Acasă > Refutări și răspunsuri la acuzațiile contra islamului > Ce s-a întâmplat la Haibar?
Haibar a devenit un slogan anti-evreiesc modern. Dosarul istoric arată altceva: o cetate beligerantă neutralizată după coaliția împotriva Medinei și locuitori care și-au păstrat pământurile cultivându-le pentru jumătate din recolte.
Haibar era baza din spate a coaliției care venise să asedieze Medina (bătălia Șanțului, anul 5): bogățiile ei finanțaseră federația care voia să anihileze cetatea musulmană. Campania din anul 7 a neutralizat acest centru militar. Rezultatul documentat contrazice clișeul expulzării: al-Bukhari și Muslim raportează că evreii din Haibar și-au păstrat palmierii și pământurile, cultivate contra jumătății recoltelor (Sahih Muslim 1551), și au rămas acolo decenii.
Cuprins:
Actualizat la 18 octombrie 2026 la 20h58
📖 3 min de cititÎn anul 5, o federație de triburi arabe și de facțiuni evreiești, împinsă și finanțată în special de notabilii din Haibar, a mărșăluit pe Medina cu circa 10.000 de oameni: este bătălia Șanțului, în care cetatea a supraviețuit doar prin sistemul defensiv improvizat și printr-o furtună care a risipit asediatorii (Coranul face povestirea în surata Al-Hashr: "Însă [hotărârea lui] Allah a venit la ei de acolo de unde ei nu se așteptau și a aruncat spaimă în inimile lor." (Coran 59:2)).
Haibar, la 150 de kilometri spre nord, era rezervul acestei strategii: bogății, cetăți, rețele tribale. Neutralizarea acestei baze era o necesitate militară pe care niciun comandant al epocii n-ar fi contestat-o.
Campania a luat cetățile regiunii una câte una, prin asediu și prin negociere, până la capitularea citadelei principale. Rezultatul n-a fost nici masacru, nici deportare: un contract de cultivare.
Muslim îl raportează cu precizie: Profetul (pace și binecuvântare să fie asupra lui) le-a lăsat evreilor din Haibar palmierii și pământurile lor, cu condiția să le cultive cu mijloacele lor proprii și ca jumătate din recolte să revină Statului din Medina (Sahih Muslim 1551). Al-Bukhari citează această împărțire ca referință de tratare a orașelor deschise (raportat de al-Bukhari 2334 și 3125).
Contractul Haibarului contrazice punct cu punct clișeul expulzării: locuitorii și-au păstrat bunurile funciare, și-au continuat agricultura și au trăit pe loc decenii. Pagina Banu Qurayza tratează cazul Medinei înseși, unde o justiție de război a tranșat o trădare în timp de asediu;
Haibar arată celălalt chip al aceluiași drept de război: securitatea obținută, populația de muncă menținută. Evreii din Haibar au rămas cultivatori prosperi, iar afacerea lor funciară a reapărut chiar sub califatul lui Umar, dovadă că trăiau încă acolo.
În această perioadă de conviețuire, o evreică a încercat chiar să-l otrăvească pe Profetul (pace asupra lui) cu un miel dăruit: ea și-a mărturisit intenția, iar el a refuzat ca ea să fie ucisă (raportat de al-Bukhari 2617 și Muslim 2190). Atentatul împotriva persoanei lui n-a declanșat nici represalii, nici expulzare: contractul de cultivare a continuat. Aceasta este măsura diferenței dintre neutralizarea unei amenințări militare și o răzbunare.
Strigătul "Haibar Haibar" s-a născut în secolul al XX-lea în medii militante, care au detașat numele de secolul al VII-lea pentru a-l face un simbol anti-evreiesc.
Este o dublă fraudă istorică: transformă o operațiune contra unei cetăți beligerante într-un atac contra evreilor ca popor, deși locuitorii din Haibar au fost menținuți în pământurile lor; și instrumentalizează un eveniment de război într-un conflict politic contemporan. Islamul acelorași texte dă evreilor statutul de oameni ai Cărții, le ocrotește locașurile de cult (Coran 22:40) și interzice agresiunea: pagina Islamul este antisemit? tratează întrebarea de fond.
Haibar nu a rămas neutră: notabilii ei au finanțat și împins coaliția mare din anul 5 care a asediat Medina cu 10.000 de oameni, iar cetățile ei serveau de bază din spate. În dreptul războiului al tuturor epocilor, baza logistică a unei coaliții în campanie este o țintă legitimă: campania din anul 7 a vizat acest centru de organizare.
Nu: rezultatul documentat este un contract de cultivare. Muslim îl raportează cu precizie: Profetul (pace asupra lui) le-a lăsat evreilor din Haibar palmierii și pământurile lor, pe care le cultivau cu mijloacele lor proprii, contra jumătății recoltelor. Au rămas pe loc decenii, până la decizii mult posterioare sub califul Umar, într-un context diferit.
Este un strigăt politic din secolul al XX-lea, născut în medii militante, care detașează cuvântul de contextul lui din secolul al VII-lea pentru a-l face un simbol anti-evreiesc. Istoria documentată îl descrește: Haibar a fost o operațiune contra unei cetăți-fortăreață beligerante, urmată de un statut agricol și fiscal pentru locuitorii ei, nu o persecutare a unui popor pentru religia lui.