Allah Cel Înalt l-a pomenit lăudându-l în mai mult de un verset din Cartea Sa puternică: și am prezentat în hadithul lui Abu Hurayra, de la trimisul lui Allah, că omul nobil, fiul nobilului, fiul nobilului, fiul nobilului: Iusuf fiul lui Iacob fiul lui Ishaq fiul lui Ibrahim. Oamenii Cărții menționează că Ishaq, când s-a căsătorit cu Rifqa bint Thabu'ayl în timpul vieții tatălui său, avea patruzeci de ani: și că ea era sterpă: el a chemat deci pe Allah pentru ea: ea a rămas însărcinată și a născut doi băieți gemeni: primul a fost numit 'Isu: acesta este cel pe care arabii îl numesc 'Is: și el este tatăl romanilor: iar al doilea a ieșit ținând de călcâiul fratelui său: ei l-au numit deci Iacob.

Ishaq îl iubea pe 'Is mai mult decât pe Iacob pentru că el era mai marele său: iar mama lor Rifqa îl iubea pe Iacob mai mult pentru că el era cel mic. Când Ishaq a îmbătrânit și vederea i s-a slăbit, a dorit de la fiul său 'Is o mâncare: și i-a poruncit să meargă să vâneze vânat și să i-l gătească pentru ca să binecuvânteze asupra lui și să se roage pentru el: iar 'Is era vânător: el a plecat deci să-l caute: Rifqa a poruncit atunci fiului său Iacob să înjunghie doi iezi dintre cei mai buni din turma sa și să pregătească din ei o mâncare precum cea pe care o dorea tatăl său: și să vină să i-o aducă înaintea fratelui său pentru ca el să se roage pentru el: ea l-a îmbrăcat deci cu hainele fratelui său și a pus pe brațele și pe gâtul lui pielea celor doi iezi: pentru că 'Is era păros de trup: iar Iacob nu. Ishaq a întrebat: cine ești? Fiul tău.

El l-a strâns deci la sine și l-a pipăit: vocea este vocea lui Iacob: dar pipăitul și hainele sunt ale lui 'Is. Când a mâncat și a isprăvit, s-a rugat pentru el ca el să fie cel mai mare dintre frații săi în vrednicie, ca cuvântul lui să biruiască asupra lor și asupra popoarelor de după el: și ca hrana lui și copiii lui să se înmulțească. Când a ieșit de la el, fratele său 'Is a venit cu cele ce i le-a poruncit tatăl său pentru a se apropia de el: ce este aceasta, o, fiul meu? Aceasta este mâncarea pe care o doreai.

Nu mi-ai adus tu mai devreme și nu ai mâncat din ea și nu te-ai rugat pentru mine? Nu, pe Allah. El a știut că fratele său îl întrecuse: el a simțit deci pentru el o mare întristare: și ei menționează că el s-a amenințat că îl va ucide după moartea tatălui lor: iar tatăl său l-a întrebat: el s-a rugat deci pentru el o altă rugăciune: și ca El să facă pentru descendența lui pământul îngroșat: și ca El să le înmulțească hrana și fructele lor. Când mama lor a auzit cu ce se amenința 'Is, fratele său Iacob: ea a poruncit fiului său Iacob să meargă la fratele ei Laban, care este în țara Harranului: și să fie la el până când se liniștește mânia fratelui său împotriva lui: și să-și ia de soții fetele lui: și i-a spus soțului său Ishaq să-i poruncească aceasta și să-l încredințeze și să se roage pentru el: el a făcut-o: Iacob a ieșit deci de la ei în seara acelei zile: noaptea l-a surprins într-un loc: acolo a dormit: el a luat o piatră și a pus-o sub capul său.

Și el a dormit: și a văzut în somn o scară ridicată din cer spre pământ: și îngerii urcau și coborau pe ea: iar Domnul îi vorbinda: Eu voi binecuvânta asupra ta: și voi înmulți descendența ta: și îți voi da țara aceasta, și urmașii tăi de după tine.

Când s-a sculat din somn, s-a bucurat de ceea ce văzuse: și a făcut legământ lui Allah: dacă mă întorc sănătos și teafâr la ai mei, voi clădi cu adevărat în locul acesta un templu pentru Allah: și ca a zecea parte din tot ce îmi va da să fie pentru Allah: apoi s-a îngrijit de piatra aceasta: a turnat pe ea untdelemn pentru a o recunoaște prin aceasta: și a numit locul acesta Bayt Il: adică casa lui Allah: și este locul Bayt al-Maqdis de astăzi, pe care Iacob l-a clădit apoi: când Iacob a ajuns la unchiul său în țara Harranului, el avea două fete: cea mare se numește Lea: iar cea mică Rachel: el a cerut deci pe Rachel de soție: și ea era cea mai frumoasă și cea mai grațioasă dintre cele două: el i-a răspuns la aceasta cu condiția să păstorească turma lui șapte ani: când termenul s-a scurs, unchiul său Laban a pregătit o masă: a adunat oamenii pentru el: și a dus noaptea, în cortegiu, la el pe fata sa cea mare, Lea: și ea avea ochii slabi, aspectul urât: când Iacob s-a deșteptat, aceasta era Lea: de ce m-ai înșelat? Nu am cerut de soție decât pe Rachel?

Nu este obiceiul nostru să mărim fata mică înaintea celei mari: dacă vrei sora ei, lucrează încă șapte ani și eu ți-o voi mărita. El a lucrat deci șapte ani: și el i-a adus-o pe ea împreună cu sora sa: și aceasta era îngăduită în religia lor: apoi a fost abrogată în legea Torei: și numai aceasta ajunge ca dovadă a survenirii abrogării: căci fapta lui Iacob este dovada îngăduinței acestui lucru și a îngăduirii lui: pentru că el este ocrotit.

Și Laban a dăruit fiecăreia dintre cele două fete o roabă: el a dăruit deci lui Lea o roabă numită Zilfa: iar lui Rachel o roabă numită Balha: și Allah Cel Înalt a reparat slăbiciunea lui Lea dăruindu-i copii: prima care a născut de la Iacob a fost Ruben: apoi Simeon: apoi Levi: apoi Iahuda: Rachel a pizduit din aceasta: și ea era sterpă: ea i-a dăruit deci lui Iacob roaba sa Balha: el a acoperit-o: ea a rămas însărcinată și i-a născut un băiat pe care l-a numit Dan: și a rămas însărcinată și a născut alt băiat pe care l-a numit Neftali: Lea s-a apucat deci și ea de aceasta: și a dăruit roaba sa Zilfa lui Iacob: ea i-a născut pe Gad și pe Așer, doi băieți masculi: apoi Lea a rămas și ea însărcinată: ea a născut de la el un al cincilea băiat și l-a numit Isahar: apoi a rămas însărcinată și a născut un al șaselea băiat pe care l-a numit Zabulon: apoi a rămas însărcinată și a născut o fată pe care a numit-o Dina: ea a avut deci de la Iacob șapte copii: apoi Rachel a chemat pe Allah Cel Înalt și I-a cerut să-i dea un băiat de la Iacob: Allah a auzit deci strigătul ei și i-a răspuns rugăciunea: ea a rămas însărcinată cu profetul lui Allah Iacob: și i-a născut un băiat uriaș, nobil, frumos, grațios, pe care l-a numit Iusuf.

Tot acest timp, ei au locuit în țara Harranului: și el păstorea turma unchiului său după ce a intrat la cele două fete încă șase ani: șederea lui a durat deci douăzeci de ani.

Sunt binecuvântat prin tine: cere-mi deci din averile mele ce vrei. Dă-mi fiecare miel care se va naște din turma ta în acest an: pătat cu alb și cu negru: și fiecare miel strălucitor, alb cu negru: și fiecare capră brună cu alb: și fiecare neagră cu alb, din țap. Cu plăcere. Ei au făcut deci așa: și au pus deoparte din turma tatălui lor cele care erau din aceste calități de țapi, pentru ca nimic din rânduri să nu se nască cu aceste calități: Iacob a luat deci vergi verzi de migdală și de plop: le decojea în alb: și le punea în adăpătorile turmei la apă: pentru ca turma să le vadă și să se înfioare: și ca puii lor să se miște în pântecele lor: și ca culorile rândurilor lor să devină astfel. Și aceasta se află printre lucrurile care contravin obiceiului: și se înscrie în rândul minunilor. Iacob a avut deci oi numeroase: călări: robi: și fața unchiului său și a fiilor săi s-a schimbat față de el: de parcă se încingeau împotriva lui.

Allah Cel Înalt i-a dezvăluit lui Iacob să se întoarcă în țara tatălui său și a poporului său: și i-a făgăduit că va fi cu el: el le-a înfățișat deci ai săilor: ei au răspuns grăbindu-se să-l asculte: el s-a încărcat deci cu familia sa și cu averea sa: și Rachel a furat idolii tatălui său: când ei au trecut și s-au depărtat de țara lor, Laban și poporul său i-au ajuns din urmă: când Laban a ajuns la Iacob, el l-a mustrat că a ieșit fără îngăduința lui și fără știrea lui: și de ce nu l-a prevenit asupra acesteia: pentru ca el să-i facă să iasă în bucurie, cu cântece și cu tobe: și să-și ia rămas bun de la fetele lui și de la copiii lor: și de ce și-au luat idolii lui cu ei: iar Iacob nu avea nici o știre despre idoli: el a socotit deci mincinos faptul că s-au luat idoli: ei au scotocit deci în casele fetelor lui și ale roabelor lor: și nu au găsit nimic: iar Rachel le așezase în învelitoarea cămilei: și ea era dedesubt: ea nu s-a ridicat: iată Galaadul.

El a făcut și un legământ că el nu va necinsti fetele lui: și nu se va căsători peste ele: și nu va trece râpa aceasta spre țara celuilalt: nici Laban, nici Iacob: și ei au pregătit o masă: și oamenii au mâncat cu ei: și fiecare dintre cei doi și-a luat rămas bun de la celălalt: și s-au despărțit, întorcându-se spre țările lor.

Când Iacob s-a apropiat de țara Seirului, îngerii l-au întâmpinat, vestindu-i venirea: și Iacob a trimis soli fratelui său 'Isu pentru a-și cere iertare și a se smeri înaintea lui: solii s-au întors: și l-au informat pe Iacob că 'Is s-a pornit spre tine cu patru sute de călăreți: Iacob s-a temut de el: și a chemat pe Allah: și s-a rugat Lui: și s-a smerit înaintea Lui: și s-a umilit la El: și I-a rugat cu legământul Lui și cu făgăduiala Lui pe care i-o făcuse: și i-a cerut să îndepărteze de la el răul fratelui său 'Is: și a pregătit pentru fratele său un dar uriaș: două sute de oi: și douăzeci de țapi: și două sute de oi: și douăzeci de berbeci: și treizeci de cămile care alăptează: și patruzeci de vaci: și zece tauri: și douăzeci de măgărițe: și zece măgari: și a poruncit robilor săi să conducă fiecare soi deoparte: cine ești? Și al cui este aceasta, cu tine? Al robului tău Iacob: este un dar pentru stăpânul meu 'Is. Și să spună la fel cel care vine: și tot așa cel care vine: și tot așa cel care vine: și el vine după noi.

Și Iacob a rămas în urmă cu cele două soții ale lui și cu cele două roabe ale lui și cu cei unsprezece fii ai lui, după toți, vreme de două nopți: și a făcut ca el să călătorească în cele două nopți: și să se ascundă ziua: când a venit ceasul zorei nopții a doua, i s-a arătat un înger dintre îngeri în chip de om: el l-a crezut un om dintre oameni: Iacob a venit deci să se bată cu el și să-l biruiască: el l-a biruit în aparență: dar îngerul a lovit șoldul lui: Iacob a rămas deci șchiop. Care este numele tău? Iacob. Nu se cade ca tu să fii chemat după ziua aceasta altfel decât Israel.

Și cine ești tu? Și care este numele tău? El a plecat deci de la el: el a știut că era un înger dintre îngeri: și Iacob s-a deșteptat șchiop de piciorul său: de aceea fiii lui Israel nu mănâncă nervul șoldului. Iacob și-a ridicat deci ochii: și fratele său 'Is se apropia cu patru sute de călăreți: el s-a înaintat deci înaintea ailor săi: când fratele său 'Is l-a văzut, el s-a prosterat înaintea lui de șapte ori: și aceasta era salutarea lor în vremea aceea: și le era legiferată lor: după cum îngerii s-au prosterat lui Adam în salutare: și după cum frații lui Iusuf și părinții lui s-au prosterat lui, cum va veni aceasta: când 'Is l-a văzut, el s-a înaintat spre el: și l-a îmbrățișat: și l-a sărutat: și a plâns: și 'Is și-a ridicat ochii: și a privit spre femei și spre copii: de unde ți-au venit aceștia?

Cei cărora Allah le-a dăruit pentru robul tău.

Cele două roabe și fiii lor s-au apropiat deci: și s-au prosterat lui: și Lea și fiii ei s-au apropiat: și s-au prosterat lui: și Rachel și fiul ei Iusuf s-au apropiat la urmă: și s-au prosterat lui: și el i-a rugat să primească darul lui: și el a stăruit la el: el l-a primit: și 'Is s-a întors: și s-a înaintat înaintea lui: și Iacob l-a ajuns din urmă cu ai săi și cu ce avea de dobitoace și de turme și de robi: îndreptându-se spre munții Seirului: când a trecut prin Sauira, el a clădit pentru sine o casă: și adăposturi pentru călările lui: apoi a trecut prin Urusalim, satul lui Sahim: el a poposit înaintea satului: și a cumpărat ogorul fiilor lui Hammur, tatăl lui Sahim, cu o sută de oi: el și-a înfipt deci cortul acolo: și a clădit acolo un altar: și l-a numit Il, divinitatea lui Israel: și Allah i-a poruncit să-l clădească pentru ca el să se înalțe acolo: și este Bayt al-Maqdis de astăzi: pe care Sulaiman fiul lui Dawud l-a înnoit apoi: și este locul Stâncii pe care o marcase turnând pe ea untdelemn înainte: cum am menționat la început.

Oamenii Cărții menționează aici povestea lui Dina bint Iacob, de la Lea: și despre ce a fost treaba ei cu Sahim fiul lui Hammur, care a violat-o și a dus-o în locuința lui: apoi a cerut-o de soție tatălui ei și fraților ei: nu vom face decât dacă vă circumcizați cu toții: și vă vom mărita și voi ne veți mărita: căci nu dăm o femeie de la noi la un popor nescircumcis. Ei au răspuns la aceasta: și s-au circumcizat cu toții: când a venit ziua a treia și durerea circumciziei lor s-a înăsprit: fiii lui Iacob au năvălit asupra lor: i-au ucis până la ultimul: și l-au ucis pe Sahim și pe tatăl său Hammur: pentru urâția a ceea ce le făcuseră: adăugat la necredința lor: și la ce se închinau din idoli ai lor: de aceea fiii lui Iacob i-au ucis: și le-au luat averile ca pradă: și Allah știe mai bine.

Apoi Rachel a rămas însărcinată: și a născut un băiat: acesta este Benyamin: dar ea a suferit la nașterea lui o suferință intensă: și a murit după el: Iacob a îngropat-o la Afarat: acesta este Betleemul: și Iacob a pus pe mormântul ei o piatră: aceasta este piatra cunoscută drept mormântul lui Rachel până astăzi.

Fiii masculi ai lui Iacob erau doisprezece bărbați: de la Lea: Ruben: și Simeon: și Levi: și Iahuda: și Isahar: și Zabulon: și de la Rachel: Iusuf: și Benyamin: și de la roaba lui Rachel: Dan: și Neftali: și de la roaba lui Lea: Gad: și Așer. Și Iacob a venit la tatăl său Ishaq: și a locuit la el în satul Habrun, care este în țara Canaanului, unde locuia Ibrahim: apoi Ishaq s-a îmbolnăvit și a murit la o sută optzeci de ani: și cei doi fii ai săi, 'Is și Iacob, l-au îngropat pe el cu tatăl său Ibrahim, Intimul, în peștera pe care o cumpărase, cum am prezentat: și Allah, slavă Lui, știe mai bine despre aceasta.

Israel (Iacob) și istoria lui Iusuf fiul lui Iacob

Allah a coborât despre el, și despre ce a fost de treaba lui, o surată din Coranul imens, pentru ca să se mediteze ce cuprinde ea de înțelepciuni și de îndemnuri și de bunemanieri și de poruncă înțeleaptă: « Alif, Lam, Ra: acestea sunt versetele Cărții limpezitoare: Noi am coborât-o, un Coran arab: poate că ați înțelege: Noi îți povestim cea mai frumoasă din povestiri: prin ceea ce ți-am revelat din acest Coran: și tu erai mai înainte dintre cei nepăsători. » Am vorbit despre literele detașate la începutul tafsirului suratei al-Baqara; cine voiește verificarea lor să privească acolo; și am vorbit despre această surată în prescurtat la locul ei din tafsir, și pomenim aici un fragment din ceea ce se află în ea, în felul cel mai concis și cel mai reușit.

Suma cuvântului în acest loc este că Cel Înalt laudă Cartea Lui imensă pe care a coborât-o peste robul și trimisul Său nobil, în limba arabă elocventă, limpezitoare, vădită, clară, pe care o înțelege orice inteligent lucid și curat; ea este cea mai nobilă dintre cărțile coborâte din cer; a coborât-o cel mai nobil dintre îngeri peste cea mai nobilă dintre făpturi, în vremea și locul cele mai nobile, prin limba cea mai elocventă și prin elocuțiunea cea mai vădită; dacă contextul este în povestirile trecute sau viitoare, el pomenește acolo cele mai frumoase și cele mai limpezi, și manifestă adevărul asupra a ceea ce în ce au divergat oamenii, și fulgeră falsul, îl discredită, îl respinge; iar dacă este în porunci și interdicții, sunt legile cele mai drepte și căile cele mai limpezi, cea mai limpede dintre judecăți și cea mai dreaptă dintre verdicturi: « și cuvântul Domnului tău s-a împlinit în adevăr și în dreptate »; adică în adevăr în povestiri, în dreptate în porunci și interdicții: « Noi îți povestim cea mai frumoasă din povestiri: prin ceea ce ți-am revelat din acest Coran: și tu erai mai înainte dintre cei nepăsători »; adică față de ceea ce ți-a fost revelat acolo: « și astfel Noi ți-am revelat un duh din porunca Noastră: tu nu știai ce este Cartea: nici credința: dar Noi am făcut din ea o lumină:

prin care Noi călăuzim pe cine voim dintre robii Noștri: și tu călăuzești negreșit spre un drum drept: drumul lui Allah: al căruia este ceea ce este în ceruri și ceea ce este pe pământ: către Allah se îndreaptă treburile. » « Astfel Noi îți povestim vești despre ceea ce a precedat: și Noi ți-am dat din partea Noastră o amintire: cine se abate de la ea va purta în Ziua Învierii o povară: rămânând în veșnicie: și ce povară rea pentru ei în Ziua Învierii »; adică cine se abate de la acest Coran și urmează alte cărți primește deci această amenințare, precum a spus în hadithul raportat în Musnad și de at-Tirmidhi, de la Ali, comandantul credincioșilor: cine caută călăuzirea în altceva decât în ea, Allah îl rătăcește.

