Acasă > Refutări și răspunsuri la acuzațiile contra islamului > De ce cere Allah să fie lăudat?
Acuzația închipuie un dumnezeu flămând după complimente. Coranul răspunde textual: Allah este Cel Deajuns, lauda și recunoștința îl înalță pe cel care le adresează, iar lauda credinciosului este un exercițiu de adevăr și de smerenie, niciodată un tribut.
El nu o cere pentru Sine: "cel care aduce mulțumire nu aduce mulțumire decât pentru sine, pe când cel care este nemulțumitor [să știe că] Allah cu adevărat [Își este îndeajuns Sieși] Ghaniyy și nu are nevoie de nimic și El este Hamid [Vrednic de Laudă]." (Coran 31:12). Lauda și recunoștința sunt declarate de folos omului care le practică, iar Allah Se declară deajuns fără ele: credinciosul nu-L hrănește pe Allah, își antrenează propria inimă în adevăr, în recunoștință și în smerenie.
Cuprins:
Actualizat la 18 octombrie 2026 la 20h58
📖 2 min de cititCoranul răspunde acuzației în chiar versetul recunoștinței: "cel care aduce mulțumire nu aduce mulțumire decât pentru sine, pe când cel care este nemulțumitor [să știe că] Allah cu adevărat [Își este îndeajuns Sieși] Ghaniyy și nu are nevoie de nimic și El este Hamid [Vrednic de Laudă]." (Coran 31:12). Structura este clară: cel recunoscător își folosește sieși, nerecunoscătorul se pierde, iar Allah, El, nu câștigă și nici nu pierde nimic. Versetul 35:15 o repetă: "Voi sunteți sărmani [ aveți nevoie] de Allah, iar Allah este Ghaniyy [Cel Deajuns pentru Sine] [și] Hamid [Cel Vrednic de Laudă]." (Coran 35:15): niciun cult nu-L hrănește pe Allah, nicio laudă nu-L îmbogățește.
Lauda islamică este un exercițiu de adevăr și de orientare: a numi ceea ce este adevărat (milostivenia, dreptatea, înțelepciunea lui Allah) îl readuce pe credincios la recunoștința vie și la smerenie, cele două virtuți pe care uitarea le distruge. Pomenirea zilnică (dhikrul) are funcția ei anunțată: să liniștească inimile, să structureze ziua, să țină recunoștința activă.
Psihologia contemporană a recunoștinței documentează ceea ce tradiția practică de 14 secole: cel care mulțumește sistematic trăiește mai bine, mai liniștit și mai drept. Lauda nu este un tribut plătit vanității lui Allah: este gimnastica lăuntrică a omului, iar textul o declară textual.
Corpusul documentează: "Allah este Frumos și iubește frumusețea" (raportat de Muslim și al-Hakim 70): islamul întemeiază o estetică în care frumusețea este iubită pentru ea însăși, iar lauda descrie desăvârșiri (milostivenia, dreptatea, înțelepciunea) pe care credinciosul caută să le oglindească în viața lui. Nicăieri textul nu îl amenință pe cel care nu laudă: nerecunoscătorul se lipsește singur, iar Allah rămâne Cel Deajuns.
Comparația cu dumnezeii flămânzi ai mitologiilor antice, care trebuiau hrăniți și lingușiți sub pedeapsa mâniei, luminează deosebirea: Allah din Coran Se declară liber de orice nevoie, iar cultul Lui este un cadou pe care omul și-l face sieși. Pagina interzice islamul orice plăcere? tratează acuzația înrudită a lui Allah dușman al bucuriei.
Coranul exclude textual nevoia: "nu are nevoie de nimic" (Coran 31:12), iar versetul 35:15 o formulează fără ocol: "Voi sunteți sărmani [ aveți nevoie] de Allah, iar Allah este Ghaniyy [Cel Deajuns pentru Sine] [și] Hamid [Cel Vrednic de Laudă]." (Coran 35:15). Lauda nu aduce nimic lui Allah și nu ia nimic: îl transformă pe cel care o rostește, legându-l de izvorul a ceea ce laudă. Un rege care le poruncește supușilor lui să respire nu are nevoie de suflarea lor: porunca este pentru ei.
Coranul dă funcția: "prin pomenirea lui Allah se liniștesc inimile": lauda zilnică (care este în fapt o pomenire și o recunoștință) structurează viața lăuntrică a credinciosului, ține recunoștința vie și smerenia activă. Studiile psihologice contemporane asupra recunoștinței documentează ceea ce tradiția practică de 14 secole: cel care mulțumește zilnic trăiește mai bine decât cel care nu mulțumește niciodată.
Hadithul documentează: "Allah este Frumos și iubește frumusețea" (raportat de Muslim și al-Hakim 70): a iubi frumusețea și a o lăuda nu este deșertăciune, este definiția esteticii lui Allah pe care credinciosul o împărtășește. Lauda islamică descrie ceea ce Allah este (Milostivul, Dreptul, Înțeleptul) pentru ca credinciosul să se pătrundă de aceasta: calitatea lăudată devine calitatea țintită.