Acasă > Refutări și răspunsuri la acuzațiile contra islamului > Impune islamul uciderea blasfemiatorilor?
Coranul îi rezervă lui Allah judecarea hulitorilor, Profetul (pace și binecuvântare să fie asupra lui) a îndurat și i-a iertat pe batjocoritori, iar cazurile de moarte citate de polemici sunt cazuri de trădare de război.
Nu.
Coranul nu fixează nicio pedeapsă pământească pentru insulta adusă religiei: el îi rezervă lui Allah blestemarea ofensatorilor ("Cei care Îl supără pe Allah și Trimisul Său vor fi blestemați de Allah în această lume și în Lumea de Apoi", Coran 33:57) și recomandă riposta măsurată sau îndurarea: "Dacă pedepsiți [un dușman, o credincioșilor], atunci pedepsiți cu ceea ce voi ați fost pedepsiți, iar dacă răbdați, e chiar mai bine pentru cei răbdători." (Coran 16:126).
Mahomed (pace asupra lui) a îndurat 13 ani de insulte fără să execute niciun batjocoritor, l-a iertat pe satiricul Ka'b ibn Zuhayr și l-a ocrotit pe beduinul care urinase în moschee.
Cuprins:
Actualizat la 18 octombrie 2026 la 20h58
📖 3 min de cititCoranul nu spune nici măcar o singură dată: pedepsiți insultatorul. El împarte rolurile: "Cei care Îl supără pe Allah și Trimisul Său vor fi blestemați de Allah în această lume și în Lumea de Apoi și El le va pregăti lor osândă umilitoare" (Coran 33:57): sancțiunea ofensei religioase îi aparține Domnului ofensat, nu slujitorilor.
Și el prescrie regula cetățeanului insultat: "Dacă pedepsiți [un dușman, o credincioșilor], atunci pedepsiți cu ceea ce voi ați fost pedepsiți, iar dacă răbdați, e chiar mai bine pentru cei răbdători." (Coran 16:126). Îndurarea este declarată mai bună de însuși textul care admite riposta egală: iată plafonul pus, și el este departe de ucidere.
La Mecca, Mahomed (pace asupra lui) a fost numit vrăjitor, poet nebun, ghicitor, iar dușmanii lui au alcătuit versuri împotriva lui: el a răspuns prin predicare, niciodată printr-o execuție. La Medina, satiricul Ka'b ibn Zuhayr, autor de versuri virulente, a venit să se predea și a recitat poezia lui Bānat Su'ād: Profetul (pace asupra lui) i-a aruncat peste el pelerina lui drept răsplată (documentat în Sira).
Iar beduinul care urinase în moschee a fost ocrotit de însoțitorii lui furioși, urina spălată, omul instruit cu blândețe (raportat de al-Bukhari). Iată sunna blasfemiei: răspunsul măsurat, poarta mereu deschisă, sentința rezervată lui Allah.
Polemiciile aliniază execuții fără context: cazurile documentate sunt afaceri de război. Ka'b ibn al-Ashraf compunea elegii care chemau la răzbunarea de la Badr și se coordona cu dușmanul asediator: el a fost tratat drept luptător dușman activ, nu drept critic.
Celelalte cazuri citate țin de același cadru: trădare de legământ în timp de asediu, îndemn la ucidere, dezertare către dușman. Criteriul dreptului islamic este fapta de război, nu opinia: pagina Banu Qurayza demontează cea mai mare dintre aceste afaceri, iar pagina A condus Profetul războaie de agresiune? cadrul general.
Uciderea cetățenilor acuzați de blasfemie de mulțimi sau de indivizi este condamnată de marile instituții savante ale islamului, care reamintesc regula: niciun particular nu deține pedeapsa, judecarea inimilor îi aparține lui Allah, iar viața unui om nu se ia pe baza unei acuzații. Musulmanul rănit de o insultă are un program în 3 gesturi fixat de Carte: răbdarea declarată mai bună, răspunsul prin înțelepciune și prin bună îndemnare și chemarea celui care insultă prin ceea ce este mai bun.
A ucide în numele celui batjocorit este trădarea cea mai absolută a metodei lui. Pagina Urăște islamul nemusulmanii? completează tabloul conviețuirii.
Cazurile citate (Ka'b ibn al-Ashraf, de pildă) sunt cazuri de trădare în timp de război: chemare la uciderea comunității, coordonare cu dușmanul asediator, rupere de legământ. Sunt crime de război judecate ca atare, nu opinii pedepsite: pagina Banu Qurayza detaliază mecanica acestor afaceri. Un cetățean care critică fără să cheme la ucidere nu intră în niciunul dintre aceste cazuri.
Sunt construcții juridice moderne ale unor țări diverse, cu instrumentele lor proprii (pedepse de stat, proceduri), și sunt criticate și de savanți musulmani când instrumentalizează religia împotriva unor reglări de conturi. Ceea ce fixează religia este sorocul ofensatorului în mâinile lui Allah și regula cetățeanului: răbdarea sau riposta egală, niciodată vigilența ucigașă.
Prin metoda Coranului: refuzul caricaturii prin discurs, boicotul civil, răspunsul prin cunoașterea celui insultat și răbdarea care valorează mai bine. Profetul (pace asupra lui) i-a iertat pe satiricii lui veniți să se pocăiască și nu a ucis niciodată pe cineva pentru versurile lui: a ucide în numele celui batjocorit este trădarea cea mai absolută a metodei lui.