Sourayj ibn an-Nou'man ne-a raportat: Houchaym ne-a raportat: Moujalid ne-a informat de la ach-Cha'bi, de la Jabir, că Omar ibn al-Khattab a venit la Profet cu o carte care îi ajunsese de la unii Oameni ai Cărții și a citit-o; Profetul s-a mâniat și a spus: vrei să te afunzi în ea, o, fiule al lui al-Khattab? Pe Cel ce ține sufletul meu în mâna Lui, v-am venit cu ea albă, curată: nu-i întrebați despre nimic, altfel vă vor informa o adevăr pe care îl veți discredită, sau o minciună în care veți crede; și pe Cel ce ține sufletul meu în mâna Lui, dacă Musa ar fi viu, nu ar putea să nu mă urmeze. Isnad autentic, și Ahmad l-a raportat pe o altă cale; și pe Cel ce ține sufletul meu în mâna Lui, dacă Musa ar apărea printre voi și l-ați urma pe el lăsându-mă, v-ați rătăci: voi sunteți partea mea din națiuni, și eu sunt partea voastră dintre profeti.

Am raportat căile acestui hadith și formulările lui la începutul suratei Iusuf; el a ținut oamenilor o cuvântare și a spus în predica sa: o, oameni, mie mi s-au dat cuvintele sintetice și cele din urmă, și mi s-a dat o expunere prescurtată, și v-am venit cu ea albă, curată; nu vă afundați deci în ea și să nu vă amăgească afundatorii. Apoi a poruncit ca acea foaie să fie ștearsă literă cu literă.

« [Din aceste povești spune] când Iosif i-a spus tatălui său: „O, tată! Eu am văzut [în vis] unsprezece planete, și Soarele și Luna! Eu le-am văzut prosternându-mi-se!” El a spus: „O, fiul meu! Nu povesti visul tău fraților tăi, ca să nu plăsmuiască viclenie împotriva ta. Cu adevărat, Șeitan îi este omului dușman învederat.

Astfel te alege Domnul tău și te învață tâlcuirea vedeniilor [evenimentelor sau viselor] și va împlini El binefacerea Sa asupra ta și asupra neamului lui Iacob, așa cum a împlinit-o El și asupra celor doi părinți ai tăi, Avraam și Isaac, căci Domnul tău este ‘Alim [Atoateștiutor] [și] Hakim [Înțelept]” » Sura 12, 4-6

Am prezentat deja că Iacob avea doisprezece fii băieți; i-am numit, și la ei se atașează toate triburile fiilor lui Israel, iar cel mai nobil și cel mai venerabil și cel mai imens dintre ei era Iusuf. Un grup de savants a susținut că nu era printre ei niciun alt profet decât el, iar restul fraților săi nu primea revelație, și aparentul a ceea ce s-a raportat din faptele și spusele lor în această povestire duce acolo: « Spuneți: credem în Allah și în ceea ce ni s-a coborât și în ceea ce i s-a coborât lui Ibrahim și lui Ismail și lui Ishaq și lui Iacob și triburilor. » Și el a pretins că aceștia sunt triburile; argumentarea lui nu este deci solidă, pentru că ceea ce se vrea prin triburi sunt popoarele fiilor lui Israel, și ceea ce se afla acolo de profeti peste care coboară revelația cerului; și Allah știe mai bine.

Și printre ceea ce întărește că Iusuf este cel care a fost privilegiat printre frații săi cu mesajul și profeția este că El a atestat profeția lui și revelația către el în mai mult de un verset din Cartea Lui puternică, și nu a atestat niciunui dintre frații săi alții decât lui; aceasta indică deci ceea ce am menționat. Abd as-Samad ne-a raportat: Abd ar-Rahman ibn Abdallah ibn Dinar ne-a raportat de la tatăl său, și el a spus: celul nobil, fiul nobilului, fiul nobilului, fiul nobilului: Iusuf fiul lui Iacob, fiul lui Ishaq, fiul lui Ibrahim. Singur al-Bukhari l-a raportat, și l-a raportat de la Abdallah ibn Mohamed și de la 'Abda, de la Abd as-Samad ibn Abd al-Warith cu el. Am menționat căile lui în istoria lui Ibrahim, ceea ce scutește repetarea lui aici; și lui Allah lauda și harul.

Exegeții au spus: Iusuf a văzut, încă mic înaintea pubertății, ca și cum unsprezece stele, care indicau pe restul fraților săi, iar soarele și luna desemnau pe cei doi părinți ai săi; toți s-au prosternat la el; el a fost deci plin de uimire; când s-a trezit, a povestit-o tatălui său; tatăl său a știut deci că el va atinge un rang înalt și o înălțare imensă în lume și în viața de apoi, până acolo încât părinții și frații săi să i se supună acolo; i-a ordonat deci să o tăacă și să nu o povestească fraților săi, de teamă să nu-i invidieze, să nu caute să-l atingă, și să țese împotriva lui tot soiul de vicleșuguri și de urziceli; și aceasta indică ceea ce am menționat; de aceea a venit în unele atharuri: cereți ajutor pentru împlinirea nevoilor voastre tăcându-le, căci orice deținător de binefacere este invidiat. Și la Oamenii Cărții, el a povestit-o și tatălui său și fraților săi deodată; ei s-au înșelat în aceasta.

« Și astfel Domnul tău te va alege »; adică: și precum te-a făcut să vezi această vedenie imensă: dacă o taci, Domnul tău te va alege, adică te va privilegia cu tot soiul de dulceți și de milă: « și te va învăța din interpretarea povestirilor »; adică te va face să înțelegi din semnificațiile cuvântului, și interpretarea viselor, ceea ce nimeni altul nu înțelege: « și va împlini binefacerea Lui asupra ta »; adică prin revelația către tine: « și asupra familiei lui Iacob »; adică mulțumită ție, și li se va întâmpla prin tine cel mai bun din lume și din viața de apoi: « precum a împlinit-o mai înainte asupra celor doi părinți ai tăi: Ibrahim și Ishaq »; adică te va umple de binefacere și îți va face bine prin profeție, precum i-a dat-o tatălui tău Iacob, și bunicului tău Ishaq, și tatăl bunicului tău, Ibrahim al-Khalil: « Domnul tău este Atoateștiutor, Înțelept. » Allah știe mai bine unde Își plasează mesajul Său.

De aceea trimisul lui Allah a spus, când i s-a cerut: cine este cel mai nobil dintre oameni? Iusuf, profetul lui Allah, fiul unui profet al lui Allah, fiul unui profet al lui Allah, fiul al-Khalil al lui Allah. Și Ibn Jarir și Ibn Abi Hatim au raportat în cei doi tafsir ai lor, și Abu Ya'la și al-Bazzar în cei doi Musnad ai lor, din hadithul lui al-Hakam ibn Dhahïr, pe care imamii l-au slăbit, de la as-Souddi, de la Abd ar-Rahman ibn Sabit: un om dintre evrei a venit la Profet, numit Boustana Evreul: o, Mohamed, informează-mă despre stelele pe care Iusuf le-a văzut prosternându-se la el, care sunt numele lor? Profetul a tăcut și nu i-a răspuns nimic; Jibril a coborât cu numele lor; trimisul lui Allah i-a trimis deci: ești credincios dacă îți informez numele lor?

Da. Ele sunt Jarabane, și at-Tariq, și adh-Dhiyal, și Dhu al-Kanafat, și Qabis, și Waththab, și 'Amoudane, și al-Faylaq, și al-Mousbih, și as-Sarouh, și Dhu al-Far', și adh-Dhiya, și an-Nour. Pe Allah, acestea sunt negreșit numele lor. Și la Abu Ya'la: când a povestit-o tatălui său: aceasta este o treabă risipită pe care Allah o va aduna, iar soarele este tatăl său, iar luna mama lui.

« În Iosif și în frații săi au fost semne pentru aceia care întreabă, [precum] Atunci când au spus: „Iosif și fratele său sunt mai dragi decât noi tatălui nostru, chiar dacă noi suntem o ceată. Cu adevărat, tatăl nostru este în rătăcire evidentă. Omorâți-l pe Iosif sau lăsați-l [pe alt] pământ, astfel încât chipul tatălui vostru să se îndrepte numai spre voi! Iar după aceasta veți fi oameni drepți.” Unul dintre ei a spus: „Nu-l omorâți pe Iosif, ci aruncați-l în fundul unui puț - dacă voi vreți să o faceți - și o să-l ia vreo caravană!” » Sura 12, 7-10

Cel Înalt atrage atenția asupra a ceea ce cuprinde această povestire de semne, de înțelepciuni, de implicații, de îndemnuri și de dovezi. Apoi El pomenește invidia fraților lui Iusuf pentru el, din pricina dragostei tatălui lor pentru el și pentru fratele său; ei vor să spună fratele său german Benyamin, fiul mamei lor comune, mai mult decât pe ei; iar ei un grup, adică o adunare: am fi deci mai vrednici de dragoste decât aceștia doi: « tatăl nostru este negreșit într-o rătăcire vădită »; adică privilegiind dragostea acestor doi asupra noastră. Apoi au pus la cale între ei să-l omoare pe Iusuf sau să-l îndepărteze spre un pământ din care să nu se mai întoarcă, pentru ca fața tatălui lor să se întoarcă doar spre ei; adică dragostea lui să se cheltuiască asupra lor toți; și și-au ascuns căința mai apoi; când au tergiversat asupra aceasta și s-au pus de acord asupra ei, un orator dintre ei a spus.

Este Simeon; este Juda; și Qatada a spus: este cel mai mare dintre ei, Ruben: « nu-l omorâți pe Iusuf: ci aruncați-l în fundul fântânii: o caravane oarecare îl va culege »; adică un călător care trece: « dacă acționați »; orice ați spune va fi totdeauna: să fie deci ceea ce vă spun, și aceasta este mai aproape de orice stare decât a-l omorî sau a-l alunga și a-l expatria; s-au pus deci de acord asupra aceasta; atunci au spus: o, tatăl nostru, de ce nu te încrezi în noi în privința lui Iusuf, iar noi suntem negreșit sfătitorii lui sinceri? Trimite-l mâine cu noi să se bucure și să se joace, și noi suntem negreșit păzitorii lui. El a spus: « mă întrista că voi să-l duceți: și mă tem ca lupul să nu-l înghită: și ca voi să fiți nepăsători de el. » Au spus: « dacă l-ar înghiți lupul: iar noi un grup: am fi atunci negreșit dintre perdanți.

» I-au cerut tatălui lor să li-l trimită pe fratele lor Iusuf și i-au făcut să vadă că voiau să pască el cu ei, să se joace și să se dezmățească, și îi ascundeau pentru el ceea ce Allah știe mai bine: o, fiul meu, mă întristează să mă despart de el o clipă de zi; și mă tem în plus că vă veți ocupa de jocurile voastre și de ceea ce faceți, și să vină lupul să-l înghită, și să nu-l pot apăra de el, văzând vârsta lui mică și nepăsarea voastră față de el. Au spus: « dacă l-ar înghiți lupul: iar noi un grup: am fi atunci negreșit dintre perdanți »; adică: dacă lupul l-ar surprinde și l-ar înghiți dintre noi, sau că am fi nepăsători de el până când aceasta s-ar întâmpla, iar noi o adunare, am fi atunci negreșit dintre perdanți, adică neputincioși, pierduți.

Și la Oamenii Cărții: el l-a trimis după ei, urmându-i, și el s-a abătut de pe drum până ce un om l-a călăuzit spre ei; și aceasta este tot din înșelăciunile lor în transmitere, căci Iacob era mai atent la el decât să-l trimită cu ei; cum deci l-ar fi trimis singur? Când ei l-au dus și s-au pus de acord să-l arunce în fundul fântânii: « și Noi i-am revelat: tu îi vei informa negreșit despre această treabă a lor: și ei nu vor simți nimic. » « Și au venit la tatăl lor seara, plângând: au spus: o, tatăl nostru, am plecat să alergăm și l-am lăsat pe Iusuf lângă lucrurile noastre, și l-a înghițit lupul, iar tu nu ne vei crede, chiar dacă am spune adevărul. » « Și au venit cu tunica lui mânjită de sânge fals.

El a spus: nu; sufletele voastre v-au înfrumusețat o treabă: răbdarea este deci frumoasă: și Allah este ajutorul cerut împotriva a ceea ce descrieți voi. »

Au insistat la tatăl lor până ce i-a trimis cu el; de-abia a dispărut de la ochii lor că s-au apucat să-l înjure și să-l necinsească prin fapte și spuse, și s-au pus de acord să-l arunce în fundul fântânii, adică în fundul lui, pe piatra lui de mijloc; aceasta este piatra care este în mijlocul fântânii, pe ea stă cel care coboară; cel care coboară pentru a umple gălețile când apa lipsește, iar cel care le ridică cu coarda se numește trăgător; când l-au aruncat în el, Allah i-a revelat că ai nevoie de un deznodământ și de o ieșire din încurcătura în care ești, și tu îi vei informa negreșit pe frații tăi despre fapta lor aceasta, într-o stare în care tu ești puternic, iar ei în nevoia ta, temându-se de tine: « și ei nu vor simți nimic. » Mujahid a spus, despre « și ei nu vor simți nimic »: prin inspirația lui Allah către el despre aceasta; și de la Ibn Abbas: « și ei nu vor simți nimic », adică: tu îi vei informa negreșit despre această treabă a lor într-o stare în care ei nu te recunosc; Ibn Jarir l-a raportat de la el.

Când l-au lăsat în el și s-au îndepărtat, au luat cămășa lui, au mânjit-o cu un oarecare sânge și s-au întors la tatăl lor seara, plângând; adică pentru fratele lor; să nu te înșele plânsetul; mulți nedrepți plâng; și au pomenit plânsul fraților lui Iusuf: « și au venit la tatăl lor seara, plângând »; adică în întunericul nopții, pentru ca trădarea lor să fie mai bine ascunsă, nu scuzarea lor; au spus: o, tatăl nostru, am plecat să alergăm și l-am lăsat pe Iusuf lângă lucrurile noastre, adică hainele noastre: « și l-a înghițit lupul »; adică în absența noastră de el, în timpul alergării noastre: « și tu nu ne vei crede, chiar dacă am spune adevărul »; adică: tu nu ne vei confirma în ceea ce te-am informat despre înghițirea lupului, chiar dacă nu am fi suspecți în ochii tăi; cum deci, tu care deja ne bănuiești în aceasta?

Căci tu ai temut să nu-l înghită lupul, și noi ți-am garantat că nu-l va înghiți, văzând numărul nostru în jurul lui; iată-ne deci necrezuți de tine; ești deci iertat că nu ne crezi; și aceasta este starea.

« Și au venit cu tunica lui mânjită de sânge fals »; adică de un sânge mincinos, fabricat; căci au luat o capră, au jertfit-o, au luat sângele ei și l-au pus pe cămășa lui, pentru a face să se creadă că lupul îl înghițise; și au uitat să o sfâșie; când semnele înșelătoriei au apărut asupra lor, fapta lor nu s-a întors împotriva tatălui lor, pentru că el înțelegea ostilitatea lor față de el și invidia lor, din dragostea tatălui său pentru el printre ei, mai mult decât pentru ei, din pricina a ceea ce deslușea în el de măreție și de aură pe care o avea încă din copilărie, pentru că Allah voia să-l privilegeze prin profeția lui, și din pricina a ceea ce încercaseră pentru a-l lua; de îndată ce l-au luat, i l-au sustras din vedere, și au venit jelescind și căzând de acord asupra a ceea ce țesuseră: « nu; sufletele voastre v-au înfrumusețat o treabă: răbdarea este deci frumoasă: și Allah este ajutorul cerut împotriva a ceea ce descrieți voi.

» Și la Oamenii Cărții: Ruben a sugerat să-l pună în fântână, pentru a-l lua la adăpostul lor și a-l da înapoi tatălui său; ei l-au adormit deci și l-au vândut acelei caravane; când Ruben a venit seara pentru a-l scoate pe Iusuf, nu l-a găsit; a strigat și și-a sfâșiat hainele și s-a întristat; ei au luat un ied, l-au jertfit și au mânjit cu sângele lui tunica lui Iusuf; când Iacob a știut, și-a sfâșiat hainele, s-a îmbrăcat cu o centură neagră și s-a întristat de fiul său multe zile; și această fragilitate a venit din greșeala lor de interpretare și de transmitere.

« A venit o caravană și [cei din caravană] l-au trimis pe cel care scotea apă pentru ei și el a coborât găleata lui. Dar el a spus: „Ce veste bună! Aici este un băiețel!” Și l-au ascuns în chip de marfă. Dar Allah este 'Alim [Bineștiutor] a ceea ce au făcut ei. Și l-au vândut ei pentru un preț de nimic, pentru câțiva dirhami, căci atât de puțin l-au prețuit ei.

