Islamul este împotriva științei?

Nu. Coranul ordonează reflecția asupra creației: "Cu adevărat, în crearea Cerurilor și a Pământului și în schimbarea nopții și a zilei sunt semne pentru cei dăruiți cu minte" (Coran 3:190-191), și invită să parcurgi pământul pentru a studia originile (Coran 29:20).

Istoria răspunde: Casa Înțelepciunii din Bagdad, algebra lui al-Khwarizmi (cuvântul algoritm vine de la numele lui), optica experimentală a lui Ibn al-Haytham, medicina lui Ibn Sina predată în Europa până în secolul al XVII-lea. Acuzația se sprijină pe o lectură părtinitoare a lui al-Ghazali, care critica teze metafizice precise, nu știința.

Chemările Coranului la reflecție

Coranul nu invită doar să crezi: el ordonează să gândești. Zeci de versete alternează întrebarea "nu cugetă oare?" și chemarea la semne: "Cu adevărat, în crearea Cerurilor și a Pământului și în schimbarea nopții și a zilei sunt semne pentru cei dăruiți cu minte" (Coran 3:190-191).

Iar Cartea trimite omul la cercetare: "Umblați pe Pământ și vedeți cum [Allah] a început creația" (Coran 29:20). O religie care își trimite textul să laude cercetarea originilor nu este o religie împotriva științei: ea face din aceasta o formă de devotament.

Casa Înțelepciunii și epoca de aur

Sub abbasizi (secolele VIII-XIII), Casa Înțelepciunii din Bagdad traduce, verifică și depășește moștenirile greacă, persană și indiană. Al-Khwarizmi fondează algebra: cuvântul algoritm vine de la numele lui, iar cel de algebră de la cartea lui. Ibn al-Haytham scrie tratatul de optică care fondează experimentarea modernă și îl inspiră pe Kepler.

Ibn Sina redactează Canonul medicinei, predat în universitățile europene până în secolul al XVII-lea. Al-Biruni măsoară raza Pământului în secolul al XI-lea cu o precizie remarcabilă. Astronomia de precizie, chimia, oftalmologia, farmacologia avansează în lumea musulmană în timp ce Europa își caută manuscrisele: aceasta este evidența istorică pe care acuzația trebuie să o șteargă ca să se susțină.

Al-Ghazali: mitul sabotatorului

Acuzația modernă se sprijină pe o povestire repetată: al-Ghazali (secolul al XI-lea) ar fi ucis știința cu Incoerența filosofilor săi. Cartea reală condamnă 20 de teze metafizice precise (eternitatea lumii, cunoașterea nevăzutelor prin singura rațiune, negarea învierii trupești), și declară incoerente doar 3, pe întrebări în care rațiunea nu hotărăște: nimic împotriva matematicilor, a medicinei sau a astronomiei, pe care al-Ghazali le respectă în mod explicit.

Același om scrie un manual de logică (Mi'yar al-'ilm) și recomandă studiul științelor ca pregătire. Legenda sabotatorului este o lectură de a doua mână care nu rezistă în fața textului.

Ceea ce islamul cere științei

Fiqhul presupune știința: a fixa cele 5 rugăciuni cere astronomia, a împărți moștenirile cere aritmetica, a posti după semilună cere observația, a administra un waqf cere contabilitatea. Civilizația islamică a produs școala de astronomie de la Maragha, observatoarele, spitalele cu formare clinică.

Ceea ce islamul encadrează este finalitatea: știința în slujba vieții și a sensului, nu orgoliul care declară omul fără creator. Între cercetarea lăudată și aroganța blămată se află tot locul laboratoarelor lumii musulmane, ieri ca și astăzi.

De unde vine acuzația

Din întâlnirea dintre un mit historiografic (Evul Mediu al științelor, în care secolele islamice ar fi un vid) și o realpolitik contemporană care confundă întârzierea economică cu doctrina.

Faptele sunt publice: 8 secole de producție științifică majoră, cuvinte arabe în limba științelor (algoritm, algebră, alchimie, azimut, zenit) și nicio lege religioasă împotriva cercetării. Pagina islamul și știința dezvoltă voletul apologetic, iar pagina conține Coranul contradicții? tratează acuzația vecină asupra textului.