De ce se repetă Coranul?

Coranul asumă și își numește singur repetiția: "Allah a trimis vestea cea mai frumoasă, ca o Carte [în care unele Versete] se aseamănă și se repetă." (Coran 39:23). Repetiția este funcțională: un text oral menit să fie memorizat și recitat în rugăciune de 5 ori pe zi reține prin ecou; relatăările împărtășite povestesc de fiecare dată alt unghi al aceleiași lecții; iar pedagogia divină insistă asupra esențialului așa cum un dascăl insistă asupra temeliilor lui.

Repetiția numită de chiar textul

Coranul nu-și ascunde repetiția: o numește drept trăsătură a frumuseții lui: "Allah a trimis vestea cea mai frumoasă, ca o Carte [în care unele Versete] se aseamănă și se repetă.": "Pieile acelora care se tem de Domnul lor se înfioară la auzul ei; apoi se liniștesc pieile și inimile lor la pomenirea lui Allah." (Coran 39:23).

Moutashabih, asemănarea versetelor, este prezentată drept trupul însuși al experienței ascultării: este un text de ureche, nu de lectură tăcută, iar estetica arabă, literatură orală prin excelență, face din ecou și din insistență virtuțile ei majore.

Funcțiile repetiției

Ele sunt documentate de chiar întrebuințarea textului: memorizare (milioane de memorii poartă textul datorită structurii lui repetitive), liturghie (recitat în rugăciune de 5 ori pe zi, unde pasajele fondatoare se întorc firește), insistență pedagogică (unicitatea lui Allah, dreptatea, învierea: temeliile se întorc așa cum un dascăl se întoarce la regulile lui), și perspective narative (istoria lui Musa se întoarce de vreo zece ori, niciodată de două ori la același unghi: chemarea, tiranul, semnele, marea, legea, vițelul de aur: fiecare versiune extrage lecția de care au nevoie ascultătorii momentului).

Repetiția polemică (același cuvânt la identic) este rară; repetiția reală (același eveniment sub unghiuri diferite) este metoda narativă a textului.

Ce recunoaște critica modernă

Lingvistica și studiile semitice contemporane au rehabilitat stilul oral-formular al Coranului: paralelisme, refraine, structuri în inele: forma literară proprie textelor orale elaborate, studiată începând cu marile epopei.

Acuzația monotoniei, născută în lectura tăcută a secolului al XIX-lea, și-a pierdut temeiul tehnic: nu judeci un oratoriu cu criteriile unui roman. Fondul rămâne asumat: Coranul se prezintă drept o recitare ale cărei ecouri sunt o trăsătură a puterii ei, iar pagina Mahomed era posedat? tratează acuzația literară înrudită (textul nu este poezie), iar pagina miracolele științifice ale Coranului dezbaterea asupra conținutului lui.