Acasă > Refutări și răspunsuri la acuzațiile contra islamului > Permite versetul 4:34 băterea soției?
Versetul cel mai atacat din Coran: structura lui în trei trepte graduale, semnificația discutată a cuvântului daraba, practica Profetului (pace și binecuvântare să fie asupra lui) care nu a lovit niciodată o femeie (Sahih Muslim 2328) și poziția savanților față de violența conjugală.
Versetul 4:34 descrie un protocol gradual de rezolvare a conflictului (sfătuire, apoi despărțirea paturilor, apoi un gest simbolic discutat de savanți), iar Profetul (pace asupra lui) nu a lovit niciodată în viața lui o femeie sau un rob (Sahih Muslim 2328): "cei mai buni dintre voi sunt cei mai buni cu soțiile lor" (at-Tirmidhi 3895).
Violența conjugală este o faptă pedepsită de lege, iar savanții islamului o învață: gestul simbolic al versetului, dacă există, nu este o autorizație de violență.
Cuprins:
Actualizat la 18 octombrie 2026 la 20h58
📖 3 min de cititVersetul tratează un caz precis: nushuzul, rebeliunea conjugală: ostilitatea și disprețul manifeste ale unei soții față de soțul ei, într-o societate în care familia este celula ocrotită. Protocolul este gradual: mai întâi sfătuirea (cei doi să vorbească, să-L amintească pe Allah și angajamentul), apoi despărțirea paturilor (depărtarea în același pat, distanța care trezește conștiința), apoi o treaptă a treia despre care cuvântul arab daraba a făcut să curgă multă cerneală. Ceea ce versetul nu este: o autorizație de violență.
Dovada vie este în practica celui care l-a primit: Aisha (pace asupra ei), care trăia în intimitatea lui, mărturisește că Profetul (pace asupra lui) "nu a lovit niciodată nimic cu mâna sa: nici o femeie, nici un rob" (Sahih Muslim 2328).
Savanții clasici au limitat daraba final la un gest simbolic strict nedureros: Tabari raportează de la Ibn Abbas "o lovitură nedureroasă" (ghayr muharrith), comparată în tradiție cu lovitura de siwak: un semnal de alarmă solemn, nu o pedeapsă fizică.
Savanții contemporani învață că primele două trepte sunt esențialul versetului, că treapta a treia este un ultim semnal de criză într-un cadru de stat în care familia ocrotită nu putea fi dizolvată cu ușurință, și că violența conjugală reală este o faptă pedepsită de lege: musulmanul care o lovește pe soția sa răspunde în fața lui Allah și în fața justiției.
Coranul încadrează tot capitolul prin regula anterioară: "purtați-vă cu ele după cuviință" (Coran 4:19), și prin hadith: "cei mai buni dintre voi sunt cei mai buni cu soțiile lor, iar eu sunt cel mai bun dintre voi cu soțiile mele" (at-Tirmidhi 3895).
El nu spune că bărbatul își poate lovi soția când voiește: protocolul se aplică doar nushuzului manifest (disprețul ostil declarat), într-o ordine impusă, cu trepte care lasă săptămâni, într-o logică de împăcare și nu de pedeapsă: iar Coranul încheie pasajul cu ieșirea nădăjduită: "Dacă voiesc ei [arbitrii] împăcarea, Allah va readuce înțelegerea între ei [cei doi soți]." (Coran 4:35), cu recomandarea unui arbitru din fiecare parte.
Musulmanul care voiește să cunoască poziția religiei sale față de violența conjugală o citește în practica Profetului (pace asupra lui): zero lovituri, milostivire proclamată și încadrarea violenței conjugale printre cele mai rele purtări. Paginile cum să devii musulmană și moștenirea femeilor tratează celelalte acuzații despre statutul femeilor în islam.
Nu. Aisha (pace asupra ei) mărturisește: "Profetul (pace asupra lui) nu a lovit niciodată nimic cu mâna sa: nici o femeie, nici un rob" (Sahih Muslim 2328). Practica sa este interpretarea vie a Coranului: ultimul recurs al versetului nu a fost niciodată aplicat de cel care l-a primit.
Verbul arab daraba are în jur de douăzeci de sensuri în însuși Coranul. Savanții clasici (Tabari raportează de la Ibn Abbas) l-au limitat la un gest simbolic nedureros, iar savanții contemporani învață că esențialul versetului se află în primele două trepte: sfătuirea și despărțirea paturilor.