Acasă > Refutări și răspunsuri la acuzațiile contra islamului > Jihadul și terorismul
Jihadul are un sens precis în islam: a lupta pentru Allah, prin rugăciune, milostenie și lupta defensivă încadrată. Terorismul care ucide nevinovați este contrariul a ceea ce prescrie Coranul, iar savanții islamului l-au condamnat la unison.
Jihadul înseamnă "efortul pe calea lui Allah": el are forme multiple (lupta împotriva sinei înseși, milostenia, învățarea binelui) iar forma sa militară este strict defensivă și încadrată de Coran (Coran 22:39-40): a nu ucide pe nimeni în afara luptei, a ocroti civilii, a respecta pactele.
Terorismul care ucide nevinovați este interzis în mod formal (Coran 5:32) iar savanții islamului l-au condamnat la unison. Cuvântul "irhab" (teroare) pe care teroriștii îl revendică este același pe care Coranul îl folosește pentru a califica faptele lor: "să-i înspăimântați pe dușmanul lui Allah și pe dușmanul vostru" (Coran 8:60) este o regulă de descurajare militară, niciodată o regulă de viață civilă.
Cuprins:
Actualizat la 18 octombrie 2026 la 20h58
📖 2 min de citit"Jihad" vine de la "jahada": a face un efort.
Coranul folosește acest cuvânt în mai multe sensuri: efortul împotriva sinei înseși ("pe aceia care se străduiesc de dragul Nostru îi vom călăuzi pe căile Noastre", Coran 29:69), efortul prin milostenie și dreptate, efortul transmiterii prin argumentul frumos (Coran 16:125) și efortul apărării militare când comunitatea este atacată (Coran 22:39). Jihadul nu este deci "războiul sfânt" în sensul medieval european: este un efort continuu pentru dreptate, a cărui formă militară este un caz particular strict încadrat.
Baza Shamela conține o operă academică completă despre această distincție (al-Judhur al-Tarikhiya, cartea 1129) care definește termenii: terorismul este agresiunea împotriva unor persoane nevinovate (în sângele lor, religia lor, bunul lor) pentru a crea spaimă, în timp ce jihadul legitim urmărește să respingă o agresiune și să ocrotească pe cei persecutați.
Opera citează definiția Academiei mondiale de fiqh (Rabita, sesiunea a 16-a) care condamnă terorismul ca crimă împotriva religiei înseși. Profetul (pace și binecuvântare să fie asupra lui) a interzis uciderea femeilor, a copiilor și a clericilor în război (raportat de Ebu Dawud): această regulă este de ajuns să descalifice orice terorism din jihad, căci niciun terorist nu respectă aceste reguli.
Grupările extremiste citează versetele de război în afara contextului lor (pagina "versetele sabiei" le tratează unul câte unul) și ignoră regula generală a Coranului: "cel care ucide un suflet nevinovat ... este ca și când i-ar ucide pe toți oamenii" (Coran 5:32 și 2:190).
Ignoră de asemenea că Profetul (pace asupra lui) a petrecut 13 ani la Mecca fără ripostă armată, că prima permisiune de luptă era defensivă (Coran 22:39) și că victimele dintâi ale terorismului astăzi sunt chiar musulmanii. Verdictul savanților islamului, toate școlile, este fără ambiguitate: terorismul este crima cea mai gravă după shirk, căci ucide nevinovați în numele unei religii care interzice în mod formal să-i ucidă.
Nu: Coranul folosește "turhibuna" (8:60) pentru a desemna descurajarea militară în fața unei armate dușmane, nu teroarea împotriva civililor. Același verset continuă cu pacea: "Iar dacă ei vor înclina către împăcare, înclină și tu către ea" (Coran 8:61). Academiile de fiqh contemporane au definit terorismul ca o crimă de "irhab" (agresiunea nedreaptă): cuvântul arab desemnează crima, nu descurajarea legitimă.
Coranul interzice în mod explicit silirea în religie (Coran 2:256) și spune: "de-ar fi Voit Domnul tău, toți cei de pe pământ ar fi crezut laolaltă" (Coran 10:99). Lupta este permisă doar în apărare și pentru ocrotirea celor persecutați (Coran 22:39-40). Răspândirea religiei se face prin argument și prin frumoasă purtare (Coran 16:125), niciodată prin sabie.