Acasă > Refutări și răspunsuri la acuzațiile contra islamului > Circumcizia feminină este islamică?
Nici Coranul și niciun hadith autentic nu instituie circumcizia feminină: hadithul citat are lanțuri discutate, fiqhul clasic n-a făcut din ea nicio obligație, iar instituțiile contemporane susțin interzicerea.
Nu. Circumcizia feminină nu este prescrisă nici de Coran și nici de vreun hadith autentic stabilit: hadithul uneori citat ("atenuați, dar nu tăiați") este raportat de Ebu Dawud cu lanțuri discutate de specialiști, iar fiqhul clasic n-a făcut niciodată din excizie o obligație consensuală pentru femeie. Legile civile o interzic peste tot ca mutilare, iar instituțiile religioase contemporane urmează această interzicere: niciun temei religios nu o poate justifica.
Cuprins:
Actualizat la 18 octombrie 2026 la 20h58
📖 3 min de cititCoranul nu conține niciun verset despre circumcizie, masculină sau feminină.
Pentru bărbat, baza este profetică (legământul lui Ibrahim și sunna Profetului, pace și binecuvântare să fie asupra lui) și unanimitatea savanților o instituie. Pentru femeie, nu există nici verset și nici hadith autentic care să prescrie ceva: toată discuția ține de un singur hadith raportat de Ebu Dawud, ale cărui lanțuri sunt discutate de specialiști, iar însuși conținutul lui spune "atenuați, dar nu tăiați": cel mai favorabil text practicii este, în realitate, o instrucțiune de moderație, nu o prescripție.
Povestirea raportează că Profetul (pace asupra lui) i s-a adresat unei femei care exercita această practică la Medina și i-a spus: "atenuați, dar nu tăiați, căci aceasta este mai luminoasă pentru chip și mai plăcută soțului" (raportat de Ebu Dawud, cu lanțuri discutate).
Chiar luat ca atare, povestirea încadrează un obicei existent în loc să-l instituie, iar termenul lui forte este restricția: nu tăiați. Juriștii clasici au tras din el poziții variate pentru femeie (faptă nobilă după unii, fără statut după alții), niciodată o obligație consensuală: comparația cu circumcizia masculină, unanimă, este fără temei.
Principiul superior al fiqhului este limpede: "fără vătămare și fără reciprocitate a vătămării", raportat în culegeri și ridicat la rang de regulă majoră de juriști. Datele de sănătate publică despre excizie (dureri cronice, complicații obstetricale, traumatisme) o așază de partea vătămării interzise: acesta este argumentul decisiv al savanților contemporani, care susțin interzicerea legală fără rezerve. O practică al cărei beneficiu religios nu este stabilit și al cărei rău este stabilit cade sub regula generală: ea se retrage.
Legea tuturor țărilor din Europa și a numeroase țări africane și din Orientul Mijlociu califică excizia drept mutilare pedepsită de codul penal, iar musulmanul ascultă pe deplin această lege: pagina Vrea șaria să se impună în Occident? detaliază cadrul contractului civic.
Marile instituții religioase contemporane urmează aceeași linie: excizia este declarată interzisă în calitate de rău, iar campaniile religioase împotriva practicii sunt active în Africa ca și în diaspora. Obiceiul care supraviețuiește o face prin confuzia dintre cultură și credință, nu printr-o prescripție religioasă: musulmanul care își ocrotește fiica își urmează exact religia.
Nu: circumcizia masculină face unanimitate (un verset o instituie pentru Ibrahim, Profetul (pace asupra lui) o practică și o recomandă), în timp ce pentru femeie Coranul tace, iar textele discutate vorbesc de o faptă nobilă fără s-o oblige vreodată. Comparația este o ușurare polemică: cele două chestiuni juridice nu au nicio legătură.
Din tradiție culturală moștenită din obiceiuri preislamice din Africa și din Orientul Mijlociu, întreținută de confuzia dintre obicei și religie. Campaniile instituțiilor musulmane, în Africa ca și în Europa, vizează tocmai această confuzie: religia nu o cere, legea o interzice, iar familia care renunță la ea nu renunță la nimic din credința ei.
Întrebarea nu se pune: căsătoria în islam nu depinde de nicio practică corporală de acest tip, iar a o face condiție ar însemna a inventa o regulă pe care fiqhul nu o cunoaște. Contractul de căsătorie se sprijină pe consimțământ, pe tutore și pe martori, nimic altceva.