Acasă > Refutări și răspunsuri la acuzațiile contra islamului > A fost Kaaba un templu păgân?
Istoria coranică a sanctuarului: înălțat de Avraam și Ismail, umplut cu 360 de idole, restaurat monoteismului în anul 630. Și de ce Piatra Neagră nu este o idolă.
Tradiția coranică o prezintă pe Kaaba drept sanctuarul înălțat de Avraam și Ismail pentru cultul lui Allah (Coran 2:127), apoi deturnat de Quraysh, care au instalat acolo aproximativ 360 de idole. Islamul nu a adoptat deci un templu pagan: el a restaurat locul funcției lui monoteiste originare și a distrus idolele, în anul 630, fără bătălie. Piatra Neagră nu este adorată: Umar, cel de-al doilea calif, spunea că nu ar fi sărutat-o niciodată fără exemplul Profetului (pace și binecuvântare să fie asupra lui), căci ea nu aude și nu dăunează.
Cuprins:
Actualizat la 18 octombrie 2026 la 20h58
📖 3 min de cititCoranul povestește fondarea: Avraam își așază fiul Ismail lângă sanctuar, iar cei 2 înalță temeliile rugându-se: "când Avraam a ridicat temeliile Casei și Ismail [spunând] ... Doamne, primeşte [acest lucru] de la noi!" (Coran 2:127).
Același capitol ordonă să se purifice Casa pentru cei care îi fac turele (Coran 2:125) și leagă hajjul de Avraam, chemat să cheme oamenii la pelerinaj (Coran 22:26-27). Această relatare dă sens întregii polemici: pentru musulman, Kaaba nu a fost furată păgânismului, ea a fost înălțată pentru monoteism, apoi jefuită de el.
Quraysh, gardienii ereditari ai locului, au făcut din el panteonul Arabiei: aproximativ 360 de idole în jurul templului și în el, fiecare trib adorându-și acolo divinitatea, cu practici de ghicire și cu târguri de pelerinaj.
Coranul denunță acest sistem în întregime: a-I asocia lui Allah idole care nu creează nimic, nu văd nimic și nu răspund la nimic. Relatarea lui Avraam spărgând idolele poporului său (Coran 21:58) furnizează grila de lectură: cultul imaginilor este inversarea cultului Creatorului, iar Casa care îi poartă Numele nu poate rămâne plină de ele.
La cucerirea Meccai, în anul 630, Profetul (pace asupra lui) intră în oraș fără bătălie și săvârșește gestul central: cele 360 de idole sunt distruse, iar sanctuarul este înapoiat cultului lui Allah. Sira lui Ibn Hisham documentează evenimentul și îndurarea generală care îl însoțește (amnistia locuitorilor). Cuvântul potrivit nu este deci preluare, ci restaurare: locul, ritul abrahamic al turelor și al pelerinajului sunt conservate, zeii sunt retrași, sensul este readus fondatorului potrivit tradiției coranice.
Argumentul cel mai puternic împotriva acuzației vine de la cel de-al doilea calif însumi. Umar, dinaintea Pietrei Negre, spune public: "știu că ești o piatră care nu dăunează și nu aduce folos, și dacă nu l-aș fi văzut pe Profetul (pace asupra lui) sărutându-te, nu te-aș fi sărutat" (raportat de al-Bukhari).
Scena este canonică: cel mai mare dintre califi proclamă dinaintea mulțimii de pelerinaj că piatra nu este nimic prin ea însăși, un punct de reper ascultat din fidelitate față de ritul Profetului (pace asupra lui). O religie idolatră nu înscrie în letopisețul ei desacralizarea explicită a obiectului ei cel mai vizibil.
Acuzația de reciclare păgână s-ar aplica oricărei restaurări istorice: un templu înapoiat întrebuințării lui dintâi nu moștenește cultul care îl ocupa. Musulmanul asumă continuitatea revendicată cu Avraam, exact așa cum tradițiile evreiască și creștină revendică aceiași patriarhi: întrebarea nu este de a avea un trecut comun, ea este de a ști ce cult ocupă locul astăzi.
Din anul 630, răspunsul este unanim și fizic: un templu golit de idolele lui, o rugăciune fără imagine și un calif care îi spune unei pietre că ea nu aude nimic. Pagina Dumnezeul musulmanilor este luna? răspunde acuzației vecine.
Nu: ea servește drept punct de reper pentru începerea turelor rituale, iar cuvântul lui Umar o fixează definitiv: ești o piatră care nu dăunează și nu aduce folos, și dacă nu l-aș fi văzut pe Profetul (pace asupra lui) sărutându-te, nu te-aș fi sărutat (raportat de al-Bukhari). Cine ar vedea în ea o divinitate ar greși: musulmanul o sărută prin ascultarea ritului, nu prin cult.
Pentru că tradiția coranică învață că locul nu este păgân la origine: el a fost înălțat pentru monoteism, deturnat, apoi restaurat, ca un templu jefuit care i se înapoiază fondatorului. A păstra locul și a purifica ritul este logica însăși a restaurării, nu a preluării.
Tradiția coranică le leagă de Avraam: turele din jurul Casei, alergările dintre cele 2 coline (episodul lui Hajar căutând apă), sacrificiul. Quraysh păgânii conservaseră gesturile schimbând sensul, umplut de idole și de ghicire: islamul a reluat formele rituale abrahamice și a respins conținutul lor politeist, readucând fiecare rit originii lui.