Acasă > Religii și credințe > Ateismul văzut de islam > Cine l-a creat pe Dumnezeu?
De ce întrebarea "cine l-a creat pe Dumnezeu?" este auto-contradictorie: regresul infinit imposibil, Eternul fără cauză (Coran 57:3), și întrebarea adevărată ascunsă în spatele obiecției.
Întrebarea "cine l-a creat pe Dumnezeu?" presupune că totul trebuie să aibă o cauză. Dar argumentul credinciosului nu a spus niciodată aceasta: el spune că tot ce începe are o cauză. Allah, prin definiție, nu a început: "El este Al-Auual [Întâiul] și Al-Aakhir [Cel de pe urmă]" (Coran 57:3).
A întreba cine l-a creat pe Eternul revine a întreba cine l-a creat pe cel care nu are nevoie să fie creat: întrebarea se golește de la sine, iar alternativa atee (un început fără cauză sau un regres infinit) contrazice rațiunea pe care o reclamă.
Cuprins:
Actualizat la 18 octombrie 2026 la 20h58
📖 3 min de citit"Dacă totul are o cauză, cine l-a creat pe Dumnezeu?" Obiecția pare de neînvins, și ea este efectiv cea mai populară dintre obiecțiile atee. Ea se sprijină pe o atribuire înșelătoare: ea îi împrumută credinciosului o teză pe care nu o susține. Credinciosul nu spune "totul are o cauză".
El spune "tot ce începe are o cauză". Diferența este toată discuția: o ființă eternă, fără început, nu are de ce să intre în lanțul cauzelor, din moment ce nu există nimic de explicat înaintea ei.
Privește întrebarea cu seriozitate și du-o mai departe: dacă Dumnezeu ar avea nevoie de un creator, creatorul lui ar avea nevoie și el, și tot așa la infinit. Or un regres infinit de cauze, fără prim termen, nu încheie niciodată nimic: un lanț infinit de domino, fără prim domino, nu face să cadă niciun domino. Trebuie deci o ființă a cărei existență nu se pune, ci se dăruiește: fără început, fără cauză, "El este Al-Auual [Întâiul] și Al-Aakhir [Cel de pe urmă]" (Coran 57:3), el care "El nu zămislește și nu este născut" (Coran 112:3).
A întreba "cine l-a creat pe Eternul" revine a întreba "cine l-a creat pe cel care nu are nevoie să fie creat": întrebarea se golește de la sine.
Și alternativa atee nu este mai comodă: un univers ieșit din neființă fără cauză, sau un regres infinit deja străbătut, sunt imposibilități pe care rațiunea nu le acceptă nicăieri altundeva. Pagina existența lui Dumnezeu: dovezile islamului dezvoltă argumentul începutului.
Adesea, obiecția maschează o întrebare mai profundă și mai personală: "cine a creat toate acestea, și de ce eu?" Este exact întrebarea pe care o adresează Coranul: "Oare au fost ei creați de nimeni sau ei sunt creatorii? Sau au creat ei Cerurile și Pământul?" (Coran 52:35-36). Întrebarea nu este o ghicitoare filosofică: ea te privește pe tine, originea ta, sfârșitul tău, responsabilitatea ta.
Allah nu își ascunde răspunsul: un singur mesaj, un singur Creator, un singur drum.
Ultim detaliu, decisiv: cel care întreabă "cine l-a creat pe Dumnezeu?" presupune că nimic nu poate exista fără o cauză exterioară, deci nici universul. Bine văzut: aceasta este exact poziția musulmană.
Universul, care a început, are o cauză;
Eternul, care nu a început, este cauza lui.
Obiecția, dusă cu onestitate, duce deci înapoi la răspuns. Dacă te convinge, ușa este deschisă: secțiunea cum devii musulman răspunde tuturor întrebărilor practice care urmează.
Nu este un privilegiu, este definiția a ceea ce este etern: doar ceea ce începe are nevoie de o cauză. O ființă eternă, fără început, nu intră în lanțul cauzelor. Cauza întâi trebuie să fie întâi, altfel nimic nu ar exista vreodată: un șir infinit de cauze deja încheiat este o imposibilitate logică.
Nu: întrebarea se rezolvă într-o singură frază (Eternul nu are nevoie de creator, Coran 57:3), și ea ascunde adesea o întrebare adevărată, mai personală: cine m-a creat pe mine, și de ce? Aceea este pe care Coranul o adresează direct (Coran 52:35).