Acasă > Refutări și răspunsuri la acuzațiile contra islamului > Împarte islamul lumea în două tabere pentru cucerire?
Dihotomia lumea islamului / lumea războiului nu există în niciun text fondator: este o construcție a juriștilor clasici pentru a descrie epoca lor. Juriștii contemporani o înlocuiesc cu țara legământului și a siguranței.
Nu: această împărțire nu există în niciun verset și niciun hadith: este o construcție a juriștilor clasici (Abu Hanifa, al-Mawardi) pentru a clasifica teritoriile epocii lor, cu mai multe clasificări concurente. Juriștii contemporani descriu țările în care musulmanul trăiește liber și ocrotit drept pământuri de legământ și de siguranță, iar regula permanentă a Coranului este cea a legămintelor ținute: "Țineți legământul încheiat de voi până la termenul asupra căruia v-ați învoit cu ei." (Coran 9:4).
Actualizat la 18 octombrie 2026 la 20h58
📖 2 min de cititCuvintele dar al-islam și dar al-harb nu apar nici în Coran și nici în hadithuri: s-au născut în tratatele de siyasa ale juriștilor primelor secole, care trebuiau să clasifice teritoriile unei hărți politice mișcătoare.
Abu Hanifa și discipolii lui, al-Mawardi și alții au propus grile concurente (2, 3, 5 categorii după autori), cu criterii variabile: tocmai această risipire dovedește caracterul de instrument de analiză, nu de dogmă.
Ceea ce dau textele fondatoare sunt reguli: legământ ținut până la termen (Coran 9:4), rupere anunțată deschis în caz de trădare (Coran 8:58), pace propusă de îndată ce este posibil (Coran 8:61), binefacere față de nebelligeranți: "Allah nu vă oprește de la cei care nu au luptat împotriva voastră, din pricina religiei, și nu v-au alungat din căminele voastre, să fiți buni cu ei și drepți, căci Allah îi Iubește pe cei drepți." (Coran 60:8).
Juriștii contemporani au înlocuit în mare măsură vechea dihotomie cu cea care se lipește de fapte: pământul legământului și al siguranței, în care musulmanul trăiește sub ocrotirea legilor. Un cetățean musulman din Europa sau din America trăiește într-un pământ de legământ: obligațiile lui includ acolo respectarea legilor civile, fidelitatea față de contractul social și dreptatea față de aproapele lui, căci aceste țări nu sunt nici în război cu el și nici ostile credinței lui.
Voicile care mai recită vechea dihotomie branduind cucerirea vorbesc despre o grilă perimată, nu despre o regulă vie a dreptului islamic. Pagina vrea șaria să se impună în Occident? și pagina versetul 9:29 tratează întrebările înrudite.
Din tratate de drept public redactate între secolele al VIII-lea și al XI-lea pentru a descrie harta politică a epocii: pământuri guvernate de islam, pământuri în război cu el și pământuri de armistițiu. Juriștii înșiși divergau asupra criteriilor și a numărului categoriilor, dovadă că era o grilă de analiză contextuală, niciodată o dogmă revelată: niciun verset nu întrebuințează aceste cuvinte.
Nu potrivit juriștilor contemporani: țările în care musulmanul își practică religia liber, sub ocrotirea legilor, sunt pământuri de legământ și de siguranță, unde obligațiile includ respectarea legilor țării. Este poziția marilor instanțe sunnite de zeci de ani, iar pagina <a href="/ro/refutari/vrea-saria-sa-se-impuna-in-occident.html">vrea șaria să se impună în Occident?</a> tratează acest cadru în detaliu.
Ea descria raporturi de forță, nu poruncea nimic: Coranul poruncește pacea de îndată ce celălalt o încline (Coran 8:61), binefacerea față de nebelligeranți (Coran 60:8) și fidelitatea față de legămintele semnate (Coran 9:4). Istoria islamică a trăit armistiții de decenii și alianțe încrucișate: dreptul islamic clasic cunoaște pacea durabilă, iar "războiul permanent" ține de sloganurile moderne, nu de texte.