Și a spus cel din Egipt, care l-a cumpărat, către soția lui: „Cinstește șederea lui [printre noi]! S-ar putea să ne fie de folos sau să-l luăm ca fiu!” Și astfel i-am dat Noi lui Iosif stare temeinică pe acest pământ, pentru a-l învăța pe el tâlcuirea vedeniilor. Allah are Putere să facă orice lucru dacă Voiește, dar cei mai mulți oameni nu știu. Și când a ajuns el [Iosif] la vârsta bărbăției, i-am dat Noi înțelepciune și știință, căci astfel îi răsplătim Noi pe cei care fac bine. » Sura 12, 19-22

Cel Înalt informează despre istoria lui Iusuf când a fost lăsat în fântână, că el a șezut așteptând deznodământul lui Allah și dulceața Lui față de el; și a venit o caravane, adică niște călători; la Oamenii Cărții, marfa lor era fistic, pini și fistic de pământ, îndreptându-se spre Egipt din Siria; ei au trimis deci câțiva dintre ei să scoată apă din această fântână; când unul dintre ei a lăsat să coboare găleata lui, Iusuf s-a agățat de ea: « o, veste bună »; adică o, vestea mea fericită: « iată un băiat »: « și l-au ascuns în marfă »; adică au făcut să se creadă că aveau cu ei un băiat printre mărfurile lor: « și Allah este Cunoscător a ceea ce fac »; adică El este Cunoscător a ceea ce au țesut frații lui împotriva lui și a ceea ce ascundeau pe ascuns de a-l face marfă pentru ei, și totuși Cel Înalt nu schimbă aceasta, din pricina înțelepciunii imense care se atașează acolo și a decretului anterior și a milei spre pământul Egiptului, prin ceea ce va face Allah prin mâinile acestui băiat care intră acolo în chip de captiv, apoi, după aceasta, Îl va face stăpân al treburilor și îi va face să beneficieze de el în lumea lor și în viața lor de apoi, într-un fel fără limită și fără descriere.

Când frații lui Iusuf au simțit că caravana l-a luat, i-au ajuns din urmă: iată robul nostru care a fugit de la noi; ei l-au cumpărat deci de la ei pe un preț nesocotit, adică puțin, care nu se produce: aceasta este falsitatea: « câțiva dirhami socotiți »: « și au fost față de el dintre cei detașați. » Ibn Mas'oud și Ibn Abbas și Nouf al-Bikali și as-Souddi și Qatada au spus: ei l-au vândut pentru douăzeci de dirhami pe care i-au împărțit doi dirhami fiecăruia: douăzeci și doi de dirhami; și 'Ikrima a spus: patruzeci de dirhami; și Allah știe mai bine. « Și cel care l-a cumpărat, din Egipt, i-a spus femeii sale: găzduiește-l frumos »; adică fii bună cu el: « poate ne este el de folos: sau îl luăm drept fiu.

» Și aceasta este din dulceața lui Allah față de el și din mila Lui și din binefacerea Lui față de el, prin ceea ce voiește să-i pregătească a i dăru: dintre cele mai bune din lume și din viața de apoi; iar cumpărătorul era dintre notabilii Egiptului, azizul său; numele lui era Atfir ibn Rouhib, iar regele Egiptului de atunci era al-Rayyan ibn al-Walid, un om dintre 'Amaliqa; iar numele femeii azizului era Ra'il bint Ra'il: numele ei era Zoulaykha; aparentul este că aceasta era titlul ei; alții spun bint Yanous, raportat de ath-Tha'labi de la Abu Hicham ar-Rifa'i; și Muhammad ibn Ishaq a spus, de la Muhammad ibn as-Sa'ib, de la Abu Salih: numele celui care l-a vândut în Egipt, vreau să spun cel care l-a dus acolo, era Malik ibn Daghr ibn Thawayb ibn 'Afqa ibn Madian ibn Ibrahim; și Allah știe mai bine.

Și Ibn Ishaq a spus, de la Abu 'Oubayda: cei mai perspicaci dintre oameni sunt trei: cel care a spus « găzduiește-l frumos », și femeia care i-a spus tatălui său despre Musa « o, tatăl meu, ia-l în slujbă: cel mai bun dintre cei luați în slujbă este cel puternic, cel loial », și Abu Bakr as-Siddiq când l-a desemnat pe Omar ibn al-Khattab ca succesor. Azizul l-a cumpărat pentru douăzeci de dinari, la cântărirea lor de mușchi și de mătase și de piele; și Allah știe mai bine.

« Și astfel Noi l-am stabilit pe Iusuf pe pământ »; adică: și precum am predestinat acest aziz și femeia sa să acționeze bine cu el și să vegheze asupra lui, Noi l-am stabilit pe el pe pământul Egiptului: « și pentru ca să-i învățăm interpretarea povestirilor »; adică înțelegerea lor, iar interpretarea viselor face parte din ea: « și Allah este Stăpânitor asupra poruncii Lui »; adică: când El voiește ceva, Îi predestinează mijloace și treburi pe care robii nu le-ar putea găsi, dar cei mai mulți dintre oameni nu știu. « Și când a atins maturitatea, Noi i-am dat judecată și știință: și astfel Noi răsplătim pe binefăcători. » Aceasta indică că tot aceasta a fost, și el era înaintea maturității, care este limita celor patruzeci de ani în care Allah revelează în ei profetilor Săi robi, că asupra lor fie rugăciunile și mântuirile, de la Domnul lumilor.

Au divergat asupra duratei de viață care este atingerea maturității: Malik și Rabi'a și Zayd ibn Aslam au spus: este adolescența: optsprezece ani, douăzeci de ani, douăzeci și cinci de ani, treizeci de ani; și Ibn Abbas și Mujahid au spus: treizeci și trei de ani, patruzeci de ani: « până când, când a atins maturitatea și a atins patruzeci de ani: »

« Și aceea care îl găzduise la ea a voit să-l ispitească și a închis ușile și a spus: vino la tine. El a spus: Allah să mă păzească; el este stăpânul meu care mi-a găzduit frumos șederea; nedrepții nu prosperă: și negreșit ea l-a voit, și el ar fi voit-o, dacă n-ar fi fost că el a văzut dovada Domnului său; astfel, pentru a îndepărta de la el răul și turpitudinea; el este dintre robii pe care i-am ales Noi: au alergat amândoi spre ușă și ea i-a sfâșiat cămășa pe din spate, și amândoi au găsit stăpânul lui la ușă. Ea a spus: ce este răsplătirea celui care a voit răul familiei tale, dacă nu ca să fie închis, sau o pedeapsă dureroasă.

El a spus: ea este aceea care m-a voit ispitit; și un martor din familia ei a mărturisit: dacă cămășa lui este sfâșiată pe din față, ea spune adevărul, și el este dintre mincinoși; iar dacă cămășa lui este sfâșiată pe din spate, ea minte, și el este dintre adevărăți; când a văzut cămășa lui sfâșiată pe din spate, el a spus: aceasta este din vicleșugul vostru; vicleșugul vostru este imens: Iusuf, abate-te de aceasta și cere iertare pentru greșeala ta; tu ai fost dintre greșitoare. »

Cel Înalt pomenește ispitirea femeii azizului visând la Iusuf și cererea ei către el de ceea ce nu se potrivește stării și rangului lui; ea era la extrem de frumusețe, de bogăție, de rang, de tinerețe; și cum a închis ușile asupra ei și asupra lui și s-a fardat pentru el și s-a pregătit și și-a îmbrăcat hainele ei cele mai frumoase și veșmintele ei cele mai somptuoase, și cu toate acestea ea era soția vizirului și nepoata regelui al-Rayyan ibn al-Walid, stăpânul Egiptului; și tot aceasta în timp ce Iusuf era un tânăr de o frumusețe și un strălucire minunată; dar el este profet din linia profetilor; Domnul său l-a păzit deci de turpitudine și l-a ținut de viclenia femeilor; el este stăpânul celor șapte drepți virtuosi și temători, pomeniți în cei doi Sahih de la pecetea profetilor în cuvântarea lui: din partea pământului și a cerului: șapte pe care Allah îi adăpostește în umbra Lui, în ziua în care nu este umbră decât umbra Lui: un imam drept; și un om care Îl pomenesc pe Allah în singurătate, și cei doi ochi ai lui se revarsă; și un om a cărui inimă este atârnată de moschee când iese din ea, până se întoarce la ea; și doi oameni care s-au iubit în Allah, s-au unit asupra Lui și s-au despărțit asupra Lui; și un om care face o milostenie și o ascunde, până ce mâna lui stângă nu știe ce cheltuiește dreapta lui:

și un tânăr care a crescut în închinarea lui Allah; și un om pe care îl cheamă o femeie de rang și de frumusețe și el spune: mă tem de Allah. Iar vizatul este că ea l-a chemat la ea și a pus acolo un zel intens: « Allah să mă păzească; el este stăpânul meu »; adică soțul ei, stăpânul casei: « care mi-a găzduit frumos șederea »; adică a acționat bine cu mine și mi-a onorat șederea la el: « nedrepții nu prosperă. » « Și negreșit ea l-a voit, și el ar fi voit-o, dacă n-ar fi fost că el a văzut dovada Domnului său »; în ceea ce este suficiență și sațietate în exegeză, iar cei mai mulți dintre spusele exegeților aici sunt primite din cărțile Oamenilor Cărții; mai bine pentru noi este a ne abate de la ele; iar ceea ce trebuie crezut este că Allah Cel Înalt l-a păzit, l-a inocentat, l-a sfințit de turpitudine, l-a ținut de ea și l-a ocrotit de ea: « astfel, pentru a îndepărta de la el răul și turpitudinea; el este dintre robii pe care i-am ales Noi.

» « Au alergat amândoi spre ușă »; ei au găsit amândoi, adică pe stăpânul lui, adică soțul ei, la ușă; ea l-a întrecut deci prin cuvânt și l-a aprins împotriva lui: « ea a spus: ce este răsplătirea celui care a voit răul familiei tale, dacă nu ca să fie închis, sau o pedeapsă dureroasă. » Ea l-a acuzat, în timp ce ea este acuzata, și ea l-a inocentat pe el și a sfințit locul ei propriu; El a spus: « ea este aceea care m-a voit ispitit. » Trebuia spus adevărul când a fost nevoie de el. El era mic în leagăn, a spus Ibn Abbas; și s-a raportat de la Abu Hurayra, și de la Hilal ibn Yasaf, și de la al-Hasan al-Basri, și de la Sa'id ibn Jubayr, și de la ad-Dahhak, și Ibn Jarir a preferat-o, și raportează acolo un hadith consemnat de la Ibn Abbas, și alții l-au raportat de la el cu tăiere; el era un om apropiat de Atfir, soțul ei, apropiat de ea; iar printre cei care au spus că era un om: Ibn Abbas și 'Ikrima și Mujahid și al-Hasan și Qatada și as-Souddi și Muhammad ibn Ishaq și Zayd ibn Aslam.

« Dacă cămășa lui este sfâșiată pe din față: ea spune adevărul: și el este dintre mincinoși: iar dacă cămășa lui este sfâșiată pe din spate: ea minte: și el este dintre adevărăți »; adică pentru că el ar fi fugit dinaintea ei și ea l-ar fi urmărit și s-ar fi agățat de el; cămășa lui s-ar fi sfâșiat deci așa; și astfel a fost: când a văzut cămășa lui sfâșiată pe din spate, el a spus: « aceasta este din vicleșugul vostru; vicleșugul vostru este imens.

» Adică: ceea ce s-a produs din urzicarea voastră: tu l-ai ispitit, apoi tu l-ai acuzat fals; și soțul ei a întors pagina aceasta: « Iusuf, abate-te de aceasta »; adică să nu-i vorbești nimănui despre ea, căci tăcerea asupra unor astfel de treburi este cea mai dreaptă și cea mai frumoasă; și i-a ordonat să ceară iertare pentru greșeala comisă și să se căiască către Domnul său, căci când robul se căiește către Allah, Allah se căiește către el; iar oamenii Egiptului, deși se închinau idolelor, știau că Cel care iartă păcatele și le pedepsește este Allah singur, fără asociat în aceasta; de aceea soțul ei i-a spus aceasta și l-a excusat cumva: « și cere iertare pentru greșeala ta; tu ai fost dintre greșitoare. »

« Și femei din oraș au spus: femeia azizului își ispitește tânărul ei rob pentru el însuși; el a aprins-o negreșit din dragoste; noi o vedem negreșit într-o rătăcire vădită; când ea a auzit vicleșugul lor, le-a trimis și le-a pregătit divane și a dat fiecăreia dintre ele un cuțit și a spus: ieși la ele; când ele l-au văzut, l-au preamărit și și-au tăiat mâinile și au spus: Allah nu este de ce se socotește; acesta nu este un om; acesta nu este altceva decât un înger nobil. Ea a spus: iată deci pentru ce mă blameați voi; și negreșit am voit să-l ispitesc, dar el s-a păzit; iar dacă nu face ceea ce îi ordon, el va fi negreșit închis și va fi negreșit dintre umiliți. El a spus: Domnul meu, închisoarea îmi este mai iubită decât la ce mă cheamă ele; și dacă Tu nu îndepărtezi de la mine urzicarea lor, mă voi apleca spre ele și voi fi dintre ignoranți. Domnul său i-a ascultat deci chemarea și a îndepărtat de la el urzicarea lor; El este Cel Auzitor, Atoateștiutor. »

Cel Înalt pomenește din partea femeilor orașului, adică ale Egiptului, dintre femeile prinților și fiicele marilor, critica femeii azizului și blamul și denigrarea ei în ispita ei pe tânărul ei rob și dragostea ei intensă pentru el; și aceasta nu se potrivește, căci el este un client, iar asemenea lui nu sunt oameni pentru aceasta: « noi o vedem negreșit într-o rătăcire vădită »; adică punând treaba în afara locului ei.

Când ea a auzit urzicarea lor, adică denigrarea lor asupra ei și disprețul lor și aluzia lor prin blam și reproșul dragostei clientului ei și a pasiunii ei pentru tânărul ei rob, ele au făcut să apară un blam, iar ea este excusată în sine în treabă; de aceea a iubit să-și întindă scuzarea ei dinaintea lor și să arate că acest tânăr nu este precum credeau ele, nici din felul a ceea ce au ele; le-a trimis deci și le-a adunat în demnitatea ei și le-a pregătit o ospitalitate a asemenea lor și a adus în ansamblul aceasta ceva ce se taie cu cuțitele, precum portocala și asemenea ei, și a dat fiecăreia dintre ele un cuțit; iar ea pregătise pe Iusuf și îl îmbrăcase cu cele mai frumoase haine și el era la extrem de prospețimea tinereții și i-a ordonat să iasă la ele în această stare; el a ieșit deci și era mai frumos decât luna plină fără îndoială; când ele l-au văzut, l-au preamărit, adică l-au mărit și l-au revereniat și l-au glorificat, și ele nu credeau că exista asemenea printre fiii lui Adam, iar frumusețea lui le-a orbit, până ce ele au fost nepăsătoare de ele înseși și s-au apucat să lovească în mâinile lor cu aceste cuțite și să nu simtă rănile și au spus: « Allah nu este de ce se socotește; acesta nu este un om:

acesta nu este altceva decât un înger nobil. »

A venit în hadithul Isra: am trecut pe la Iusuf și el fusese dată jumătate din frumusețe; as-Souhayli a spus: sensul lui este că el era pe jumătate din frumusețea lui Adam, pentru că Allah Cel Înalt l-a creat pe Adam cu mâna Lui și a suflat în el din duhul Lui; el era deci la extrem de extreme frumuseții omenești; de aceea oamenii Raiului intră în Rai pe statura lui Adam și frumusețea lui, iar Iusuf era pe jumătate din frumusețea lui Adam; și nu a mai fost între ei doi mai frumos decât ei, precum nu a mai fost femeie după Eva care să-i semene precum Sara, soția lui al-Khalil.

Și fața lui Iusuf era ca fulgerul; și când o femeie venea la el pentru o nevoie, el își acoperea fața; el era cel mai mult timp voalat, pentru ca oamenii să nu-l vadă; de aceea, când scuzarea femeii azizului s-a stabilit în dragoste pentru acest sens pomenit și li s-a întâmplat lor și asupra lor ceea ce s-a întâmplat din tăierea mâinilor lor prin rănile cuțitelor și din măreție și din stupescenie la vederea lui: « iată deci pentru ce mă blameați voi »; apoi ea l-a lăudat prin castitatea completă și a spus: « și negreșit am voit să-l ispitesc, dar el s-a păzit »; adică s-a abținut: « iar dacă nu face ceea ce îi ordon, el va fi negreșit închis și va fi negreșit dintre umiliți.

» Și restul femeilor o îndemna să asculte și să asculte de stăpâna ei; el a refuzat deci refuzul cel mai ferm și s-a abținut, căci el este din linia profetilor: « Domnul meu, închisoarea îmi este mai iubită decât la ce mă cheamă ele; și dacă Tu nu îndepărtezi de la mine urzicarea lor, mă voi apleca spre ele și voi fi dintre ignoranți »; dacă mă încredințezi mie însumi, nu am de mine însumi decât neputința și slăbiciunea, și nu dispun pentru sufletul meu de niciun folos și de niciun rău, afară de ceea ce voiește Allah; sunt deci slab, afară de ceea ce prin care Tu m-ai întărit și păzit și gard și adăpostit prin puterea Ta și forța Ta. « Domnul său i-a ascultat deci chemarea și a îndepărtat de la el urzicarea lor; El este Cel Auzitor, Atoateștiutor. »

« Apoi li s-a năzărit lor, după ce au văzut semnele ca el [al-Aziz] să-l întemnițeze până la un timp. Și au intrat împreună cu el în temniță doi tineri. Și a spus unul dintre ei: „Cu adevărat, eu m-am văzut [într-un vis] storcând [struguri pentru] vin”. Iar celălalt a spus: „Cu adevărat, eu m-am văzut purtând pe cap pâine, din care mâncau păsările. Vestește-ne nouă tâlcuirea acestora, căci te vedem pe tine dintre binefăcători.”

El a spus: „Nici nu vă va sosi mâncarea cu care voi sunteți hrăniți, că eu vă voi și vesti tâlcuirea, înainte ca ea să vă vină. Aceasta [face parte] din ceea ce m-a învățat Domnul meu. Cu adevărat, eu am părăsit religia unui popor ce nu crede în Allah și care, în Viața de Apoi este necredincios. Și eu am urmat religia strămoșilor mei Avraam, Isaac și Iacob. Nu se cuvine să-I alăturăm lui Allah nimic. Aceasta este din Harul lui Allah asupra noastră și asupra [tuturor] oamenilor, însă cei mai mulți dintre oameni nu aduc mulțumire.

O, voi, tovarăși ai mei de temniță! Sunt mai buni domnii risipiți sau Allah Al-Uahid [Cel Unic], Al-Qahhar [Stăpânul Atotputernic]? Nu adorați în afară de El decât niște nume pe care le-ați născocit voi și părinții voștri și cărora Allah nu le-a pogorât nicio dovadă. Judecata nu este decât la Allah. El v-a poruncit să nu-L adorați decât pe El. Aceasta este religia cea dreaptă, însă cei mai mulți oameni nu știu.

