Acasă > Refutări și răspunsuri la acuzațiile contra islamului > A fost preluată călătoria nocturnă din Persia?
Acuzația compară Mi'raj cu relatarea persană a lui Arta Viraf. Dosarul: Coranul povestește călătoria într-un singur verset fără detaliu ceresc, tradițiile persane presupuse sunt posterioare sau nedatate, iar comparația textelor arată mai multe deosebiri decât paralele.
Nu: Coranul povestește călătoria într-un singur verset fără detaliu ceresc: "Mărire Celui care l-a dus pe robul Său [profetul Mohammed] în timpul unei nopți de la Moscheea Al-Haram la Moscheea Al-Aqsa, a cărei împrejmuire am binecuvântat-o, ca să-i arătăm din semnele Noastre." (Coran 17:1).
Detaliile înălțării vin din hadithul autentic (raportat de al-Bukhari și Muslim), nu din literatura persană: Arta Viraf, textul zoroastrian adesea citat, nu este datat înaintea textului islamic și povestește o altă istorie, cu alt scop și cu altă teologie.
Cuprins:
Actualizat la 18 octombrie 2026 la 20h58
📖 2 min de cititCălătoria nocturnă ține într-un singur verset coranic: "Mărire Celui care l-a dus pe robul Său [profetul Mohammed] în timpul unei nopți de la Moscheea Al-Haram la Moscheea Al-Aqsa, a cărei împrejmuire am binecuvântat-o, ca să-i arătăm din semnele Noastre." (Coran 17:1), completat de viziunea din surata Steaua: "L-a mai văzut el la o altă coborâre" (Coran 53:13), "Privirea nu s-a abătut și nici nu a trecut mai departe." (Coran 53:17), "El a văzut unele din semnele cele mai mari ale Domnului său." (Coran 53:18).
Nici cortegiu ceresc, nici iaduri vizitate, nici judecată: Coranul rămâne sobru, iar hadithul autentic este cel care dă detaliile, cu lanțurile și funcția lui: statornicirea rugăciunii zilnice.
Acuzația se sprijină pe o relatare zoroastriană, Arta Viraf, în care un preot vizitează lumea de dincolo. Problema documentară este dublă: manuscrisul nu este datat cu certitudine înaintea islamului (copiile păstrate sunt târzii, iar datarea internă este dezbătută printre iranologi înșiși), iar trama diferă: Arta Viraf este călătoria post-mortem a unui suflet care inspectează osânde și răsplate;
Mi'raj este călătoria unui om viu care străbate cerurile și se întoarce cu o obligație cultică. Relatăări care împart motivul universal al înălțării cerești (prezent în literatura jumătății din lumea antică, de la apocalipse evreiești la Înălțarea lui Isaia) nu se copiază de aceea: este un gen, nu o sursă.
Metoda onestă compară conținuturile: ceea ce povestește Mi'raj (profeții întâlniți, rugăciunea statornicită la 50 și redusă la 5, promisiunea intercesiunii) nu se află în Arta Viraf, iar ceea ce povestește Arta Viraf (cântărirea păcatelor zoroastriene, podul luminii) nu se află în Mi'raj.
Acuzația de plagiat se sprijină pe motivul generic al călătoriei cerești, nu pe un text-sursă identificabil: este un argument de analogie, niciodată o filiație demonstrată. Iar fondul rămâne asumat: călătoria este un miracol al credinței, pe care fiecare îl primește sau îl refuză (Coran 17:1), fără ca istoria textelor să schimbe ceva în aceasta.
Este o relatare zoroastriană în care un preot coboară în iaduri și urcă la cer pentru a raporta ce a văzut. Polemiștii secolului al XIX-lea au văzut în ea sursa Mi'raj, dar manuscrisul nu este datat cu certitudine înaintea islamului, iar compararea lor arată mai ales deosebirile: Arta Viraf este o anchetă post-mortem a unui preot despre lumea de dincolo, Mi'raj este călătoria în viață a unui profet care se întoarce cu o lege (rugăciunea), fără moarte și fără judecata sufletului lui.
Pentru că Coranul dă cadrul (17:1), iar detaliile vin din hadith, cu lanțurile lui: este structura normală a revelației. Dosarul islamic n-a ascuns niciodată relatarea: el o documentează pe propriile lui căi de transmitere, iar pagina <a href="/ro/refutari/au-fost-inventate-hadithurile.html">au fost inventate hadithurile?</a> explică de ce relatăările transmise masiv nu pot fi împrumuturi târzii.
Coranul o afirmă într-un verset clar, iar hadithul o detaliază: este o credință a dosarului islamic, asumată drept miracol. Cel care nu crede în miracol rămâne liber să o spună (Coran 2:256: nicio silire la credință), dar argumentul "plagiatului persan" nu este un argument istoric: este o analogie fără datare, așezată pe două relatăări care se contrazic în scopurile și în conținuturile lor.