Acasă > Refutări și răspunsuri la acuzațiile contra islamului > Copiază Coranul Talmudul și apocrifele?
Relatăări împărtășite există: Coranul le asumă drept continuitate profetică, le corectează acolo unde versiunile anterioare diverg, iar teoria "plagiatului" nu explică nici corecturile și nici ceea ce Coranul refuză să povestească.
Nu: Coranul asumă public continuitatea cu scrierile anterioare: "Nu ți se spune ție decât ceea ce li s-a spus și Trimișilor de dinaintea ta." (Coran 41:43), și "El [Coranul] nu este o poveste care să fie născocită, ci, dimpotrivă, este întărirea celor dinaintea lui" (Coran 12:111). Relatăări împărtășite există, corectate acolo unde versiunile anterioare diverg (păcatul lui Adam ajuns iertare obținută, greșeala lui David absentă din Coran), iar teoria copiei nu explică nici corecturile și nici textul pe care Coranul refuză să-l împrumute.
Cuprins:
Actualizat la 18 octombrie 2026 la 20h58
📖 2 min de cititCoranul nu-și ascunde înrudirea cu scrierile anterioare: o proclamă. "Nu ți se spune ție decât ceea ce li s-a spus și Trimișilor de dinaintea ta." (Coran 41:43), iar despre relatăările profetilor: "El [Coranul] nu este o poveste care să fie născocită, ci, dimpotrivă, este întărirea celor dinaintea lui și tâlcuirea tuturor lucrurilor" (Coran 12:111).
Un plagiator care se ascunde vorbește despre originalitate; un profet care revendică continuitatea cu Moise și cu Isus vorbește despre continuitatea unei singure istorii revelate: este chiar axioma textului, declarată în text.
Teoria copiei se prăbușește pe divergențele sistematice: Talmudul și teologia creștină îl învinuiesc pe Adam de o cădere ereditară, Coranul povestește un Adam care greșește, se căiește și obține iertarea: "Ei au răspuns: „Doamne, am fost nedrepți cu sufletele noastre și dacă nu ne ierți și nu Te înduri de noi, vom fi printre cei pierduți”" (Coran 7:23), urmată de acceptare: "Apoi Adam a primit de la Domnul său cuvinte și El i-a acceptat căința" (Coran 2:37).
David, care poartă în relatăările biblice o crimă gravă, este în Coran un profet iertat pentru o abatere judecată, fără uciderea lui Uri. Un copist care corectează la fiecare divergență teologia textului copiat, în sensul unui monoteism strict, este un autor, nu un împrumutător.
Exegeții clasici au citat relatăări de origine evreiască și creștină în comentariile lor, iar tradiția a dezvoltat pentru ele o categorie numită: isra'iliyyat, supuse regulii triple: confirmat de revelație, reținut; contrazis, respins; neutru, raportat fără garanție.
Acesta este comportamentul unei erudiții conștiente de patrimoniul ei cultural: ea numește ce împrumută din convorbirea omenească și desparte ce ține din revelația ei. Coranul însumi afirmă continuitatea documentară: "El a fost deja [pomenit] în scripturile înaintașilor." (Coran 26:196). Pagina a fost Coranul copiat după Biblie? tratează dosarul general al plagiatului.
Prin continuitatea profetică asumată: Coranul se prezintă ca revelația aceleiași istorii povestite profeților anteriori, și el își declară singur acest lucru (Coran 41:43). Relatăările popoarelor vechi circulau oral; Coranul le reia când sunt adevărate, le corectează când sunt deformeate și le tace când nu aduc nimic: metoda este a unui corector, nu a unui copist.
Paralelele cel mai citate (pasărea de lut, leagănul care vorbește) vin din relatăări pe care Coranul le datează și le transformă: el păstrează miezul relatării, îi schimbă teologia (Isus creează cu îngăduința lui Allah, nu ca un copil dumnezeu), și nu reia niciodată cristologia apocrifelor. Un plagiat care corectează sistematic ceea ce pretinde că copiază nu este un plagiat: este o rescriere revendicată.
Pentru că convertiții de origine evreiască și creștină aduceau relatăări (isra'iliyyat), iar savanții exegezei au dezvoltat o metodă pentru a le tria: ce este confirmat de Coran sau de Sunna este reținut, ce le contrazice este respins, restul este raportat drept relatare fără garanție. Este o metodă documentată de 12 secole: tradiția a știut întotdeauna să-și deosebească revelația de patrimoniul ei cultural.