Acasă > Religii și credințe > Ateismul văzut de islam > Coranul și Big Bang
Versetul 21:30 despre o origine comună a cerurilor și a pământului: ce spune el, cum l-au citit tafsirii clasici înaintea științei moderne, și de ce nu trebuie nici suprainterpretat, nici defăimat.
Coranul spune: "Oare nu văd cei care nu cred că Cerurile și Pământul au fost împreună și că Noi le-am despărțit" (Coran 21:30). Mulți văd în el o convergență cu ideea unui univers care a avut un început unic.
Tafsirul clasic, anterior cosmologiei moderne, îl citea ca pe creația întâi, apoi ca pe despărțirea lumilor.
Regula dreaptă: a primi convergența fără a face din Coran un manual de cosmologie.
Cuprins:
Actualizat la 18 octombrie 2026 la 20h58
📖 3 min de cititVersetul se adresează întâi celor care tăgăduiesc: "Oare nu văd cei care nu cred că Cerurile și Pământul au fost împreună și că Noi le-am despărțit și din apă am făcut tot ce este lucru viu? Și oare tot nu cred ei?" (Coran 21:30).
Două cuvinte poartă sensul: "ratq", ceea ce este coase, împreunat; "fataq", ceea ce este rupt, despărțit. Versetul afirmă o origine comună, urmată de o despărțire care a produs cerurile și pământul, și leagă această origine de viața ieșită din apă.
Argumentul lui final este chemarea la credință: cel care constată o origine unică nu poate tăgădui cu temei un Creator.
Punct de onestitate: exegeții clasici, cu mult înaintea secolului al XX-lea, citeau acest verset fără uneltele cosmologiei moderne. Cei mai mulți vorbeau de creația inițială a cerurilor și a pământului și apoi de deosebirea lor, unii de un cer încă "care era un fum" (Coran 41:11) înainte de a fi făurit. Niciunul nu scria "explozie primordială": lectura în termeni de început al universului s-a luminat a posteriori, când fizica a stabilit că universul nostru are o istorie, un început, și nu o eternitate statică.
Tocmai această deplasare face versetul atât de discutat astăzi: textul afirmă de totdeauna un început, într-o lume care îl tăgăduia.
Două excese se înșală deopotrivă. Primul: a mări miza ("Coranul descrie Big Bang") și a lega revelația de modele științifice care se vor schimba, expunând credința la următoarea revizuire. Al doilea: a defăima ("pură coincidență") și a ignora că textul afirma un început unic când eternitatea lumii trecea pentru dovadă filosofică.
Drumul drept se ține într-o linie: Coranul nu este un manual de cosmologie, el spune că universul are o origine vrută, iar fiecare descoperire o confirmă în principiu, nu în ecuațiile ei.
Despre cerul imens Coranul spune: "Iar Cerul l-am înălțat cu Puterea Noastră și Noi îl lărgim" (Coran 51:47), la fel despre viața ieșită din apă; fiecare verset se oferă lecturii omului de știință ca și celei a credinciosului. Revelația, ea, nu se va schimba: "Nu am lăsat nimic nepomenit în Carte" (Coran 6:38), iar Păzitorul ei este Allah Însuși: "Noi am pogorât Mesajul [Coranul] și cu adevărat Noi îi vom fi păzitori" (Coran 15:9). Paginile existența lui Dumnezeu și islamul și știința prelungesc subiectul.
Coranul nu folosește vocabularul științific modern și nu se pretinde o teorie fizică: versetul 21:30 afirmă o origine unică a cerurilor și a pământului. Convergența cu un univers care a început este reală și remarcabilă, dar prudența se impune: știința își rafinează modelele, revelația nu le urmează (Coran 15:9).
Versetul 51:47 spune: "Iar Cerul l-am înălțat cu Puterea Noastră și Noi îl lărgim" (Coran 51:47): verbul arab se înțelege ca a lăți sau a da putere mare. Mulți văd în el un ecou al expansiunii, iar tafsirii clasici citeau acolo o imensitate crescândă. Aceeași prudență: este un semn care invită la reflecție, nu o formulă de observator.