O, voi, tovarăși ai mei de temniță! Unul dintre voi va da stăpânului său să bea vin. Cât despre celălalt, el va fi răstignit, iar păsările vor mânca din capul lui. S-a hotărât treaba asupra căreia voi îmi cereți sfat.” » Sura 12, 35-41

Cel Înalt pomenește despre aziz și despre femeia lui că le-a apărut, adică le-a apărut părerea, după ce a știut inocența lui Iusuf, de a-l închide pentru un timp, pentru ca aceasta să fie mai mică în vorbele oamenilor în această treabă și pentru a-și amortiza treaba și a face să pară că ea l-a ispitit și că el a fost închis pentru ea; ei l-au închis deci pe nedrept și prin agresivitate, și aceasta a fost din ceea ce Allah a predestinat pentru el și din socoteala a ceea ce prin care El l-a păzit, căci îl îndepărtează mai departe de frecventarea lor și de amestecul cu ei; și de aici unii sufi au indus ceea ce raportează ash-Shafi'i de la ei: una dintre formele păzirii este a nu găsi.

« Și au intrat cu el în închisoare doi tineri »; unul dintre ei era paharnicul regelui, iar celălalt brutarul lui; adică cel care era însărcinat cu hrana lui, majordomul; ei au devenit suspecti regelui în anumite treburi, el i-a închis deci; când cei doi au văzut pe Iusuf în închisoare, i-a lovit caracterul său și călăuzirea lui și conduita lui și calea lui și cuvintele lui și faptele lui și abundența închinării lui către Domnul său și binefacerea lui față de făpturile Lui; cei doi au visat în aceeași noapte: cât despre paharnic, el a văzut ca și cum trei ramuri de viță au frunzit și se coceau strugurii, el le-a luat deci și le-a presat în pocalul regelui și l-a adăpat; iar brutarul a văzut pe capul lui trei coșuri de pâine și păsări care mănâncă din coșul cel mai de sus; el li le-a povestit deci și amândoi i-au cerut să le interpreteze: « noi te vedem dintre binefăcători »; el i-a informat deci că el știe interpretarea lor și este cunoscător al treburii lor și a spus: « nu va veni spre voi doi nicio hrană din care sunteți hrăniți fără să vă informez interpretarea ei înainte ca ea să vină la voi »; sensul lui: orice vis ați vedea, vi-l interpretez înaintea survenirii lui și el va fi precum spun; sensul lui:

vă informez despre ceea ce vă vine ca hrană înaintea venirii ei, dulce sau acră: « și vă voi informa despre ceea ce mâncați și despre ceea ce depozitați în casele voastre. » Și le-a spus: « aceasta face parte din ceea ce Domnul meu m-a învățat »; pentru că el crede în El, este monoteist, urmează religia părinților săi nobili: Ibrahim al-Khalil, și Ishaq, și Iacob: « nu ne aparține să asociem lui Allah nimic: aceasta este din harul lui Allah asupra noastră »; adică pentru că El ne-a călăuzit acolo: « și asupra oamenilor »; adică pentru că El ne-a ordonat să-i chemăm acolo și să-i orientăm și să-i conducem acolo, și aceasta este gravată în fitra lor și plantată în natura lor: « dar cei mai mulți dintre oameni nu mulțumesc. »

Apoi el i-a chemat la monoteism, a blamat închinarea a ceea ce nu este Allah, a coborât treaba idolelor, a diminuat-o și a slăbit rangul ei: « o, cei doi tovarăși ai mei de închisoare: sunt mai buni domni împărțiți, sau Allah, Unicul, Atoateputernicul?

Nu vă închinați, în afara Lui, decât unor nume pe care le-ați numit voi și tații voștri: Allah nu a coborât asupra lor nicio dovadă: judecata nu aparține decât lui Allah »; adică: El este acel care acționează în creația Lui, acționând după ce voiește, Cel care călăuzește pe cine voiește și rătăcește pe cine voiește: « El a ordonat să nu se închine decât Lui »; adică numai Lui, fără asociat: « aceasta este religia dreaptă »; adică cea dreaptă și drumul drept: « dar cei mai mulți dintre oameni nu știu »; adică: ei nu se călăuzesc acolo în ciuda limpezirii ei și a văditirii ei; și chemarea lor către ei în această stare era din extremele desăvârșirii, căci cele două suflete ale lor îl venerau și erau dispuse să primească ceea ce spunea el cu primire; se cuvenea deci să-i cheme către ceea ce le este mai folositor decât ceea ce ceruseră și căutaseră de la el: « o, cei doi tovarăși ai mei de închisoare: cât despre unul dintre voi doi, el va turna vin stăpânului său »; acesta este paharnicul: « iar cât despre celălalt, el va fi răstignit și păsările vor mânca din capul lui »; acesta este brutarul: « treaba despre care mă întrebați s-a împlinit »; adică: aceasta se va întâmpla fără îndoială și va fi necesar în orice stare; de aceea a venit în hadith: visul este pe piciorul unei păsări câtă vreme nu este interpretat; când este interpretat, se produce.

Și s-a raportat de la Ibn Mas'oud și de la Mujahid: nu am văzut nimic: « treaba despre care mă întrebați s-a împlinit. »

Și el i-a spus celui dintre cei doi pe care îl credea salvat: « pomeneste-mă la stăpânul tău »: « diavolul l-a făcut deci să uite pomenirea stăpânului său: și el a rămas în închisoare câțiva ani. » Cel Înalt informează că Iusuf a spus celui dintre cei doi pe care îl credea salvat, și acesta este paharnicul: « pomeneste-mă la stăpânul tău »; adică pomeneste treaba mea și închisoarea mea fără vină la rege; și în aceasta este dovada licității căutării mijloacelor, iar aceasta nu contrazice abandonul în Domnul domnilor.

« Diavolul l-a făcut deci să uite pomenirea stăpânului său »; adică: a făcut deci să uite diavolul pe salvatul dintre cei doi că să pomenesc ceea ce Iusuf îi recomandase; Mujahid a spus aceasta, și Muhammad ibn Ishaq, și mai mult de un altul, și aceasta este corectul și textul Oamenilor Cărții: « și el a rămas în închisoare câțiva ani »; între trei și nouă, la șapte, la cinci, sub zece; ath-Tha'labi l-a raportat: câteva femei și câțiva oameni; și al-Farra' a interzis întrebuințarea « câte » în ceea ce este sub zece, și se spune mai degrabă: un număr puțin numeros: « și el a rămas în închisoare câțiva ani, în câțiva ani »; și se spune: unsprezece, și douăzeci și unu, până la optzeci și nouă, câteva sute și câteva mii; și al-Jawhari a divergat asupra a ceea ce depășește unsprezece, douăzeci și unu, până la optzeci și nouă; și în Sahih: credința este șaizeci și câteva ramuri: « nu este divinitate decât Allah », iar cea mai mică: îndepărtarea răului de pe drum.

Pronumele din cuvântarea Lui « diavolul l-a făcut deci să uite pomenirea stăpânului său » se întoarce asupra lui Iusuf; cuvântarea pe care a spus-o este deci slabă, deși a fost raportată de la Ibn Abbas și de la 'Ikrima; și hadithul pe care Ibn Jarir l-a raportat la acest loc este slab sub toate rapoartele: Ibrahim ibn Yazid al-Khouzi al-Makki singur i-a raportat lanțul, și el este lăsat; și mursal-urile lui al-Hasan și ale lui Qatada nu sunt acceptate, mai ales aici, pe calea cea mai prudentă și mai sigură; și Allah știe mai bine.

Pomenirea motivului pentru care Iusuf a rămas în închisoare ceea ce a rămas acolo: al-Fadl ibn al-Houbab al-Joumahi ne-a informat: Moussadad ibn Moussarhad ne-a informat: Khalid ibn Abdallah ne-a informat: Muhammad ibn 'Amrou ne-a informat de la Abu Salama, și el a spus: trimisul lui Allah a spus: Allah să-i facă milă lui Iusuf; dacă n-ar fi fost cuvântarea pe care a spus-o, nu ar fi rămas în închisoare ceea ce a rămas acolo; și Allah să-i facă milă lui Lut, el mergea negreșit să se adăpostească spre un pilon robust; și el a spus: Allah nu a trimis după el niciun profet, decât într-o prosperitate a poporului său. Și acest hadith este reprobat sub acest aspect, iar Muhammad ibn 'Amrou ibn 'Alqama are lucruri pe care le raportează singur și în care se află din reprobat, iar această exprimare este dintre cele mai reprobate și cele mai puternice, iar ceea ce este în cei doi Sahih mărturisește greșeala lui; și Allah știe mai bine.

« Și regele a spus: „Cu adevărat, am văzut [într-un vis] șapte vaci grase mâncate de alte șapte costelive și șapte spice verzi și altele [șapte] uscate. O, voi, dregători ai mei! Dați-mi mie sfat asupra vedeniei mele, dacă voi știți să tâlcuiți vedenia.” Ei au răspuns: „[Este doar] un amestec de vise neîntemeiate și noi nu suntem pricepuți în tâlcuirea viselor.” Dar cel care fusese eliberat dintre cei doi și-a adus aminte după o vreme: „Eu vă voi vesti tâlcuirea acestora! Deci trimiteți-mă.”

[El a spus] „O, Iosif, iubitorule de adevăr, explică-ne despre șapte vaci grase mâncate de alte șapte costelive, și despre șapte spice verzi și alte [șapte] uscate, ca să mă întorc la oameni pentru ca ei să știe [despre tine].” [Iosif] a spus: „O să semănați șapte ani, unul după altul, cu hărnicie, dar ceea ce secerați să lăsați în spice, afară de puțin din care o să mâncați. Apoi vor veni, după aceea, șapte [ani] aspri, care vor consuma ceea ce ați strâns pentru ei mai înainte, afară de puțin din ceea ce voi veți păstra.

Apoi va veni, după aceea, un an în care oamenii vor avea parte de ploaie îmbelșugată și în care vor stoarce [măsline și struguri]”. » Sura 12, 43-49

Tot aceasta face parte din cauzele ieșirii lui Iusuf din închisoare, în felul cel mai onorabil și cel mai onorat; și aceasta pentru că regele Egiptului, care este al-Rayyan ibn al-Walid ibn Tharwane ibn Aracha ibn Farane ibn 'Amrou ibn 'Imlaq ibn Lawadh ibn Sam ibn Nuh, a văzut această vedenie: el a văzut ca și cum era pe malul unui râu și din el ieșiseră șapte vaci grase care pășteau într-o pajiște acolo, apoi au ieșit din acest râu șapte slabe, firave, care au pășit cu ele, apoi s-au întors spre ele și le-au înghițit; s-a trezit înfricoșat; apoi a dormit și a văzut șapte spice verzi pe o singură tulpină și iată șapte altele subțiri, uscate, care le înghițeau; s-a trezit înfricoșat; când le-a povestit notabililor săi și poporului său, nu era printre ei cine să-i facă bine interpretarea, dar au spus: confuzii de vise, adică amestecuri de vise ale nopții; poate că ea nu are interpretare; și cu aceasta: noi nu avem experiența aceasta: « și noi nu suntem savanți în interpretarea viselor.

» Atunci salvatul dintre cei doi, căruia Iusuf i-a recomandat să-l pomenească la stăpânul său și care a uitat, până la momentul lui, aceasta; și aceasta prin decretul lui Allah, iar a Lui este în aceasta înțelepciunea; când a auzit vedenia regelui și a văzut neputința oamenilor de a o interpreta, și-a amintit de treaba lui Iusuf și de ceea ce îi recomandase el din pomenire și a spus: « și cel dintre cei doi care fusese eliberat și s-a amintit »; adică s-a amintit după un timp, adică după o durată de vreme, care este câțiva ani; și unii au citit, precum raportat, de la Ibn Abbas și de la 'Ikrima: adică după un uitat, cu isqat-ul mīm-ului; și aceasta este de asemenea uitarea: « urcătorul omului îi urcă mama »; am uitat și nu uitasem o vorbă; astfel vremea face să cadă inteligențele.

« Vă voi informa interpretarea ei: trimiteți-mă deci »; adică: trimiteți-mă deci către Iusuf: « Iusuf, o, adevăratule, limpezește-ne despre șapte vaci grase pe care le înghit șapte slabe, și despre șapte spice verzi și altele uscate: poate mă voi întoarce către oameni, poate că ei vor ști. » Și la Oamenii Cărții: când salvatul i-a pomenit lui regele, el l-a convocat în fața lui și i-a povestit ceea ce a văzut și el i-a interpretat; aceasta este o greșeală, iar corectul este ceea ce Allah a povestit în Cartea Lui, Coranul, nu ceea ce acești ignoranți au transmis, preți și călugări.

Iusuf a oferit deci ceea ce avea de știință fără întârziere și fără condiție și fără cerere de ieșire grabnică, dar a răspuns la ceea ce au cerut și a interpretat pentru ei ceea ce regele visase, indicând survenirea a șapte ani de prosperitate, urmați de șapte ani de foamete; apoi vine după aceasta un an în care oamenii sunt ajutați, adică le vine ploaia și prosperitatea și ușurința: « și în care se va stoarce »; adică ceea ce stoarceau ei din struguri și din boabe și din măsline și din susan și altele; el le-a interpretat deci și i-a orientat spre bine și i-a călăuzit spre ceea ce la care se puteau conta în stare de prosperitate și de foamete, și ceea ce ar face din economisirea boabelor anilor de prosperitate în cei șapte întâi, în spicele lor, afară de ceea ce este păzit pentru consum, și din reducerea seminței în anii de foamete în cei șapte secunzi, căci aparentul este că semința nu s-ar întoarce din câmp; și aceasta indică desăvârșirea științei și desăvârșirea părerii și a înțelegerii.

« Și regele a spus: „Aduceți-l la mine.” Și când a venit solul la el, [Iosif] i-a spus: „Întoarce-te la stăpânul tău și întreabă-l: Ce-au avut muierile care și-au tăiat mâinile? Cu adevărat, Domnul meu este ‘Alim [Bineștiutor] al vicleniei lor!” Și [regele le-] a spus [femeilor]: „Care a fost pricina ce v-a împins pe voi să încercați să-l ispitiți pe Iosif?” Au răspuns [ele]: „Allah să ne ferească! Noi nu știm nimic rău despre el.” Și a spus femeia lui Al-Aziz: „Acum adevărul este limpede. Eu am fost cea care a încercat să-l ispitească, însă el a spus adevărul întotdeauna.

Aceasta, ca să știe [al-Aziz] că eu nu l-am trădat în absență, și că Allah nu călăuzește viclenia celor trădători. Eu nu mă dezvinovățesc pe mine, căci sufletul este înclinat către rău, în afară de cel pe care îl păzește Domnul meu prin Îndurarea Lui, căci Domnul meu este Ghafur [Iertător] și Rahim [Îndurător].” » Sura 12, 50-53

Când regele a aflat desăvârșirea științei lui Iusuf și plenitudinea inteligenței lui și părerea lui dreaptă și înțelegerea lui, a ordonat să fie adus în fața lui, pentru ca el să fie printre apropiații săi; când mesagerul a venit pentru aceasta, el a iubit să nu iasă până ce ar fi fost limpede fiecăruia că el a fost închis pe nedrept și prin agresivitate și că el era inocent de ceea ce i-au atribuit ei pe nedrept; el a spus: « întoarce-te la stăpânul tău »; adică regele: « și întreabă-l: ce este cu femeile care și-au tăiat mâinile; stăpânul meu cunoaște negreșit urzicarea lor »; sensul lui: stăpânul meu azizul știe inocența mea de ceea ce mi s-a atribuit; ordonează deci regelui să le întrebe, despre ce a fost refuzul meu intens când ele voiau să mă ispitească și îndemnarea lor către mine la treaba care nu este nici rezonabilă și nici dreaptă; când ele au fost întrebate despre aceasta, ele au mărturisit ce s-a întâmplat din greșeala treburii și ce s-a produs de acolo de treabă lăudabilă și au spus: « Allah nu este de ce se socotește; nu am știut contra lui niciun rău.

» Atunci femeia azizului a spus; ea este Zoulaykha: « acum adevărul s-a manifestat »; adică apărut și devenit limpede și limpezit, iar adevărul este cel mai vrednic de urmat: « eu sunt aceea care l-am voit ispitit, iar el este dintre adevărăți »; adică în ceea ce spune el despre inocența lui și că nu m-a ispitit și că el a fost închis pe nedrept și prin agresivitate, pe nedrept și pe fals.

« Aceasta pentru ca el să știe că eu nu l-am trădat în absența lui și că Allah nu călăuzește viclenia trădatorilor »; aceasta este din cuvântarea lui Iusuf; adică: nu am cerut decât verificarea aceasta, pentru ca azizul să știe că eu nu l-am trădat în spatele lui: « și eu nu mă inocent pe mine însumi; sufletul îndeamnă negreșit la rău, afară de cea pe care o miluiește Domnul meu; Domnul meu este Iertător, Milostiv »; aceasta este din cuvântarea completă a lui Zoulaykha; adică: nu am mărturisit aceasta decât pentru ca soțul meu să știe că eu nu l-am trădat în sine în treabă, și nu a fost decât o tentativă, niciun act de turpitudine n-a având loc cu ea; și aceasta este cuvântarea pe care a susținut-o un mare grup de imami dintre târzii și alții; și Ibn Jarir și Ibn Abi Hatim nu au raportat decât pe prima: « și eu nu mă inocent pe mine însumi; sufletul îndeamnă negreșit la rău, afară de cea pe care o miluiește Domnul meu; Domnul meu este Iertător, Milostiv »; aceasta este din cuvântarea lui Iusuf, din cuvântarea lui Zoulaykha, și este ramificată asupra celor două păreri întâi, iar apartenența ei la cuvântarea completă a lui Zoulaykha este mai aparentă și mai potrivită și mai puternică; și Allah știe mai bine.

