Acasă > Refutări și răspunsuri la acuzațiile contra islamului > Consideră islamul femeile inferioare?
Egalitatea spirituală totală a Coranului, drepturile patrimoniale ale secolului al VII-lea, absența păcatului originar al femeii și diferențele de reguli, tratate în pagini dedicate.
Nu în demnitate. Coranul afirmă egalitatea spirituală bărbat-femeie fără rezervă: "Musulmanilor și musulmanelor, dreptcredincioșilor și dreptcredincioaselor ... Allah le-a pregătit iertare și răsplată mare" (Coran 33:35).
El îi dă femeii, în plin secol al VII-lea, drepturi patrimoniale inedite: o parte fixă din moștenire (Coran 4:7), o proprietate personală, un dar nupțial care îi aparține numai ei (Coran 4:4). Islamul distinge roluri și reguli (moștenire, mărturie, autoritate domestică), pe care pagini dedicate le tratează împreună cu contextul lor: diferențele de reguli nu sunt inferioritatea nimănui.
Cuprins:
Actualizat la 18 octombrie 2026 la 20h58
📖 3 min de cititVersetul 33:35 aliniază, unul câte unul, bărbații și femeile în fiecare calitate: "Musulmanilor și musulmanelor, dreptcredincioșilor și dreptcredincioaselor, celor supuși și celor supuse ... Allah le-a pregătit iertare și răsplată mare".
Este o declarație de egalitate spirituală totală: același devotament, aceeași credință, aceeași răsplată, aceeași iertare. Iar Coranul întrebuințează pentru amândoi același cuvânt de alianță: "Dreptcredincioșii și dreptcredincioasele își sunt aliați unii altora. Ei poruncesc ceea ce este cuvenit, opresc de la ceea ce este neîngăduit" (Coran 9:71): parteneri religioși și sociali, nu o ierarhie de valoare.
În Arabia în care fata moștenea uneori ca dobitoacele, Coranul instituie: "Bărbaților le revine o parte din ceea ce au lăsat în urmă părinții și rudele apropiate, iar femeilor le revine o parte din ceea ce au lăsat în urmă părinții și rudele apropiate ... [le revine] o parte anumită" (Coran 4:7). Femeia devine moștenitoare de plin drept, proprietară în numele ei, iar darul ei nupțial îi aparține numai ei: "dați femeilor [la căsătorie] darurile ... de bunăvoie" (Coran 4:4).
Ea nu împarte nimic cu soțul ei: capitalul ei rămâne al ei, venitul ei rămâne al ei, iar întreținerea căminului apasă pe om. În Europa, aceste drepturi patrimoniale feminine depline n-au fost atinse decât după secole: aceasta este scara istorică onestă pentru a judeca regula.
Coranul nu o împovărează pe femeie cu păcatul lumii: Adam și Eva dezobediază împreună, se pocăiesc împreună și sunt iertați împreună (Coran 7:23). Nicio blestemare ereditară nu traversează generațiile, nicio femeie nu este originea răului: fiecare suflet își poartă al său propriu.
Iar Cartea o cinstește în mod explicit pe femeie: Maria este femeia aleasă între toate (Coran 3:42), soția lui Faraon este model al credincioșilor, mama lui Musa primește o revelație. Paritatea spirituală nu este o concesie: este chiar doctrina textului.
Onestitatea obligă: islamul distinge reguli între bărbați și femei. Moștenirea băiatului este dublul fetei, cu întreținerea obligatorie corespunzătoare;
mărturia în materia financiară se compune diferit;
autoritatea domestică revine soțului ca sarcină de a asigura. Fiecare dintre aceste reguli are contextul ei, mecanismul ei și limitele ei, iar fiecare are pagina ei dedicată în acest dosar: moștenirea femeilor, mărturia femeii, versetul 4:34, hijabul. A judeca întregul după una singură dintre aceste reguli, în afara contextului și a epocii, este chiar metoda acuzației.
Dovada vie a locului femeii se numește Aisha: după moartea Profetului (pace și binecuvântare să fie asupra lui), ea a rămas 47 de ani prima autoritate a islamului în hadith, în fiqh și în medicină, cu peste 2.000 de narațiuni transmise, cei mai mari însoțitori venind s-o întrebe, și o armată comandată la bătălia Cămilei.
Nimeni în istoria musulmană n-a judecat că autoritatea ei de savantă contrazicea feminitatea ei: civilizația islamică a produs savante, învățătoare, proprietare și juriste femei încă din primele ei secole. Pagina vârsta Aishei la căsătorie tratează cel mai citat caz polemic despre ea.
Pentru că dreptul coranic îl încredințează pe băiat de întreținerea obligatorie a casei (soție, copii, surori nemăritate), în timp ce averea femeii rămâne cu totul a ei. Partea de moștenire a femeii este un capital net, fără contrapartidă de întreținere: comparația onestă este economică, nu simbolică. Pagina moștenirea femeilor detaliază calculele reale.
Coranul îi încredințează soțului sarcina (qiwama) de a asigura și ocroti, o răspundere de slujire cu obligații, nu un statut de valoare: înaintea lui Allah, evlavia este singurul criteriu de noblete (Coran 49:13). Pagina versetul 4:34 tratează acest punct controversat în întregime.
Ascultarea datorată soțului poartă asupra a ceea ce este bine și în cadrul căminului: nicio ascultare nu este datorată în păcat, iar Coranul le amintește celor doi soți reciprocitatea lor ("Ele vă sunt vouă veşmânt, iar voi le sunteţi veşmânt lor", Coran 2:187). Jurisprudența ocrotește în mod explicit femeia împotriva abuzului de autoritate al soțului.