Acasă > Refutări și răspunsuri la acuzațiile contra islamului > De ce au fost expulzați evreii din Medina?
Două expulzări în 4 ani, fiecare precedată de o ruptură de legământ documentată în timpul unui război deschis. Coranul însuși fixează regula: legăminte respectate cât timp țin, rupte public în caz de trădare.
Expulzările Banu Qaynuqa (anul 2) și Banu Nadir (anul 4) au urmat unor rupturi de legământ în timpul războiului deschis contra Meccăi.
Regula coranică a legământului este explicită: respect deplin cât timp celălalt ține al său, "Țineți legământul încheiat de voi până la termenul asupra căruia v-ați învoit cu ei." (Coran 9:4), și ruptură francă și declarată în caz de trădare, niciodată vicleană: "Iar dacă tu vreodată [ai motive să] te temi de trădare din partea unui popor, rupe înțelegerea cu ei" (Coran 8:58). Banu Nadir s-a predat fără bătălie: o victorie în care "Voi nu ați intrat în nicio luptă cu cai și nici cu cămile ... pentru ceea ce Allah a dăruit ca pradă Trimisului Său de la ei." (Coran 59:6).
Cuprins:
Actualizat la 18 octombrie 2026 la 20h58
📖 3 min de cititCarta Medinei lega musulmanii, evreii și păgânii într-o apărare comună a cetății.
Războiul contra Meccăi a început în anul 2 cu confiscările și deportările suferite de musulmanii din Mecca, iar fiecare facțiune din Medina a trebuit să aleagă: carta era un legământ de apărare reciprocă, iar trădarea în timp de război era crima supremă a tuturor constituțiilor epocii.
Coranul a fixat regula care prezidează toate afacerile de legământ: "Cu excepția acelor politeiști cu care ați încheiat legământ și care nu v-au lipsit pe voi de nimic și nu au sprijinit pe nimeni [în lupta] împotriva voastră! Țineți legământul încheiat de voi până la termenul asupra căruia v-ați învoit cu ei. Cu adevărat, Allah îi Iubește pe cei drepți [care au frică]." (Coran 9:4), iar în caz de trădare temută: "rupe înțelegerea cu ei, întocmai așa. ... Cu adevărat, Allah nu-i iubește pe trădători." (Coran 8:58).
Banu Qaynuqa, meșteșugari și argintari din Medina, au rupt după Badr: Sira raportează incidentul unui argintar evreu care a insultat și agresat o femeie musulmană la piață, ucis de un musulman, urmat de o ridicare armată a facțiunii. Legământul rupt, asediul a durat 15 zile, apoi facțiunea a plecat spre nord cu bunurile și uneltele ei: nicio execuție, nicio confiscare personală.
Sira lui Ibn Ishaq este sursa incidentului; expulzarea în sine este un fapt istoric consensual, coerent cu regula legământului în război.
Banu Nadir, agricultori fortificați din împrejurimile Medinei, au trecut pasul: Sira raportează tentativa de ucidere a Profetului (pace și binecuvântare să fie asupra lui) printr-o piatră azvârlită de sus de pe un zid în timpul unei vizite diplomatice. Coranul povestește afacerea în surata Exodul: "El este Cel care i-a scos pe cei care nu au crezut dintre oamenii Cărții ... din căminele lor în prima pribegie. Nu ați crezut că vor ieși, iar ei și-au închipuit că cetățile lor îi vor apăra de Allah." (Coran 59:2).
După zile de asediu, facțiunea s-a predat și a plecat cu bunurile ei mobile: o victorie fără bătălie, pe care Coranul o subliniază: "Voi nu ați intrat în nicio luptă cu cai și nici cu cămile ... pentru ceea ce Allah a dăruit ca pradă Trimisului Său de la ei." (Coran 59:6). Palmierii rămași pe loc au fost tăiați în timpul asediului, fapt asumat și chiar comentat de poetul Hassan ibn Thabit (raportat de al-Bukhari 2326): un act de război contra unor resurse strategice, nu o infracțiune de religie.
Acest dosar dovedește că islamul din Medina a aplicat o regulă publică: legământ respectat cât timp ține, trădare în război plătită, ruptură anunțată pe față, sancțiune proporționată (expulzare, nu execuție).
Nu dovedește nicio persecutare religioasă: evreii rămași loiali cartei Medinei au trăit în Medina toată perioada Profetului (pace asupra lui), și este beligeranța unei facțiuni, niciodată confesiunea, care a declanșat fiecare afacere. Pagina Banu Qurayza tratează al treilea caz, cel al unei justiții de război după un asediu, iar pagina Islamul este antisemit? întrebarea de fond.
A existat notificare, asediu și negociere, nu surpriză: Coranul cere să se declare ruperea legământului înainte de orice acțiune (Coran 8:58). Banu Qaynuqa a suferit un asediu de 15 zile și apoi a plecat cu bunurile și uneltele meșteșugului ei; Banu Nadir a avut zile de asediu, o predare negociată și o plecare cu bunurile mobile, pe 600 de cămile încărcate. Sancțiunea trădării în timp de război era pretutindeni altfel moartea sau sclavia: expulzarea cu bunurile a fost o opțiune îngăduitoare.
Povestirea tentativei de ucidere (piatra de pe acoperiș, revelată Profetului printr-o informație divină) vine din Sira lui Ibn Ishaq, cu coerența dosarului: Coranul 59:2 povestește afacerea ca o expulzare divină fără să-i ascundă natura, iar sursele târzii converg pe fond. Expulzarea n-a avut nevoie de această povestire pentru a fi justificată: beligeranța continuă a facțiunii în plin război era de ajuns potrivit regulii legământului.
Pământurile și palmierii părăsiți au căzut Statului din Medina fără bătălie: Coranul îi clasează printre fay', un bun pe care conducătorul statului îl folosește pentru sărmani, orfani și călători (Coran 59:7). Este un transfer de patrimoniu în timp de război, documentat și încadrat, nu un jaf privat: al-Bukhari raportează că Umar trăia din el un an din doi și cheltuia restul.