« Și regele a spus: „Aduceți-mi-l, căci voiesc să-l păstrez lângă mine.” Și când a vorbit cu el, i-a spus: „Cu adevărat, de astăzi tu ești pentru noi cu putere și de încredere.” [Iosif] a spus: „Pune-mă pe mine peste hambarele țării. Cu adevărat, eu voi fi un păzitor bun și priceput.” Astfel i-am dat Noi putere lui Iosif pe pământ și i-am îngăduit să se așeze în el acolo unde voiește. Noi îl cuprindem cu Îndurarea Noastră pe cel care voim și nu lăsăm să se piardă răsplata binefăcătorilor. Iar răsplata din Lumea de Apoi este chiar și mai bună pentru cei care cred și sunt cu frică. » Sura 12, 54-57

Când inocența onoarei lui a apărut regelui: « aduceți-l la mine: îl rezerv pentru mine »; adică puneți-l printre apropiații mei și printre marii statului meu și printre notabilii suitei mele; când el i-a vorbit și a auzit cuvântarea lui și a examinat starea lui, el a spus: « tu ești astăzi la noi, stabilit, loial »; adică deținător de poziție și de încredere; el a spus: « pune-mă peste comorile pământului; eu sunt păzitor, cunoscător.

» El a cerut să-i fie încredințat privegherea asupra a ceea ce privește grânarele, din pricina a ceea ce anticipa el de survenire de lipsuri după scurgerea celor șapte ani de prosperitate, pentru a veghea acolo la ceea ce îi place lui Allah față de creația Lui, de precauție pentru ei și de dulceață; și a informat regele că el este păzitor, adică puternic pentru a păzi ceea ce are și loial față de el și cunoscător al organizării treburilor și al intereselor grânarelor; și în aceasta este dovada licității de a cere funcția pentru cine știe despre sine încrederea și competenta; și la Omenii Cărții: Faraon l-a preamărit pe Iusuf foarte mult și l-a pus la putere asupra întregului pământ al Egiptului și i-a trecut inelul său și l-a îmbrăcat cu mătase și l-a semnat cu aur și l-a făcut să fie purtat pe carul lui al doilea și s-a strigat înaintea lui: tu ești senior, adică stăpân și învestit. Și el a spus: « nu sunt mai mare decât tine, afară de tron.

» Și Iusuf avea atunci treizeci de ani, iar soția lui era o femeie cu o personalitate mare; și ath-Tha'labi raportează că el l-a destituit pe Qitfir din funcția sa și a numit acolo pe Iusuf; când soțul ei a murit, el i-a măritat femeia sa Zoulaykha și a găsit-o fecioară, pentru că soțul ei nu frecventa femeile; ea a născut deci lui Iusuf doi băieți, care sunt Efraim și Manase, iar regatul Egiptului s-a așezat după Iusuf și el a exercitat acolo cu dreptate; bărbații și femeile l-au iubit; se raportează că Iusuf, în ziua în care a intrat la rege, avea treizeci de ani, și că regele i-a vorbit în șaptezeci de limbi și el i-a răspuns în fiecare dintre ele; regele s-a mirat de aceasta, văzând tinerețea vârstei lui; și Allah știe mai bine.

« Și astfel Noi l-am stabilit pe Iusuf pe pământ: el se stabilește acolo unde voiește »; adică: după închisoare și strâmtoare și asuprire, el a devenit liber de călăria lui în demnitățile Egiptului: « el se stabilește acolo unde voiește »; adică unde voiește el se găzduiește acolo, onorat, invidiat, revereniat: « Noi atingem din mila Noastră pe cine voim: și nu pierdem răsplătirea binefăcătorilor »; adică tot aceasta este din răsplătirea lui Allah și din răsplătirea Lui pentru credincios, împreună cu ceea ce Îi păzește lui în viața de apoi, din bine imens și din răsplătire frumoasă: « iar răsplătirea vieții de apoi este mai bună pentru cei care au crezut și erau pioși. » Atfir, soțul lui Zoulaykha, murise; regele i-a numit deci locul lui și i-a măritat femeia sa Zoulaykha; el a fost deci vizir adevărat; și Muhammad ibn Ishaq a pomenit că stăpânul Egiptului, al-Walid ibn al-Rayyan, s-a convertit la islam prin mâinile lui Iusuf; și Allah știe mai bine.

Și el a spus: « din spatele strâmtorii fricii se lărgește siguranța, și primul lucru de care se se bucură este sfârșitul întristării; nu deznădăjdui deci, căci Allah l-a făcut pe Iusuf stăpân al comorilor, după deznodământul închisorii. »

« Și frații lui Iosif au venit [căutând mâncare] și au intrat la el. El i-a cunoscut, însă ei nu l-au mai cunoscut. Și după ce i-a pregătit pe ei cu proviziile lor, a spus: „Aduceți-mi pe un frate al vostru de la tatăl vostru. Nu vedeți voi că eu dau măsură plină și că eu sunt cel mai bun primitor de oaspeți? Iar de nu mi-l veți aduce, nu veți mai avea măsură la mine și nu vă veți mai apropia de mine” Ei au spus: „Vom încerca să-l convingem pe tatăl lui. Noi o vom face.”

Și [Iosif] le-a spus slujitorilor săi: „Puneți marfa lor înapoi, în sacii lor de pe cămile! Poate că ei o s-o recunoască, atunci când se vor întoarce la familia lor, și poate că ei vor reveni.” » Sura 12, 58-62

Cel Înalt informează despre venirea fraților lui Iusuf la demnitățile Egiptului, cerând ajutor în hrană; și aceasta după venirea anilor de foamete și generalizarea lor asupra restului țărilor și a robiilor; iar Iusuf era atunci guvernatorul treburilor demnităților Egiptului, în religie și în lume; când ei au intrat la el, el i-a recunoscut și ei nu-l recunoșteau, pentru că nu le venise la minte la ce ajunsese Iusuf, de rang și de măreție; de aceea el i-a recunoscut și ei nu-l cunoșteau; și la Omenii Cărții: când ei au ajuns la el, s-au prosternat la el; el i-a recunoscut deci și a voit să nu-l recunoască ei; el s-a arătat deci dur în cuvânt: voi sunteți spioni; ați venit să luați cunoștință de țara mea; Allah nu este de ce se socotește; nu am venit decât să cerem ajutor pentru poporul nostru, de foamete și de foamea care ne-a lovit; și noi suntem fii ai aceluiași tată, din Canaan, și suntem doisprezece bărbați; unul dintre noi a plecat, iar cadetul nostru este la tatăl nostru; îmi trebuie să știu treaba voastră; și la ei: că el i-a închis trei zile, apoi i-a scos și l-a reținut pe Simeon la el, pentru ca ei să vină cu celălalt frate; și într-o parte din aceasta este examen:

« când i-a hrănit el cu provizia lor »; adică le-a dat vivre precum obișnuia obiceiul lui, de a da fiecărui om o sarcină de cămilă, fără să o mărească acolo; el a spus: « aduceți-mi un frate al vostru de la tatăl vostru; noi eram doisprezece bărbați; unul dintre noi a plecat, iar fratele său german a rămas la tatăl nostru; când vă veți întoarce în anul viitor, aduceți-l-mi cu mine; nu vedeți oare că dau măsura plină și că eu sunt cel mai bun dintre gazde?

» Adică: am făcut bine șederea voastră și găzduirea voastră; el i-a pus deci să-l aducă: « dacă nu-mi aduceți pe acesta: nu va mai fi pentru voi măsură la mine și să nu vă mai apropiați de mine »; adică: nu vă voi da vivre și nu vă voi mai apropia deloc, împotriva a ceea ce le făcuse el mai întâi; el s-a străduit deci să-l facă să vină cu ei, pentru a-și alina regretul lui pentru el, prin îndemnare și prin intimidare: « noi îi vom cere tatălui său pentru el »; adică: ne vom strădui de venirea lui cu noi și de venirea lui la tine, prin toate mijloacele posibile: « și negreșit o vom face »; adică: și suntem capabili de a-l obține; apoi a ordonat valetilor săi să pună marfa lor, care este aceea cu care veneau ei să se compenseze din vivre, în bagajele lor, la adăpostul lor: « poate o vor recunoaște când se vor fi întors la neamurile lor; poate că se vor întoarce.

» El a voit să o redea ei când o vor găsi în țara lor; el a temut că ei nu ar avea cu ce să revină a doua oară; el a detestat să le ia un supliment pentru vivre; exegeții au divergat asupra mărfii lor în mai multe păreri care vor veni; și la Omenii Cărții: erau săculeți de argint, și aceasta este ceea ce seamănă cel mai mult; și Allah știe mai bine.

Când ei s-au întors la tatăl lor, au spus: o, tatăl nostru, măsura ni s-a refuzat; trimite deci cu noi fratele nostru, noi vom măsura și noi suntem negreșit păzitori. El a spus: « v-aș garanta eu pe el, afară precum v-am garantat mai înainte pe fratele lui; Allah este cel mai bun păzitor și El este cel mai Milostiv dintre milostivi. » Și când ei și-au deschis bagajele, au găsit marfa lor întoarsă către ei; au spus: o, tatăl nostru, ce dorim noi? Iată marfa noastră întoarsă către noi, și noi aprovizionăm familia noastră și păzim fratele nostru și ne adăugăm o măsură de cămilă; acestea sunt măsuri ușoare. El a spus: eu nu-l voi trimite niciodată cu voi, până ce nu-mi aduceți un legământ de la Allah că voi mi-l veți aduce, afară dacă sunteți încercuiți; când ei i-au adus legământul lor, el a spus: Allah este garantul a ceea ce spunem noi. »

« Măsura ni s-a refuzat »; adică: după anul nostru, dacă tu nu mi-l trimiți pe fratele nostru; dacă tu îl trimiți cu noi, nu ni se va refuza: « și când ei și-au deschis bagajele, au găsit marfa lor întoarsă către ei; au spus: o, tatăl nostru, ce dorim noi »; adică: ce voiește noi; marfa ni s-a întors: « și noi aprovizionăm familia noastră »; adică cerem ajutor pentru ei și le aducem ceea ce îi îmbunătățește în anul lor și starea lor: « și noi păzim fratele nostru »: « și ne adăugăm o măsură de cămilă »: « aceastea sunt măsuri ușoare »; adică în schimbul plecării celuilalt fiu al lor; iar Iacob ținea la fiul său Benyamin mai puțin decât la orice, pentru că el respira acolo mirosul fratelui său și se consola cu el și se compensa prin el de el: « eu nu-l voi trimite niciodată cu voi, până ce nu-mi aduceți un legământ de la Allah că voi mi-l veți aduce, afară dacă sunteți încercuiți »; adică: afară dacă sunteți toți învinși în a veni cu el; când ei i-au adus legământul lor, el a spus: « Allah este garantul a ceea ce spunem noi.

» El a întărit legămintele și a consolidat pactele și a luat precauție pentru fiul său, iar precauția nu scutește niciodată de decret; și dacă nu ar fi fost nevoia lui și nevoia poporului său de vivre, el nu ar fi trimis copilul prețios; dar destinele au legile lor, iar Domnul Înalt determină ce voiește și alege ce voiește și judecă ce voiește, iar El este Înțeleptul, Atoateștiutorul; apoi le-a ordonat să nu intre în oraș printr-o singură poartă, dar să intre prin porți separate; el a voit să nu-i lovească nimeni cu deochiul, pentru că ei erau de forme frumoase și de figuri minunate; Ibn Abbas a spus aceasta, și Mujahid, și Muhammad ibn Ka'b, și Qatada, și as-Souddi, și ad-Dahhak; el a voit să se risipească ei, poate ar fi găsit o veste despre Iusuf sau ar fi fost informați de el mai ușor; Ibrahim an-Nakha'i a spus aceasta, iar prima este mai aparentă: « și eu nu mă folosesc de nimic contra lui Allah; judecata nu aparține decât lui Allah; în El mă încred; și să se încreadă în El cei care se încred.

» « Și când ei au intrat pe unde le-a ordonat tatăl lor, aceasta nu le-a folosit contra lui Allah decât o nevoie în sufletul lui Iacob, pe care a împlinit-o; el era negreșit deținător de știință pentru ceea ce Noi l-am învățat, dar cei mai mulți dintre oameni nu știu. »

Și la Omenii Cărții: el a trimis cu ei un cadou către aziz, din fistic și din migdale și din pini și din fistic de pământ și din miere, și ei au luat primii dirhami și un alt dar; când ei au intrat la Iusuf, fratele său s-a adăpostit spre el; el a spus: eu sunt fratele tău, nu te întrista deci de ceea ce făceau ei; când el i-a hrănit cu provizia lor, a pus pocalul în sacul fratelui său; apoi un strigător a anunțat: o, voi, o, caravană, voi sunteți negreșit hoți; ei s-au întors deci către ei și au spus: ce căutați? Au spus: căutăm pocalul regelui, iar cine îl aduce, o sarcină de cămilă, și eu răspund pentru el. Au spus: pe Allah, voi știți negreșit că nu am venit să semănăm stricăciune pe pământ și că noi nu suntem hoți; au spus: care este atunci răsplătirea lui, dacă mințiți?

Au spus: răsplătirea lui este că cel la al cărui sac se va găsi va fi răsplătirea lui; astfel Noi răsplătim pe nedrepți; el a început deci cu sacurile lor înaintea sacului fratelui său, apoi a făcut-o să iasă din sacul fratelui său; astfel Noi am urzit pentru Iusuf; el nu putea să-și ia fratele lui după religia regelui, afară dacă Allah voiește; Noi înălțăm în trepte pe cine voim, și deasupra oricărui savant este un savant; au spus: dacă fură el, un frate al lui a furat negreșit mai înainte; Iusuf a ascuns-o deci în sine și nu le-a arătat-o și a spus: voi sunteți mai răi în poziție, iar Allah știe mai bine despre ceea ce descrieți voi; au spus: o, aziz, el are un tată foarte bătrân, ia deci pe unul dintre noi în locul lui, noi te vedem dintre binefăcători. El a spus: Allah nu este de ce se socotește, ca să luăm decât pe cel la care găsim marfa noastră; am fi atunci negreșit dintre nedrepți.

Cel Înalt pomenește treaba lor când ei au intrat cu fratele lor Benyamin la fratele lor Iusuf și primirea lui a lui și informarea lor pe ascuns despre el, că el era fratele său, și ordinea lui de a tăcea aceasta de la ei, și l-a liniștit de ceea ce a fost al lor față de el ca ofensă; apoi el a ruzit pentru a-l lua de la ei și a-l lăsa la el aparte de ei; el a ordonat deci valetilor săi să pună pocalul său, acela cu care bea el și măsura oamenilor hrana, din rangul lui de onoare, în treburile lui Benyamin; apoi le-a informat că ei au furat pocalul regelui și le-a promis un preț pentru a-l întoarce, o sarcină de cămilă, iar strigătorul le l-a garantat; ei s-au întors deci către cel care îi acuzase de aceasta și l-au informat acolo și l-au biciuit pentru ceea ce le spusese el: « pe Allah, voi știți negreșit că noi nu am venit să semănăm stricăciune pe pământ și că noi nu suntem hoți »; voi știți despre noi contrariul a ceea ce ne acuzați voi, de furt; au spus: « care este atunci răsplătirea lui, dacă mințiți?

» Au spus: « răsplătirea lui este că cel la al cărui sac se va găsi va fi răsplătirea lui; astfel Noi răsplătim pe nedrepți »; și aceasta era legea lor: ca hoțul să fie predat la ceea ce a fost furat de la el: « astfel Noi răsplătim pe nedrepți.

» El a început deci cu sacurile lor înaintea sacului fratelui său, apoi a făcut-o să iasă din sacul fratelui său, pentru ca aceasta să fie mai departe de acuzare și mai completă în viclenie: « astfel Noi am urzit pentru Iusuf; el nu putea să-și ia fratele lui după religia regelui, afară dacă Allah voiește; Noi înălțăm în trepte pe cine voim »; adică în știință: « și deasupra oricărui savant este un savant »; și aceasta pentru că Iusuf era mai savant decât ei, mai complet de părere și mai ferm de hotărâre și de decizie, și el nu a făcut decât ceea ce a făcut el pe porunca lui Allah față de el, pentru că la acest porunca se atașează un interes imens mai apoi, din venirea tatălui său și a poporului său către el și din sosirea lor la el; când ei au văzut extracția pocalului din sacul lui Benyamin, au spus: « dacă fură el, un frate al lui a furat negreșit mai înainte »; ei vor să spună Iusuf; el furase idola bunicului său matern și o spărgea; matusalem l-a atașat ea între hainele lui și el era mic, cu o centură care era la Ishaq, apoi ei au făcut-o să iasă dintre hainele lui și el nu simțea ceea ce ea făcuse, iar ea voiea doar ca el să fie la ea și în garda ei, pentru dragostea ei pentru el; el lua hrana casei și o dădea săracilor; și s-a spus altceva: « dacă fură el:

un frate al lui a furat negreșit mai înainte »: « Iusuf a ascuns-o deci în sine; și aceasta este cuvântarea lui mai apoi: voi sunteți mai răi în poziție, iar Allah știe mai bine despre ceea ce descrieți voi; au spus: o, aziz, el are un tată foarte bătrân, ia deci pe unul dintre noi în locul lui, noi te vedem dintre binefăcători. El a spus: Allah nu este de ce se socotește, ca să luăm decât pe cel la care găsim marfa noastră; am fi atunci negreșit dintre nedrepți »; adică: dacă noi am relaxa pe acuzat și am lua pe inocent, aceasta noi nu o facem și nu o îngădim, și nu luăm decât pe cel la care găsim marfa noastră. Și la Omenii Cărții: Iusuf s-a făcut recunoscut de ei în acest moment; și aceasta este din ceea ce în ce s-au înșelat ei și nu au înțeles bine.

Când ei au deznădăjduit de el, s-au retras pentru a delibera; cel mai mare dintre ei a spus: « nu știți oare că tatăl vostru a luat de la voi un legământ de la Allah, și că mai înainte de el ați lipsit față de Iusuf; eu nu voi părăsi deci pământul până ce tatăl meu mi-o permite, sau Allah judecă pentru mine, iar El este cel mai bun dintre judecători; întoarceți-vă la tatăl vostru și spuneți: o, tatăl nostru, fiul tău a furat și noi nu mărturisim decât ceea ce știm și nu putem păzi nevăzutul și întreabă orașul în care am fost și caravana în care am venit și noi suntem negreșit adevărăți. El a spus: nu; sufletele voastre v-au înfrumusețat o treabă; răbdarea este deci frumoasă; poate Allah îi va aduce pe toți către el; El este Atoateștiutorul, Înțeleptul. » Și el s-a abătut de la ei și a spus: o, întristarea mea pentru Iusuf; și cei doi ochi ai lui s-au albit de întristare și el era mânios înăuntru. Au spus: pe Allah, tu nu vei înceta să pomenești pe Iusuf până ce vei fi epuizat sau vei fi dintre perdanți.

