De ce spune Coranul că Isus nu a fost răstignit?

Coranul afirmă că cei care au pretins că l-au ucis pe Isus "nici nu l-au ucis, nici nu l-au răstignit", și că Allah l-a înălțat către El (Coran 4:157-158). Pentru islam, răstignirea nu a avut deci loc: un altul a fost făcut să semene cu Isus, iar Allah și-a salvat trimisul.

Este una dintre divergențele istorice cele mai clare cu creștinismul, care întemeiază mântuirea pe cruce (1 Corinteni 15:3);

pentru islam, nimeni nu poartă povara altuia (Coran 6:164).

Răstignirea: ce spune versetul tăgăduirii

Coranul se adresează copiilor lui Israel asupra pretensiei lor: "dar ei nu l-au omorât, nici nu l-au răstignit pe cruce, ci a fost făcut [altcineva] să semene cu el" (Coran 4:157-158)

Versetul stabilește trei lucruri: răstignirea nu a avut loc; o aparență i-a înșelat pe martori; Isus (pace asupra lui) a fost înălțat către Allah.

Lectura islamică a răstignirii

Tafsiirii clasici explică faptul că Allah a făcut un om să semene cu Isus, care a fost prins în locul lui în timp ce Isus era înălțat. Asupra identității acestui om, învățații au propus mai multe lecturi fără a le face un articol de credință: certitudinea islamică poartă asupra tăgăduirii răstignirii lui Isus, nu asupra identității celui care a suferit această aparență. Înălțarea lui vie explică, în credința musulmană, întoarcerea lui la sfârșitul timpurilor (povestit de al-Bukhari și Muslim): un trimis viu în cer poate reveni să-și încheie viața pământească.

Sensul cuvântului tawaffa (Coran 3:55) a fost, el și el, discutat de exegeții clasici: luarea sufletului (moartea) urmată de înălțare, sau un trezire din care Isus este înălțat; în ambele lecturi, el nu moare pe cruce, iar Isus va spune în Ziua judecății: "după ce m-ai luat la Tine, ai fost doar Tu Priveghetor peste ei" (Coran 5:117).

Ce cred creștinii

Crucea este centrul mântuirii creștine: "Hristosul a murit pentru păcatele noastre, potrivit Scripturilor" (1 Corinteni 15:3). Cathehismul Bisericii Catolice prezintă moartea lui Hristos ca jertfa unică care răscumpără omenirea.

A tăgădui răstignirea înseamnă deci, în ochii creștinilor, a atinge inima credinței lor;

islamul o asumă: pentru el, răscumpărarea prin sângele unui nevinovat nu există, căci "Și niciun [suflet] purtător de poveri nu va purta povara altuia" (Coran 6:164).

Iertarea se primește direct de la Allah prin căință, precum El iartă pe cel care se întoarce către El (Coran 39:53).

Răstignirea: starea dezbaterii istorice

Sursele vechi (Tacitus, mențiunile lui Josephus) povestesc executarea unui om numit Isus sub Ponțiu Pilat, și acesta este lucrul pe care îl repetă manualele de istorie. Trei precizii din partea islamică: întâi, povestirea patimilor diverge în chiar Evangheliile (ora răstignirii: "era ceasul al treilea" la Marcu 15:25, "cam la ceasul al șaselea" la Ioan 19:14; ultimele cuvinte diferă între sinoptici și Ioan), ceea ce arată o povestire reconstruită, nu o cronică.

Apoi, ideea substituției nu este o invenție a secolului al VII-lea: curente vechi, precum basilidienii din secolul al II-lea, învățau că un altul fusese răstignit în locul lui, după cum povestește Irineu (Împotriva ereziilor).

Și, mai ales: musulmanul nu are nevoie ca istoricii să-i confirme credința. Coranul este pentru el cuvântul lui Allah, care știe ce s-a întâmplat mai bine decât orice reconstrucție. Credința nu se votează la majoritatea surselor.

Răstignirea: ce schimbă divergența

Ea schimbă totul, în practică: niciun păcat originar moștenit de răscumpărat, nicio jertfă necesară, niciun intermediar. Fiecare se naște pur, răspunde de faptele lui, și se întoarce către un Allah care iartă direct (Coran 39:53). Crucea nu este centrul islamului: mila lui Allah și tawhidul sunt.