Urăște islamul nemusulmanii?

Nu. Coranul interzice în mod formal ura față de celălalt ca atare: "Allah nu vă oprește de la cei care nu au luptat împotriva voastră, din pricina religiei, și nu v-au alungat din căminele voastre, să fiți buni cu ei și drepți, căci Allah îi Iubește pe cei drepți." (Coran 60:8).

Versetele severe vizează grupuri precise în război împotriva comunității, niciodată o credință civilă sau o origine. Cadrul juridic musulman ocrotește viața, bunurile și cultul cetățenilor nemusulmani, le permite mâncarea, căsătoria lor cu musulmanii și vecinătatea lor de zi cu zi.

Versetul 60:8: regula generală a privirii musulmane

Versetul pe care acuzația nu-l citează niciodată este regula: "Allah nu vă oprește de la cei care nu au luptat împotriva voastră, din pricina religiei, și nu v-au alungat din căminele voastre, să fiți buni cu ei și drepți, căci Allah îi Iubește pe cei drepți." (Coran 60:8).

Versetul următor definește excepția, și ea este precisă: cei care au luptat împotriva voastră pentru religie, v-au izgonit și au sprijinit izgonirea (Coran 60:9). Ura permisă de Coran vizează conduita de război, nu credința civilă: vecinul, colegul, concetățeanul pașnic sunt obiectul unei ordonanțe de binefacere, nu de dispreț.

Versetele dure: context de război, niciodată vecinătate

Citările violente pe care polemiștii le înșiră provin din 3 situații: tratate rupte (sura 9 răspunde trădării pactelor, cu porunca de a le cinsti cât durează), coaliții mergând pe Medina și acuzații de blasfemiu. Niciuna nu legiferează vecinătatea pașnică.

Versetul de principiu rămâne cel al libertății: "Nu există silire la credinţă! Deosebirea dintre calea cea dreaptă şi rătăcire este deslușită" (Coran 2:256), revelat la Medina, unde trăiau evrei și politeiști sub contract cetățenesc. A citi versetele de război fără cele de cadru este chiar metoda care ar face orice carte monstruoasă.

Tratamentul cetățenilor nemusulmani

În statul fondat de Profetul (pace și binecuvântare să fie asupra lui), nemusulmanii erau cetățeni cu drepturi depline: Constituția Medinei îi unea cu comunitatea musulmană printr-un pact de apărare comună, cu tribunalele lor și cultul lor.

Legea islamică ocrotește viața și bunurile lor sub responsabilitatea statului: cel care rănește un cetățean nemusulman răspunde de ocrotirea lui. Pagina jizya și dhimmi detaliază acest statut, cotele lui, scutirile lui și obligațiile reciproce, foarte departe de tabloul apartheidului pe care îl pictează acuzația.

Mâncarea, căsătoria și familia oamenilor Cărții

Coranul legalizează masa comună și căsătoria interreligioasă: "mâncarea celor cărora li s-a dăruit Scriptura vă este permisă și vouă, iar mâncarea voastră le este permisă și lor" (Coran 5:5). Nu împarți nici masa, nici patul cu ceea ce urăști.

Și Coranul cinstește în mod expres o categorie de oameni ai Cărții: "Dar nu toți sunt la fel. Se află printre oamenii Scripturii o comunitate dreaptă, care recită Versetele lui Allah în timp de noapte și se prosternează" (Coran 3:113). Privirea musulmană care face distincție nu distinge originea, ea distinge dreptatea: pagina islamul este antisemit? aplică acest criteriu cazului cel mai citat.

Exemplul chiar familiei Profetului

Hadithul care condensează regula vine chiar din casa revelației: Asma, fiica lui Abu Bakr, întreabă dacă își poate întreține mama, venită la ea, rămasă politeistă. Răspunsul Profetului (pace asupra lui): întreține-o, raportat de al-Bukhari și Muslim.

Legătura de familie, ajutorul, bunătatea față de părinții nemusulmani rămân datorate. Iată cadrul real: o Carte care ordonează dreptatea față de celălalt pașnic, severă doar față de război, și al cărei Profet (pace asupra lui) a dat exemplul până la legătura filială.