El a spus: eu nu mă plâng de strâmtorarea mea și întristarea mea decât la Allah și eu știu de la Allah ceea ce nu știți voi; o, fiii mei, mergeți deci și căutați pe Iusuf și pe fratele lui și nu deznădăjduiți din dulceața lui Allah; el nu deznădăjduiește din dulceața lui Allah decât poporul necredincioșilor. »

« Nu știți oare că tatăl vostru a luat de la voi un legământ de la Allah; voi ați lipsit negreșit la pactul lui și ați lipsit față de el, precum ați lipsit față de fratele lui Iusuf mai înainte de el; nu-mi mai rămâne deci nicio față înaintea căreia să mă prezint; eu nu voi părăsi deci pământul »; adică: eu rămân totdeauna aici, până ce tatăl meu mi-o permite: « sau Allah judecă pentru mine »; predestinându-mă să îi înapoiez fratele meu tatălui meu: « și El este cel mai bun dintre judecători; întoarceți-vă la tatăl vostru și spuneți: o, tatăl nostru, fiul tău a furat »; adică: informați-l despre ceea ce ați văzut din treabă, în aparență de martor: « și noi nu mărturisim decât ceea ce știm și noi nu putem păzi nevăzutul și întreabă orașul în care am fost și caravana în care am venit »; adică căci ceea ce te-am informat noi despre luarea fratelui nostru, pentru că el a furat, este o treabă devenită celebră în Egipt și a cunoscut-o caravana, unde noi am fost, și ei acolo: « și noi suntem negreșit adevărăți.

El a spus: nu; sufletele voastre v-au înfrumusețat o treabă; răbdarea este deci frumoasă »; adică treaba nu este precum ați pomenit voi; el nu a furat, căci aceasta nu este din caracterul lui și nici din morala lui, și sufletele voastre v-au înfrumusețat o treabă; răbdarea este deci frumoasă.

Ibn Ishaq a spus: lipsirea față de Benyamin fiind consecința faptei lor față de Iusuf, el le-a spus ceea ce le-a spus: răsplătirea răului este răul după el: « poate Allah îi va aduce pe toți către el »; el vrea să spună Iusuf, și Benyamin, și Ruben: « El este Atoateștiutorul »; adică despre starea mea și despre ceea ce sunt eu, despre despărțirea iubiților: « Înțeleptul » în ceea ce El determină și face, și a Lui este înțelepciunea perfectă și dovada tăioasă: « și el s-a abătut de la ei »; adică s-a abătut de la fiii săi și a spus: « o, întristarea mea pentru Iusuf »; întristarea lui nouă îi aminea întristarea lui veche și a trezit ceea ce era ascuns: du-ți inima unde voiești printre iubiri, nu este iubire decât pentru iubitul întâi; el m-a blamat lângă morminte pe plâns; tovarășe, pentru suvâiul lacrimilor bogate; plângi tu fiecare mormânt pe care îl vezi, pentru un mormânt îngropat între Leh și Dadakad? Eu i-am spus: negreșit întristarea trezește întristarea; lasă-mă, căci aceasta este mormântul lui Malik.

« și cei doi ochi ai lui s-au albit de întristare »; adică din pricina plânsului: « și el era mânios înăuntru »; adică comprimat, din pricina întristării și aflictiei și nostalgiei lui Iusuf; când fiii săi au văzut ceea ce el îndura, de singurătate și de durerea despărțirii, ei i-au spus, cu milă față de el: « pe Allah, tu nu vei înceta să pomenești pe Iusuf până ce vei fi epuizat sau vei fi dintre perdanți »; tu nu vei înceta să-l pomenești până ce trupul tău se va dizolva: « eu nu mă plâng de strâmtorarea mea și întristarea mea decât la Allah și eu știu de la Allah ceea ce nu știți voi »; eu nu mă plâng vouă și niciunui dintre oameni despre ceea ce traversez; eu nu mă plâng decât la Allah și eu știu că Allah îmi va face din ceea ce traversez un deznodământ și o ieșire, și eu știu că vedenia lui Iusuf trebuie negreșit să se împlinească și că eu trebuie negreșit să mă prostern la el, eu și voi, potrivit a ceea ce el a văzut: « și eu știu de la Allah ceea ce nu știți voi »; apoi el le-a spus, îndemnându-i să caute pe Iusuf și fratele lui și să caute treaba lor: « o, fiii mei, mergeți deci și căutați pe Iusuf și pe fratele lui și nu deznădăjduiți din dulceața lui Allah; el nu deznădăjduiește din dulceața lui Allah decât poporul necredincioșilor »; adică: nu deznădăjduiți din deznodământ după dificultate:

căci el nu deznădăjduiește din dulceața lui Allah și din deznodământul Lui și din ceea ce El determină ca ieșire în strâmtori decât poporul necredincioșilor.

« Și când au intrat la el [la Iosif], ei au spus: „O, Al-Aziz! S-a abătut nenorocirea asupra noastră și asupra familiei noastre și nu venim decât cu o marfă lipsită de mare valoare. Deci dă-ne nouă o măsură plină și fi milostiv cu noi. Cu adevărat, Allah îi răsplătește pe cei milostivi.” El a spus: „Oare știți ce ați făcut cu Iosif și cu fratele său, când ați fost neștiutori?”

Ei au răspuns: „Oare tu ești cu adevărat Iosif!?” El a spus: „Eu sunt Iosif, iar acesta este fratele meu! Allah Și-a revărsat Harul asupra noastră. Cu adevărat, pentru cei care au frică și au răbdare - Allah nu pierde răsplata celor binefăcători.” Ei au spus: „Pe Allah! Cu adevărat, Allah te-a preferat pe tine nouă, iar noi am fost supuși greșelii.” El a spus: „Astăzi nu mai este nicio vină împotriva voastră. Allah să vă ierte, căci El este Cel mai Milostiv dintre cei milostivi.

Duceți-vă cu această cămașă a mea și puneți-o pe fața tatălui meu, și el va deveni din nou văzător. Și veniți la mine cu tot neamul vostru.” » Sura 12, 88-93

Cel Înalt informează despre întoarcerea fraților lui Iusuf către el și venirea lor la el și dorința lor pentru vivrele lui și milostenia lui asupra lor, întorcându-le fratele lor Benyamin; când ei au intrat la el, au spus: « o, aziz, răul ne-a lovit pe noi și pe familia noastră »; adică din foamete și din strâmtoarea stării și din familia numeroasă: « și noi am venit cu o marfă disprețuită »; adică slabă, care nu le este primită asemenea, afară să se treacă peste ea; erau dirhami răi și puțini, boabe de pin și fistic de pământ și asemenea; erau din materia sacurilor și a corzilor și asemenea: « dă-ne deci măsura plină și fii caritabil cu noi; Allah răsplătește negreșit pe caritabili »; prin primirea lui; as-Souddi a spus aceasta; prin întoarcerea fratelui nostru către noi; Ibn Jourayj a spus aceasta; milostenia nu i-a fost interzisă profetului nostru Mohamed și el a ridicat prin acest verset; Ibn Jarir l-a raportat.

Când el a văzut starea în care erau ei și ceea ce aduseră ei, de unde nu le mai rămânea nimic altceva, din bunuri slabe, el s-a făcut recunoscut de ei și s-a simțit tandru pentru ei, spunându-le despre treba Domnului său și a Domnului lor și le-a descoperit din fruntea lui nobilă ceea ce cuprinde ea din ascuns pe care să-l recunoască ei: « știți voi ce ați făcut cu Iusuf și cu fratele lui, în timp ce erați ignoranți? » Au spus; și ei s-au mirat de toată mirarea și se întorseseră către el de multe ori fără să știe că era el: « ești tu negreșit Iusuf?

» « El a spus: eu sunt Iusuf și acesta este fratele meu »; eu sunt Iusuf, acela cu care voi ați făcut ceea ce ați făcut, și ceea ce a precedat din treaba voastră despre el, ceea ce ați lipsit: « și acesta este fratele meu »; confirmare a ceea ce a spus el și o punere în gardă despre ceea ce ascundeau ei pentru ei doi, din invidie, și ceea ce au făcut în treaba lor, de viclenie: « Allah ne-a umplut de bine »; adică prin binefacerea Lui față de noi și adevărul Lui față de noi și primirea Lui a noastră și întărirea Lui a nodurilor noastre de onoare, și aceasta prin ceea ce am precedat noi, din ascultarea Lui, și răbdarea noastră asupra a ceea ce erați voi de la noi față de noi, și ascultarea noastră și bunătatea noastră față de tatăl nostru și dragostea lui intensă pentru noi și sollicitudinea lui pentru noi: « cel care este pios și răbdător, Allah nu pierde negreșit răsplătirea binefăcătorilor.

» Au spus: « pe Allah, Allah te-a privilegiat negreșit pe tine asupra noastră și noi eram negreșit greșitori »; adică te-a privilegiat pe tine și noi eram greșitori în ceea ce ți-am făcut; și iată-ne înaintea ta; el a spus: « niciun reproș asupra voastră astăzi »; adică nu vă blamez pentru ceea ce a fost de la voi după ziua voastră; apoi el le-a adăugat: « Allah să vă ierte, iar El este cel mai Milostiv dintre milostivi. » Cuvântul este slab, iar corectul este primul; apoi el le-a ordonat să meargă cu tunica sa, aceea care îi atinge trupul, și să o pună pe cei doi ochi ai tatălui său, căci vederea lui i se va întoarce, după ce dispăruse, cu îngăduința lui Allah; și aceasta este dintre lucrurile contravenind obiceiului și dintre dovezile profețiilor și dintre cele mai mari minuni; apoi le-a ordonat să se încarce de întreaga lor familie spre demnitățile Egiptului, spre bine și abundență și adunarea comunității, după despărțire, în felul cel mai complet și din treburile cele mai înalte.

« Și când caravana a pornit, tatăl lor a spus: negreșit găsesc mirosul lui Iusuf, dacă nu mă țineți voi pe mine drept senil; au spus: pe Allah, tu ești negreșit în rătăcirea ta veche; și când a venit vestitorul, el a aruncat tunica asupra feței lui și el a redevenit văzător; el a spus: nu v-am spus eu oare că eu știu de la Allah ceea ce nu știți voi? Au spus: o, tatăl nostru, cere iertare pentru noi pentru greșelile noastre; noi eram negreșit greșitori; el a spus: voi cere iertare pentru voi la Domnul meu; El este Iertătorul, Milostivul. »

Isra'il ne-a informat, de la Abu Sinan: « când caravana a pornit »; când caravana a ieșit, a suflat un vânt și a adus lui Iacob mirosul tunicii lui Iusuf; el a spus: « negreșit găsesc mirosul lui Iusuf, dacă nu mă țineți voi pe mine drept senil »; el a simțit mirosul lui, la opt zile de mers; și astfel l-au raportat ath-Thawri și Chou'ba și alții decât ei doi, de la Abu Sinan; și al-Hasan al-Basri a spus: era între ei doi optzeci de farsakh de mers și era de când el îl lăsase optzeci de ani: « dacă nu mă țineți voi pe mine drept senil »; tu nu ai spus aceasta decât din senilitate, care este delirul și vârsta mare; Ibn Abbas a spus aceasta, și 'Ata, și Mujahid, și Sa'id ibn Jubayr, și Qatada: « tu mă ții pe mine drept senil »; voi mă țineți pe mine drept simplu; și Mujahid de asemenea: voi mă faceți să îmbătrânesc; au spus: « pe Allah, tu ești negreșit în rătăcirea ta veche »; Qatada a spus: ei i-au spus o cuvântă grosieră: « și când a venit vestitorul, el a aruncat tunica asupra feței lui și el a redevenit văzător »; adică de îndată ce a venit vestitorul, el a aruncat tunica asupra feței lui Iacob și vederea lui s-a întors dintr-un răsucire, după ce el fusese orb: « nu v-am spus eu oare că eu știu de la Allah ceea ce nu știți voi?

» Adică: eu știu că Allah îmi va aduna soarta cu Iusuf și bucuria mea se va alina prin el și El îmi va arăta în el și din el ceea ce mă bucură; atunci au spus: « o, tatăl nostru, cere iertare pentru noi pentru greșelile noastre; noi eram negreșit greșitori »; ei i-au cerut să ceară iertare pentru ei la Allah, pentru ceea ce făcuseră și atinseseră de la el și de la fiul acestuia și de ceea ce hotărâseră împotriva lui; și cum era în intenția lor căința înaintea actului: « voi cere iertare pentru voi la Domnul meu; El este Iertătorul, Milostivul.

» Ibn Mas'oud, și Ibrahim at-Taymi, și 'Amrou ibn Qays, și Ibn Jourayj au spus: Abu as-Sa'ib m-a raportat: Ibn Idris ne-a raportat: am auzit pe Abd ar-Rahman ibn Ishaq povestind; el era unchiul meu; el venea la moschee și a auzit un om spunând: o, Allah, Tu m-ai chemat și am răspuns, și Tu m-ai poruncit și am ascultat, și iată zorile, iartă-mă deci; el a ascultat vocea și era din casa lui Abdallah ibn Mas'oud; el a întrebat pe Abdallah despre aceasta: Iacob a amânat fiii săi până la zori prin cuvântarea lui: « voi cere iertare pentru voi la Domnul meu », iar cerătorii de iertare la zorii dimineții; și aceasta s-a fixat în Sahih de la trimisul lui Allah; el a spus: Domnul nostru coboară în fiecare noapte la cerul cel mai de jos și spune: este cineva care se căiește, ca să Mă căiesc Eu către el? Este cineva care cere, ca să-i dau Eu? Este cineva care cere iertare, ca să-i iert Eu?

Și a venit într-un hadith că Iacob a amânat: al-Mouthanna m-a raportat: Souleyman ibn Abd ar-Rahman ibn Ayyub al-Dimashqi ne-a raportat: al-Walid ne-a raportat: Ibn Jourayj ne-a informat, de la 'Ata și de la 'Ikrima, de la Ibn Abbas: « voi cere iertare pentru voi la Domnul meu », până la venirea nopții de vineri; și aceasta este cuvântarea fratelui Iacob către fiii săi și aceasta este ciudată sub acest aspect, iar în ridicarea lui este examen, iar ceea ce seamănă cel mai mult este ca ea să fie tăiată pe Ibn Abbas.

Când ei au intrat la Iusuf, el s-a adăpostit spre ei cei doi părinți ai săi și a spus: « intrați în Egipt, dacă Allah voiește, în siguranță »; și el a ridicat cei doi părinți ai săi pe tron și ei au căzut la el prosternați și el a spus: o, tatăl meu, iată interpretarea vedeniei mele de mai înainte; Domnul meu a făcut-o adevăr și El a negreșit bine acționat cu mine, când El m-a scos din închisoare și v-a adus pe voi din deșert, după ce diavolul a semănat între mine și frații mei; Domnul meu este Blând pentru ceea ce voiește; El este Atoateștiutorul, Înțeleptul; Domnul meu, Tu mi-ai dat din putere și Tu m-ai învățat interpretarea povestirilor; Făcătorul cerurilor și al pământului, Tu ești protectorul meu în această lume și în cea de apoi; fă-mă să mor supus și alătură-mă drepților.

» Aceasta este optzeci de ani, optzeci și trei de ani, și aceastea sunt două transmiteri de la al-Hasan; treizeci și cinci de ani; Qatada a spus aceasta, și Muhammad ibn Ishaq a spus; ei pomenesc că el a fost absent de la el optsprezece ani, iar Oamenii Cărții pretind că el a fost absent de la el patruzeci de ani, iar aparentul contextului povestirii orientează spre determinarea aproximativă a duratei: femeia l-a ispitit și el era tânăr, de șaptesprezece ani potrivit a ceea ce au spus mai mult de unii; el s-a abținut, el a fost deci în închisoare câțiva ani, care sunt șapte potrivit lui 'Ikrima și alțora; apoi el a ieșit și au fost cei șapte ani de prosperitate; apoi când oamenii au epuizat în cei șapte rămași, au venit frații săi cerând ajutor, în primul an singuri, iar în al doilea, cu ei fratele lor Benyamin, iar în al treilea el s-a făcut recunoscut de ei și le-a ordonat să aducă toată familia lor; ei au venit toți; când ei au intrat la Iusuf, el s-a adăpostit spre ei cei doi părinți ai săi; el i-a reunit pe cei doi singuri, aparte de frații săi, și a spus: « intrați în Egipt, dacă Allah voiește, în siguranță.

» Aceasta este din precedent: intrați în Egipt; și el s-a adăpostit spre ei cei doi părinți ai săi, iar Ibn Jarir l-a slăbit, și el este iertabil; el i-a primit pe cei doi și i-a găzduit în demnitatea corturilor; apoi când ei s-au apropiat de poarta Egiptului, el a spus: « intrați în Egipt, dacă Allah voiește, în siguranță.

» as-Souddi a spus aceasta; treaba nu mai are nevoie nici de aceasta; iar cuvântarea lui « intrați » are sensul încorporat de: locuiți Egiptul sau sălășluiți în el: « dacă Allah voiește, în siguranță »; ar fi totodată corect și bun; și la Omenii Cărții: Iacob, când a ajuns la pământul Jachir, care este pământul Bilbays, Iusuf a ieșit să-l primească, iar Iacob trimisese înaintea lui pe fiul său Juda, vestind venirea lui; și la ei: că regele le-a acordat pământul Jachir pentru a sălășlui acolo și a locui acolo cu dobitoacele și turmele lor; și un grup de exegeți a pomenit că, când venirea profetului lui Allah Iacob, care este Israel, s-a făcut apropiată, Iusuf a voit să iasă să-l primească; regele a urcat deci cu el și cu soldații săi, în serviciul lui Iusuf și în reverența profetului lui Allah Israel; și că el a invocat pentru rege și că Allah a ridicat asupra oamenilor Egiptului restul anilor de foamete, prin binecuvântarea venirii lui către ei; și Allah știe mai bine.

