Acasă > Refutări și răspunsuri la acuzațiile contra islamului > Există versete satanice în Coran?
Originea povestirilor "gharaniq", respingerea lor de știința hadithului, contradicția internă cu surata Steaua și ce a popularizat Rushdie.
Nu: istoria "versetelor satanice" se sprijină pe povestiri cu lanțuri rupte sau inventate, respinse de specialiștii în hadith și absente din culegerile autentice. Versetele suratei Steaua n-au purtat niciodată alt text decât cel conservat: "Ele nu sunt decât niște nume pe care le-ați dat voi și părinții voștri" (Coran 53:23). Romanul lui Salman Rushdie a popularizat numele afacerii, niciodată dovada ei.
Cuprins:
Actualizat la 18 octombrie 2026 la 20h58
📖 2 min de cititPovestirea pretinde că Mahomed (pace și binecuvântare să fie asupra lui), grijuliu să-și convingă concetățenii, ar fi recunoscut o vreme zeițele Lat, Uzza și Manat drept mijlocitoare, înainte de a se retracta.
Versetele suratei Steaua le pomenesc într-adevăr pe cele trei, dar ca să le demoleze: "Ați văzut voi pe Al-Lat și pe Al-'Uzza? Și pe alta, pe Manat, cea de-a treia?"; imediat vine verdictul: "Ele nu sunt decât niște nume pe care le-ați dat voi și părinții voștri. Allah nu a trimis asupra lor nicio putere." (Coran 53:23). Continuarea capitolului este respingerea cea mai dură a idolilor din tot Coranul: istoria presupune un compromis pe care textul însumi, în versetele lui vecine, îl interzice.
Povestirile "gharaniq" nu există în niciuna dintre cele două culegeri autentice, nici în Sunan care întemeiază legea: apar în compilații târzii de comentarii, cu lanțuri rupte, raportori necunoscuți sau transmițători celebri pentru inserția de anecdote fără sursă.
Știința hadithului, care a clasat sute de mii de povestiri prin examenul lanțurilor, a respins aceste rapoarte: este consensul maeștrilor disciplinei, iar cercetătorii de astăzi care le caută în corpusul autentic nu găsesc nicio urmă.
Afacerea presupune o schimbare de text în plină Mecca ostilă: material imposibilă.
Fiecare verset revelat era memorat pe loc de zeci de însoțitori și recitat public, într-un oraș de dușmani jurați care ar fi plătit pentru o dovadă de fabricație. Memoratorii Meccai recitau surata Steaua întocmai: pagina A fost Coranul modificat? detaliază mecanismul memoriei de masă, și promisiunea care îl întemeiază: "Cu adevărat, Noi am pogorât Mesajul [Coranul] și cu adevărat Noi îi vom fi păzitori!" (Coran 15:9).
Afacerea doarme în compilații când orientaliștii secolului al XIX-lea au făcut din ea o teză, și când romanul lui Salman Rushdie (1988) i-a dat numele de scenă. Scandalul a făcut să treacă ficțiunea drept istorie: niciun manuscris coranic, nicio transmitere memorată, niciun lanț autentic nu sprijină evenimentul.
Este o legendă fabricată de dușmani vechi, reciclată de polemiști moderni și respinsă de metoda islamică ca și de critica istorică serioasă. Pagina A mințit Mahomed? tratează acuzația de fond împotriva veridicității lui.
D-o povestire izolată, absentă din cele două culegeri autentice și din orice lanț continuu, reluată în compilații târzii de comentarii apoi transformată în legendă de orientaliștii secolului al XIX-lea. Știința hadithului, care autentifică sau respinge fiecare povestire după lanțurile ei, a clasat-o fără temei: niciun însoțitor n-a transmis-o ca text coranic.
Pentru că i-a dat un titlu celebru unei istorii pe care erudiția o îngropase deja, iar scandalul media a făcut să treacă ficțiunea drept fapt. Lumea academică serioasă, inclusiv cea ostilă islamului, nu tratează gharaniq drept un eveniment stabilit: controversa era literară și politică, nu istorică.
Nu: textul era memorat în public de zeci de însoțitori în chiar timpul revelației, verset cu verset, recitat la Mecca ostilă care l-ar fi denunțat imediat. O modificare în plină revelație publică este material imposibilă: pagina conservarea Coranului detaliază acest mecanism.