Și suma celor care au venit cu Iacob dintre fiii săi și dintre copiii lor, potrivit a ceea ce a spus Abu Ishaq as-Sabi'i, de la Abu 'Oubayda, de la Ibn Mas'oud: șaizeci și trei de persoane; de la Muhammad ibn Ka'b, de la Abdallah ibn Chaddad: ei erau optzeci și trei de persoane; de la Masrouq: ei au intrat în număr de trei sute nouăzeci și au ieșit cu Musa în număr de peste șase sute de mii de luptători; și în textul Oamenilor Cărții: că ei erau șaptezeci de suflete, și i-au numit.

« Și el a ridicat cei doi părinți ai săi pe tron »; mama sa murise, precum este la savanții Torei, iar unii exegeți au spus: Allah a făcut-o deci să trăiască; mai degrabă ea era mătușa sa Léa, iar mătușa este la rangul mamei; și Ibn Jarir a spus: mai degrabă aparentul Coranului cere menținerea vieții mamei sale până în ziua aceea; nu trebuie deci să se sprijine pe transmiterea Oamenilor Cărții în ceea ce o contrazice; și aceasta este solidă; și Allah știe mai bine; și el i-a ridicat pe ei pe tron, adică i-a făcut să șadă cu el pe divanul lui: « și ei au căzut la el prosternați »; adică s-au prosternat la el cei doi părinți și cei unsprezece frați, în reverență și în onoare, iar aceasta le era legislită și aceasta a continuat să fie practicată în celelalte legi, până ce a fost interzis în religia noastră; și el a spus: « o, tatăl meu, iată interpretarea vedeniei mele de mai înainte »; adică: iată interpretarea a ceea ce ți povestisem eu din vedenia mea a celor unsprezece stele și a soarelui și a lunii, când i-am văzut prosternându-se la mine, și tu mi-ai ordonat să o tăc și tu mi-ai promis: « Domnul meu a făcut-o adevăr și El a negreșit bine acționat cu mine, când El m-a scos din închisoare »; adică după întristare și strâmtoare, El m-a făcut guvernator, la cuvântarea executantă în demnitățile Egiptului:

unde eu voiește: « și v-a adus pe voi din deșert »; adică badiya, și ei locuiau ținuturile arabe, din țara lui al-Khalil: « după ce diavolul a semănat între mine și frații mei »; adică în ceea ce a fost al lor față de mine, din treabă, a cărei pomenire a precedat: « Domnul meu este Blând pentru ceea ce voiește »; adică: când El voiește un lucru, El pregătește mijloacele lui și le face ușoare și le nivelează, din căi pe care robii nu le găsesc, dar El le determină și le nivelează, prin fabricarea Lui blândă și puterea Lui imensă: « El este Atoateștiutorul »; adică despre toate treburile: « Înțeleptul » în creația Lui și legea Lui și decretul Lui.

Și la Omenii Cărții: Iusuf a vândut oamenilor Egiptului și altora hrana care era sub mâna lui, cu toată bogăția lor, din aur și din argint și din unelte și din mobilier și din tot ce dețineau ei, până a-i vinde contra ei înșiși; ei au devenit deci robi; apoi el le-a acordat pământul lor și a eliberat cercurile lor, cu condiția ca ei să lucreze și ca a cincea parte din ceea ce exploatează ei, din recolta lor și fructele lor, să fie pentru rege; aceasta a devenit deci obiceiul oamenilor Egiptului după el; și ath-Tha'labi raportează că el nu se sătura în acei ani, de teamă să uite pe flămânziți, și că el nu mânca decât o singură îmbucătură, la amiază; și de acolo regii buni i-au urmat exemplul în aceasta, iar comandantul credincioșilor Omar ibn al-Khattab nu-și umplea burta în anul Cenușii, până ce foametea s-a dus și a venit prosperitatea.

Un om dintre băștinași i-a spus lui Omar, după plecarea anului Cenușii: ea s-a îndepărtat negreșit de tine, iar tu ești negreșit fiu de femeie liberă. Apoi când Iusuf a văzut că binefacerea lui era împlinită și că soarta lui era adunată, el a știut că această demnitate nu se stabilește acolo în stabilire și că orice lucru în ea și asupra ei este pieritor și că nu este după plenitudine decât lipsa; atunci el și-a lăudat Domnul pentru ceea ce i se cuvine Lui și i-a recunoscut binefacerea Lui imensă și harul Lui și L-a cerut, iar El este cel mai bun dintre întrebați, ca El să-l facă să moară, adică când El îl face să moară, în islam, și ca El să-l alăture robiilor Lui drepți: o, Allah, fă-ne să trăim musulmani și fă-ne să murim musulmani; adică: când Tu ne faci să murim; și este posibil că el a cerut aceasta în agonie, precum a cerut Profetul în agonia lui ca spiritul lui să fie înălțat la rangul cel mai înalt și la însoțitorii drepți, dintre profeti și trimiși: « o, Allah, în rangul cel mai înalt.

» De trei ori; apoi el a decedat; și este posibil că Iusuf a cerut moartea în islam anticipând, în sănătate și în integritate, și ca aceasta să fi fost licită în religia lor și legea lor; niciun profet nu a dorit moartea înaintea lui Iusuf; cât despre legea noastră, a fost interzis să se invoce moartea, afară în încercări, precum în hadithul lui Mou'adh, în invocarea pe care Ahmad a raportat-o: și dacă Tu voiești o încercare asupra unui popor, fă-ne să murim către Tine, fără a fi îndrăgostiți; și în celălalt hadith: o, fiule al lui Adam, moartea este mai bună pentru tine decât încercarea: « o, cum am dorit eu să mor înaintea aceasta și să fiu un uitat.

» Și Ali ibn Abi Talib a dorit moartea când treburile s-au degradat și încercările s-au imensificat și lupta s-a intensificat și spusele și propozițiile s-au înmulțit; și al-Bukhari Abu Abdallah, însoțitorul Profetului, a dorit-o când starea lui s-a intensificat asupra lui și a întâlnit de la contradictorii săi ororile; cât despre starea ușurinței, al-Bukhari a raportat: trimisul lui Allah a spus: să nu dorească niciunul dintre voi moartea pentru un rău care l-a lovit; dacă el este binefăcător, el va spori, iar dacă el este făcător de rău, poate că se va căi: « o, Allah, fă-mă să trăiesc câtă vreme viața îmi este mai bună și fă-mă să mor când moartea îmi este mai bună.

» Iar ceea ce este vizat prin rău aici este ceea ce atinge robul în trupul lui, din boală și asemenea, nu în religia lui; și aparentul este că profetul lui Allah Iusuf a cerut aceasta, fie în agonia lui, fie când aceasta era; fie ca astfel; și Ibn Ishaq a pomenit, dintre Oamenii Cărții, că Iacob a șezut la demnitățile Egiptului la Iusuf șaptesprezece ani, apoi el a murit, cerând să fie îngropat lângă cei doi părinți ai săi, Ibrahim și Ishaq; as-Souddi a spus: el l-a suportat deci și l-a făcut să călătorească spre Siria și l-a îngropat în peșteră, lângă tatăl său Ishaq și bunicul său al-Khalil. Și la Omenii Cărții: vârsta lui Iacob în ziua în care el a intrat în Egipt era de o sută treizeci de ani; și la ei: că el a șezut pe pământul Egiptului șaptesprezece ani; toată viața lui a fost deci de o sută patruzeci și șapte de ani; aceasta este textul cărții lor și aceasta este o greșeală, fie în copie, fie din partea lor, fie ei au suprimat fractura, iar aceasta nu este din obiceiul lor în ceea ce depășește aceasta; cum deci ar întrebuința ei această metodă aici?

« Sau ați fost voi martori când moartea s-a prezentat lui Iacob, când el a spus fiilor săi: pe ce vă veți închina după mine? Au spus: ne vom închina divinității tale și divinității taților tăi, Ibrahim și Ismail și Ishaq, o singură divinitate, și noi Lui ne supunem. » El le-a recomandat deci fiii săi unicitatea, care este religia islamului, cu care Allah a trimis profetii. Oamenii Cărții au pomenit că el le-a recomandat fiii săi, unul câte unul, și i-a informat despre ce se va întâmpla din treaba lor și l-a vestit pe Juda de un profet imens ieșind din neamul lui, că popoarele să-i asculte, și acesta este Isa fiul lui Maryam; și Allah știe mai bine.

Ei au pomenit că, când Iacob a murit, oamenii Egiptului au plâns asupra lui șaptezeci de zile, iar Iusuf a ordonat medicilor să-l îmbălsămeze și el a rămas acolo patruzeci de zile; apoi Iusuf a cerut permisiunea regelui Egiptului să iasă, cu tatăl său, pentru a-l îngropa lângă ai săi; el i-a permis deci și au ieșit cu el marii Egiptului și bătrânii lui; când ei au ajuns la Habroun, ei l-au îngropat în peștera pe care Ibrahim al-Khalil o cumpărase de la 'Efron ibn Sakhr al-Hitit și i-au făcut un doliu de șapte zile; apoi s-au întors către țara lor; iar frații lui Iusuf l-au consolidat pe Iusuf de tatăl lor și s-au arătat blânzi cu el; el i-a onorat deci și le-a făcut bine întoarcerea; ei s-au stabilit deci pe țara Egiptului; apoi moartea s-a prezentat lui Iusuf; el a recomandat ca el să fie purtat cu ei când vor ieși din Egipt, pentru a fi îngropat lângă tații săi; ei l-au îmbălsămit deci și l-au pus într-un sicriu; el a rămas deci în Egipt până ce Musa l-a scos cu el și l-a îngropat lângă tații săi, precum va veni; el a murit la vârsta de o sută zece ani; acesta este textul lor, din a ceea ce am văzut, și ceea ce Ibn Jarir a raportat de asemenea; și Moubarak ibn Fadala a spus, de la al-Hasan: Iusuf a fost aruncat în fântână la vârsta de șaptesprezece ani și a fost absent de la tatăl său optzeci de ani:

și a trăit mai apoi douăzeci și trei de ani și a murit la vârsta de o sută douăzeci de ani; și un altul a spus; el le-a recomandat fratelui său Juda, că asupra lui fie rugăciunile și pacea lui Allah, și asupra tuturor profetilor.

Istoria profetului lui Allah Ayyub

Ibn Ishaq a spus: el era un om dintre Rūm; și el este Ayyub ibn Mous ibn Razeh ibn 'Is ibn Ishaq ibn Ibrahim al-Khalil; și un altul a spus: el este Ayyub ibn Mous ibn Raghwil ibn 'Is ibn Ishaq ibn Iacob; și s-a spus altceva în genealogia lui; și Ibn Asakir raportează că mama sa era fiica lui Lut; tatăl său era dintre cei care au crezut în Ibrahim în ziua în care el a fost aruncat în foc și el nu l-a ars; și cel celebru primul: de a fi din descendența lui Ibrahim; și din descendența lui sunt Dawud și Sulaiman și Ayyub și Iusuf și Musa și Harun; versetele; iar din autentic este că pronumele se întoarce asupra lui Ibrahim, nu asupra lui Nuh: « Noi ți-am revelat precum am revelat lui Nuh și profetilor după el: și Noi am revelat lui Ibrahim și Ismail și Ishaq și Iacob și triburilor, și lui Isa, și lui Ayyub.

» Versetul: autenticul este deci că el este din linia lui 'Is ibn Ishaq; numele mamei sale Léa fiica lui Iacob, Rahma fiica lui Efraim fiul lui Iusuf fiul lui Iacob; și aceasta este cea mai celebră; de aceea o pomenim aici; apoi ne abatem prin pomenirea profetilor fiilor lui Israel, după pomenirea istoriei lui, dacă Allah voiește, iar în El este încredințarea și asupra Lui se sprijină.

« Și adu-ți aminte de robul Nostru Iov, care L-a invocat pe Domnul său spunând: „Șeitan m-a atins pe mine cu nenorocire [năruindu-mi sănătatea] și cu suferință [năruindu-mi averea]” [I s-a spus] „Lovește [pământul] cu piciorul tău și [privește cum iese] o apă răcoroasă pentru spălat și pentru băut!” Și Noi i-am dat lui [înapoi] familia sa și încă pe atât, ca Îndurare de la Noi și ca îndemnare pentru cei care pricep. [Noi am spus] „Și ia în mâna ta un mănunchi [de iarbă] și lovește cu el [spre soția ta] și nu încălca jurământul tău!” Și Noi l-am aflat statornic pe el! Un rob prea bun care se căiește! » Sura 38, 41-44

Primul dintre profeti trimiși: Idris; apoi Nuh; apoi Ibrahim; apoi Ismail; apoi Ishaq; apoi Iacob; apoi Iusuf; apoi Lut; apoi Hud; apoi Salih; apoi Chou'ayb; apoi Musa și Harun; apoi Ilyas; apoi al-Yasa'; apoi Ourfi ibn Sawilakh ibn Efraim ibn Iusuf ibn Iacob; apoi Iunus ibn Matta dintre fiii lui Iacob; apoi Ayyub ibn Razeh ibn Amous ibn Lifaraz ibn 'Is ibn Ishaq ibn Ibrahim; și într-o parte din acest ordin este examen, căci Hud și Salih, cel celebru este că ei sunt după Nuh și înaintea lui Ibrahim; și Allah știe mai bine.

Savanții tafsirului și ai istoriei au spus: Ayyub era un om de bunuri abundențe, de tot soiul și specii, de dobitoace și de robi și de turme și de pământuri întinse pe pământul al-Bathniyya, din țara Hourane; tot aceasta îi aparținea și el avea copii și o familie numeroasă; el a fost deci deposedat de tot aceasta și încercat în trupul lui prin tot soiul de nenorociri și nu i-a rămas de la el niciun organ sănătos, afară de inima lui și de limba lui, prin care el Îl pomenesc pe Allah; și el era în tot aceasta răbdător, făcând din răul lui un obiect de speranță, pomenindu-l pe Allah noaptea și ziua, și dimineața lui și seara lui; și boala lui a durat până ce vecinul lui s-a săturat de ea și intimul lui s-a înfricoșat de ea, și el a fost izgonit din țara lui și aruncat pe o rampă de gunoi în afara ei, și oamenii l-au ocolit și nu a rămas nimeni care să vegheze asupra lui, afară de soția lui, care veghea asupra dreptului lui și se amintea de vechea lui binefacere față de ea și de sollicitudinea lui pentru ea; ea venea deci la el, îi rânduia starea și îl ajuta să-și împlinască nevoia și se ocupa de interesul lui; iar starea lui s-a slăbit și bunul lui a scăzut, până ce ea a slujit oamenii contra salariu, pentru a-l hrăni și a se ocupa de săracii lui; și ea a fost răbdătoare cu el, asupra a ceea ce îi prinsese pe ei doi:

din despărțirea bunului și a copilului și a ceea ce o privea pe ea, din încercarea soțului și din strâmtoarea mâinii și din slujirea oamenilor, după fericire și binefacere și slujire și onoare; la Allah aparținem și către El ne întoarcem. El a spus: oamenii cei mai încercați sunt profetii, apoi drepții, apoi asemenea lor și asemenea lor; omul este încercat potrivit religiei lui; dacă este în religia lui de soliditate, încercarea lui sporește; și tot aceasta nu i-a sporit lui Ayyub decât răbdare și speranță de răsplătire și laudă și recunoștință, până ce parabola se dă din răbdarea lui, iar parabola se dă de asemenea din ceea ce i s-a întâmplat lui, din tot soiul de nenorociri; și s-a raportat de la Wahb ibn Munabbih și de alții, dintre savanții fiilor lui Israel, despre istoria lui Ayyub, un relatare lungă, despre felul dispariției bunului lui și al copilului lui și al încercării lui în trupul lui; și Allah știe mai bine adevărul lui; Ayyub a fost primul care a prins variola.

Au divergat asupra duratei încercării lui, în mai multe păreri: Wahb pretinde că el a fost încercat trei ani, fără mai mult și fără mai puțin, iar Anas a spus: el a fost încercat șapte ani și luni și aruncat pe o rampă de gunoi a fiilor lui Israel, unde fiarele bălăuceau în trupul lui, până ce Allah l-a eliberat și i-a mărit răsplătirea și l-a lăudat frumos.

El a rămas în încercarea lui optsprezece ani; carnea lui a căzut până ce nu a rămas decât osul și tendonul; soția lui venea deci cu cenușă și o întindea sub el: o, Ayyub, dacă Tu ai invoca pe Domnul tău, El te-ar elibera; am trăit șaptezeci de ani în sănătate și aceasta este puțin pentru Allah ca să răbde pentru El șaptezeci de ani; ea s-a revoltat deci de această cuvântă și ea slujea oamenii contra salariu și îl hrănea pe Ayyub; apoi oamenii nu o luau în slujbă, pentru că ei știau că ea era soția lui Ayyub, de teamă ca nenorocirea lui să nu-i atingă sau să-i infecteze prin amestecul ei; când ea nu a găsit pe nimeni care s-o ia în slujbă, s-a hotărât deci și a vândut unora dintre fiicele marilor una dintre cele două cosițe ale ei, contra multă hrană bună, și a venit să i-o aducă lui Ayyub; de unde îți vin ele? Eu le-am servit unor oameni.

Când a venit a doua zi, ea nu a găsit pe nimeni și a vândut cealaltă cosiță contra hrană și a venit să o aducă; el a dezaprobat-o deci de asemenea și a jurat să nu o mănânce până ce ea l-ar informa de unde îi venea acea hrană; ea a descoperit deci din capul ei vălul ei; când el a văzut capul ei ras: « răul m-a atins, iar Tu ești cel mai Milostiv dintre milostivi. »

Tatăl meu ne-a raportat: Abu Salama ne-a raportat: Jarir ibn Hazim ne-a raportat: Ayyub avea doi frați; ei au venit deci într-o zi și n-au putut să se apropie de el, din pricina mirosului lui; ei s-au ridicat deci de departe: dacă Allah știa binele lui Ayyub, El nu l-ar fi încercat prin aceasta. Ayyub s-a revoltat deci de cuvântarea lor, de o revoltă pe care nu o simțise niciodată asemenea: « o, Allah, dacă Tu știi că eu n-am trecut niciodată o noapte sătul, și eu știu unde se află un flămânzit, confirmă-mă deci. » El a fost deci confirmat din cer, în timp ce ei ascultau: « o, Allah, dacă Tu știi că eu n-am avut niciodată două cămăși, și eu știu unde se află un dezbrăcat, confirmă-mă deci.

» El a fost deci confirmat din cer, în timp ce ei ascultau: « o, Allah, prin puterea Ta » și el a căzut prosternat: « o, Allah, prin puterea Ta, eu nu-mi ridic niciodată capul, până ce Tu nu mă dezvălui »; el nu și-a ridicat deci niciodată capul, până ce El l-a dezvăluit; Ibn Jarir și Ibn Abi Hatim amândoi: Iunus ibn Abd al-A'la ne-a raportat: Ibn Wahb ne-a informat: Nafi' ibn Yazid m-a informat, de la 'Ouqayl, de la az-Zouhri, și el a spus: profetul lui Allah Ayyub a rămas cu el încercarea lui optsprezece ani; cel apropiat și cel îndepărtat l-au respins, afară doi oameni dintre frații săi, care erau dintre frații lui cei mai apropiați; ei plecau spre el dimineața și se întorceau seara: « tu știi, pe Allah, că Ayyub a comis negreșit un păcat pe care nu l-a comis niciunul dintre lumi. » « Și care? De optsprezece ani Domnul său nu i-a făcut milă, pentru a risipi ceea ce îl atinge.

» Când ei au ajuns la el, omul n-a suportat până ce el i-a pomenit aceasta: « eu nu știu ce să spun, afară că Allah știe că eu treceam pe lângă cei doi oameni care se disputau și Îl pomenesc pe Allah, și eu mă întorceam la casa mea și îi absolveam pentru ei, pentru că eu detestam ca ei să-L pomenesc pe Allah afară în adevăr. » Și el ieșea la nevoia lui; când el o împlinea, soția lui îl lua de mână până ce el se întorcea: « aleargă cu piciorul tău; aceasta este un loc de spălat, răcoros și băutură »; el a coborât deci și ea l-a întâlnit privind, și el s-a întors spre ea, Allah ștergând ceea ce îl atingea din nenorocire, și el era pe cel mai frumos care a fost: Allah să te binecuvânteze; ai văzut tu acest profet al lui Allah, încercatul?

Pe Allah, la aceasta, eu nu am văzut niciodată un om care să semene cu tine mai mult decât tu, când tu erai în sănătate: « eu sunt cel pe care îl sunt »; el avea două grânare, un grânar pentru grâu și un grânar pentru orz; Allah a trimis deci doi nori; când unul dintre ei a fost peste grânarul de grâu, el a turnat acolo aurul, până ce el a revărsat, iar celălalt a turnat în grânarul de orz argintul, până ce el a revărsat; aceasta este cuvântarea lui Ibn Jarir, și astfel a raportat-o Ibn Hibban întreagă în Sahih-ul său, de la Muhammad ibn al-Hasan ibn Qoutayba, de la Harmeala, de la Ibn Wahb cu ea; și aceasta este ciudată de ridicare, puternic, iar ceea ce seamănă cel mai mult este ca ea să fie tăiată. Tatăl meu ne-a raportat: Musa ibn Ismail ne-a raportat: Hammade ne-a raportat: Ali ibn Zayd ne-a raportat, de la Iusuf ibn Mihran: și Allah l-a îmbrăcat el cu o haină din Rai, și Ayyub s-a strămutat și a șezut într-un colț: « o, rob al lui Allah, acesta este încercatul care era aici; poate că câinii l-au luat sau lupii?

» Și ea s-a apucat să-i vorbească o oră: « vai ție; eu sunt Ayyub. » « Te batjocorești tu de mine, o, rob al lui Allah? » « Vai ție; eu sunt Ayyub; Allah mi-a întors trupul. » Și Allah i-a întors bunul lui și copilul lui, cu persoanele lor, și lor asemenea cu ei: « ți-am întors Noi familia ta și bunul tău și lor asemenea cu ei: spală-te deci cu apa aceasta, căci în ea este leacul tău, și apropiază soției tale o jertfă și cere iertare pentru ea, căci ea Mi-a ascultat necascadă în privința ta.

» Ibn Abi Hatim l-a raportat: Abu Zur'a ne-a informat: 'Amrou ibn Marzouq ne-a raportat: Hammam ne-a raportat, de la Qatada, de la an-Nadr ibn Anas, de la Bachir ibn Nahik, de la Abu Hurayra, și el a spus: când Allah l-a vindecat pe Ayyub, el a făcut să plouă asupra lui lăcuste de aur și el s-a apucat să ia din ele în mâna lui și să le pună în veșmântul lui; i s-a spus: o, Ayyub, nu te saturi? « o, Domnul meu, și cine se satură din mila Ta? » Și astfel l-a raportat imamul Ahmad, de la Abu Dawoud at-Tayalisi și de la Abd as-Samad, de la Hammam, de la Qatada cu ea; și Ibn Hibban l-a raportat în Sahih-ul său, de la Abdallah ibn Mohamed al-Azdi, de la Ishaq ibn Rahawayh, de la Abd as-Samad cu ea; și niciunul dintre autorii de cărți nu l-a extras, și el este potrivit condiției autenticului; și Allah știe mai bine. Și imamul Ahmad a spus: Soufyan ne-a informat, de la Abu az-Zinad, de la al-A'raj: a fost trimis asupra lui Ayyub un picior de lăcuste de aur și el s-a apucat să le ia în veșmântul lui; i s-a spus: o, Ayyub, nu-ți este destul ceea ce Noi ți-am dat?

El a spus: « da; o, Domnul meu, și cine se lipsesc din harul Tău? » Aceasta este tăiată; și s-a raportat de la Abu Hurayra pe o altă cale, ridicată. Abd ar-Razzaq ne-a raportat: Ma'mar ne-a raportat: iată ceea ce ne-a raportat Abu Hurayra; el a spus: trimisul lui Allah a spus: în timp ce Ayyub se spăla, dezbrăcat, i-au căzut asupra lui lăcuste de aur, și Ayyub s-a apucat să arunce din ele în veșmântul lui; Domnul său l-a chemat deci: « o, Ayyub, nu te îmbogățisem Eu cu ceea ce vezi tu? » « Da; o, Domnul meu; dar nu este pentru mine suficiență, fără binecuvântarea Ta.

» Al-Bukhari l-a raportat din hadithul lui Abd ar-Razzaq cu ea.

« Aleargă cu piciorul tău »; adică: lovește pământul cu piciorul tău; el a ascultat deci ceea ce i s-a ordonat; Allah a făcut să țâșnească deci pentru el un izvor de apă proaspătă și s-a ordonat să se spele acolo și să bea din ea; Allah a șters deci de la el ceea ce el simțea, din durere și tort și boală și rău, care era în trupul lui, afară și înăuntru; și Allah l-a înlocuit mai apoi din tot aceasta, printr-o sănătate exterioară și interioară și o frumusețe completă și un bun abundenț, până ce El i-a făcut să curgă din bun, un curgere, o ploaie imensă, lăcuste de aur; și Allah i-a înlocuit familia lui: « și Noi i-am dat familia lui și lor asemenea cu ei.

» S-a spus: Allah le-a făcut deci să trăiască cu persoanele lor, l-a răsplătit pe cei care au precedat și l-a compensat de ei în lume și i-a adunat soarta lui cu toți în demnitatea vieții de apoi: « milă din partea Noastră »; adică: Noi am ridicat de la el strâmtoarea lui și am risipit de la el răul care îl atinge: « milă din partea Noastră » față de el, și din milă și binefacere: « și amintire pentru închinători »; adică o amintire pentru cine este încercat în trupul lui, sau în bunul lui, sau în copilul lui; el are deci la el un model, profetul lui Allah Ayyub, când Allah l-a încercat prin ceea ce este mai mare decât aceasta; el a răbdat deci și a făcut din răul lui un obiect de speranță, până ce Allah l-a eliberat de el. Și cine înțelege din aceasta numele soției lui; ea este Rahma, din acest verset, el s-a îndepărtat foarte mult de țintă și s-a înecat în negare. Și ad-Dahhak a spus: Allah i-a întors tinerețea și i-a mărit-o, până ce ea i-a născut douăzeci și șase de copii băieți.

Și Ayyub a trăit mai apoi șaptezeci de ani, pe pământul Rūm-ilor, pe religia credinței sincere; apoi ei au schimbat după el religia lui Ibrahim: « și ia în mâna ta o gămălie, apoi lovește cu ea și nu-ți încălca jurământul; Noi l-am găsit negreșit răbdător; ce bun rob; el se întorcea negreșit către Allah.

» Aceasta este o scutire de la Allah Cel Înalt pentru robul Său și trimisul Său Ayyub, în ceea ce a fost din jurământul lui, că el ar lovi negreșit-o pe soția lui, de o sută de lovituri de bici; jurământul lui despre aceasta a fost pentru cumpărarea cosițelor ei, pentru că diavolul s-a opus ei, sub forma unui medic, descriind pentru ea un leac pentru Ayyub; ea a venit deci să i-l informeze; el a știut că era diavolul și a jurat că el o va lovi de o sută de lovituri; când Allah l-a vindecat, el i-a oferit o permisiune: să ia o gămălie, care este precum faschea care adună răbojul, să le adună pe toate și să o lovească cu o singură lovitură, iar aceasta ar echivala lovitura de bici sută, și el ar acționa bine, fără să-și încalce jurământul; și aceasta este din deznodământ și din ieșire, pentru cine se teme de Allah și Îi ascultă, mai ales față de soția lui, cea răbdătoare, făcând din răul ei un obiect de speranță, înduratoarea, adevărata, cea bună, cea dreaptă; de aceea Allah a încheiat această scutire: « Noi l-am găsit negreșit răbdător; ce bun rob; el se întorcea negreșit către Allah.

» Și mulți juristi au întrebuințat această scutire, la capitolul jurămintelor și al jurămintelor cuvinte și alții s-au întins acolo, până a compune Cartea strategemelor, pentru a se elibera din jurămintele cuvinte, și au precedat-o cu acest verset nobil și au raportat acolo lucruri, din minuni și din ciudățenii, și vom pomeni un fragment din aceasta în Cartea regulilor, la sosire, dacă Allah Cel Înalt voiește; Ibn Jarir și alții dintre savanții istoriei au pomenit că Ayyub, când el a murit, vârsta lui era de nouăzeci și trei de ani; el a trăit mai mult decât aceasta: « Allah argumentează în Ziua Învierii prin Sulaiman contra celor bogați și prin Iusuf contra captivilor și prin Ayyub contra oamenilor încercării.

» Ibn Asakir l-a raportat, în sensul lui, și că el le-a recomandat fiului său Hawmal și s-a ocupat de treabă mai apoi fiul său Bachr ibn Ayyub, și acesta este cel pe care mulți oameni pretind că este Dhu al-Kifl; și Allah știe mai bine; și a murit acest fiu și era profet potrivit a ceea ce pretind ei, iar vârsta lui era de ani: șaptezeci și cinci; el este fiul lui Ayyub.

Istoria lui Dhu al-Kifl

« Și Ismail, și Idris, și Dhu al-Kifl, toți au fost dintre cei răbdători. Și i-am făcut să intre în Îndurarea Noastră, căci ei au fost evlavioși. » « Și pomenește robii Noștri Ibrahim, și Ishaq, și Iacob, cei puternici în mâini și limpezi la privire. Noi i-am curățit cu o curățire deplină, prin pomenirea Vieții de Apoi. Ei sunt la Noi, dintre aleși, dintre cei mai buni. Și pomenește pe Ismail, și pe al-Yasa', și pe Dhu al-Kifl, căci toți au fost printre cei mai buni.

» Ceea ce rezultă în mod clar din pomenirea lui în Coranul cel mare, prin lauda adusă lui, împreună cu acești stăpâni de printre profeți, este că el a fost profet, asupra lui fie rugăciunea și mântuirea Domnului său; acesta este părerea răspândită. Alții au susținut însă că nu a fost profet, ci un om drept, un judecător și un conducător drept și echitabil, iar Ibn Jarir s-a abținut în această privință; Allah știe mai bine. Ibn Jarir și Ibn Abi Najih au relatat că el nu a fost profet, ci un om drept, care s-a făcut garan pentru fiii poporului său, de a veghea asupra treburilor lor și de a judeca între ei cu dreptate; el a făcut-o, și a fost deci numit Dhu al-Kifl. Ibn Jarir și Ibn Abi Hatim au relatat, pe calea lui Dawud ibn Abi Hind, că, când al-Yasa' a îmbătrânit, a zis: milă, de aș putea desemna un om peste oameni, care să lucreze pentru ei în timpul vieții mele, până să văd cum lucrează. I-a adunat deci pe oameni: « Cine îmi acceptă trei lucruri, îl desemnez: să postească ziua, să se roagă noaptea și să nu se mânie?

» Un om s-a ridicat, unul pe care ochiul îl disprețuia: « Eu. » « Postești ziua, te rogi noaptea și nu te mâni? » « Da. » El i-a trimis deci acasă în ziua aceea și a zis la fel și a doua zi; oamenii au tăcut, și s-a ridicat acel om: « Eu.

» El l-a desemnat deci, iar Iblis a început să le spună demonilor: « Încercați-vă la un asemenea. » Ei s-au săturat însă de încercări, și el a zis: « Lăsați-mă pe mine, pe el. » A venit deci la el sub chipul unui bătrân (șeih) mare și sărac și i-a apărut când el a luat poziția pentru somn, noaptea; el nu dormea nici noaptea nici ziua, afară de această scurtă odihnă. A bătut la ușă: « Cine e? » « Un bătrân mare, asuprit. » El s-a ridicat deci și a deschis ușa și a început să-i povestească: « Este între mine și poporul meu un litigiu, ei m-au asuprit, au făcut cu mine, au făcut cu mine. » Și a început să se întindă vorbind înaintea lui, până a venit vremea culcării și s-a scurs noaptea: « Când mă voi retrage, vino să mă iei, îți voi lua dreptul tău.

» El a plecat deci și era în consiliul său și a început să privească dacă îl va vedea pe bătrân, dar nu l-a văzut. S-a ridicat, căutându-l; când a venit ziua următoare, a început să judece între oameni și îl aștepta, dar nu l-a văzut. Când s-a întors noaptea și a luat locul pentru somn, el i-a apărut și a bătut la ușă: « Cine e? » « Bătrânul cel mare, asuprit. » El i-a deschis: « Nu ți-am spus: când mă retrag în noapte, vino la mine? » « Ei sunt cei mai vicleani dintre popoare: îți vor da dreptul tău, iar când te scoli, îl tăgăduiesc. Du-te deci, și când te vei duce, vino la mine.

» Noaptea i-a scurs deci, el a plecat și a început să-l aștepte, dar nu l-a văzut, iar scurta odihnă i-a devenit grea. A zis unora dintre ai săi: « Să nu lase nimeni să se apropie de ușa aceasta până când voi dormi, căci odihna mi-a devenit grea. » Când a venit ceasul acela, el a venit: « Oprit, oprit! » « Am venit ieri și i-am pomenit treaba mea. » « Nu, pe Allah: el ne-a poruncit să nu lase pe nimeni să i se apropie.

» Când l-au împins să iasă, el s-a uitat și a văzut o spărtură în casă și a urcat pe ea, și iată-l în casă. Omul s-a trezit: « O, tu, cutare: nu ți-am poruncit? » « Cât despre mine, pe Allah, tu nu ai fost slujit: uită-te deci cu ce ai fost slujit! » El s-a ridicat spre ușă, și iată-o închisă, exact cum o închisese, iar omul era cu el în casă. El l-a recunoscut: « Dușman al lui Allah? » « Da.

» « M-ai obosit în toate privințele, iar eu am făcut ce vezi, ca să te mâni. » Allah l-a numit deci Dhu al-Kifl, pentru că se făcuse garan pentru o treabă și o dusese la îndeplinire. Ibn Abi Hatim a relatat, de asemenea, de la Ibn Abbas, de aproape, în acest sens; și tot așa a fost relatat de la Abdallah ibn al-Harith, de la Muhammad ibn Qays și de la Ibn Hujayra cel bătrân, și de la alții dintre înaintași. Tatăl meu ne-a relatat: Abu al-Jamahir ne-a relatat: Sa'id ibn Bashir ne-a informat: Qatada ne-a relatat: am auzit de la al-Ash'ari, adică Abu Musa: « Dhu al-Kifl nu a fost profet, ci a fost un om drept care se ruga în fiecare zi o sută de rugăciuni; iar Dhu al-Kifl s-a făcut garan apoi pentru el, să se roage în fiecare zi o sută de rugăciuni, și a fost deci numit Dhu al-Kifl. »

» Și Ibn Jarir l-a relatat, pe calea lui Abd ar-Razzaq, de la Ma'mar: Abu Musa al-Ash'ari a zis, și l-a pomenit întrerupt: Asbat ibn Mohamed ne-a relatat: al-A'mash ne-a relatat, de la Abdallah ibn Abdallah, de la Sa'd, clientul lui Talha: am auzit de la Trimisul lui Allah un hadith, pe care, chiar dacă nu l-aș fi auzit decât o singură dată, sau de două ori, până când le-am numărat de șapte ori: « Dhu al-Kifl era dintre copiii lui Israel, unul care nu se păzea de un păcat pe care îl săvârșea. O femeie a venit deci la el și i-a dat șaizeci de dinari, cu condiția să o acopere. Când el s-a așezat lângă ea, cum se așază omul cu soția sa, ea a tremurat și a plâns. El i-a zis: ce te face să plângi, te-am silit? » « Nu, dar acesta este un fapt pe care nu l-am făcut niciodată, și nevoia m-a dus la el. » « Faci tu lucrul acesta și nu l-ai făcut niciodată? » Apoi s-a coborât: « Du-te cu dinarii tăi, și pe Allah, Dhu al-Kifl nu se va supune niciodată lui Allah împotriva Lui.

» A murit deci în noaptea aceea, iar dimineața era scris pe ușa lui: Allah l-a iertat cu adevărat pe Dhu al-Kifl. Tirmidhi l-a relatat din hadithul lui al-A'mash, și a zis: bun; și a pomenit că unii l-au relatat oprindu-l la Ibn Umar; este însă un hadith foarte ciudat, pe care eu nu-l cunosc decât prin acest singur hadith. Ibn Hibban l-a socotit de încredere, dar de la el nu a relatat nimic în afară de acest Abdallah ibn Abdallah al-Razi; Allah știe mai bine. Și dacă el a fost păstrat, nu este el acel Dhu al-Kifl, ci cuvintele hadithului Profetului sunt fără anexare: este deci un alt om decât cel pomenit în Coranul cel nobil, iar Allah știe mai bine ce este corect.