Acasă > Refutări și răspunsuri la acuzațiile contra islamului > A fost Coranul copiat după Biblie?
De ce relatăririle comune dovedesc contrariul unei copii: o sursă comună revendicată, rescrieri teologice deliberate și un Profet neștiutor de carte.
Nu. Coranul revendică el înșiși înrudirea relatărilor lui cu cărțile anterioare, dar printr-o sursă comună, nu prin copie: "Nu este [posibil] ca acest Coran să fie făcut de altcineva în fără de Allah, ci este confirmarea celor de dinaintea lui" (Coran 10:37).
Diferențele de fond (vițelul născocit de As-Samiriy și nu de Aaron, necrucificarea, absența păcatului originar) sunt rescrieri teologice deliberate pe care un copist nu le produce. Iar Mahomed (pace și binecuvântare să fie asupra lui) nu citea și nu scria: "nu ai citit mai înainte de ea [de Coran] nicio altă scriptură și nici nu ai scris-o cu dreapta ta" (Coran 29:48).
Cuprins:
Actualizat la 18 octombrie 2026 la 20h58
📖 3 min de cititIslamul nu ascunde înrudirea relatărilor lui cu cele ale Torei și ale Evangheliei: el o revendică drept dovadă a apartenenței lui la același lanț profetic. "Nu este [posibil] ca acest Coran să fie făcut de altcineva în fără de Allah, ci este confirmarea celor de dinaintea lui și o explicație a Scripturilor [anterioare], despre care nu este nicio îndoială că el este venit de la Stăpânul Lumilor" (Coran 10:37).
A copia și a confirma nu sunt același lucru: copia reproduce, confirmarea autentifică, corectează și tranșează. Coranul se definește exact astfel: mesajul final care pecetluiește seria, nu un împrumut.
Un copist transpune; un autor rescrie cu un țel.
Exemplele sunt masive. Vițelul de aur: Coranul îl spală pe Aaron, acuzat în Biblie că ar fi născocit idolul, și pune vina pe As-Samiriy (Coran 20:85-97), păstrând profeția de orice idolatrie.
Crucificarea: Coranul tăgăduiește că evreii l-au omorât pe Mesia (Coran 4:157), răsturnând pivotul teologic creștin. Păcatul originar: Adam și Eva cad împreună și se pocăiesc împreună (Coran 7:23), nicio vină ereditară nu traversează generațiile.
Fiul lui Noe: înecat pentru necredința lui, salvat în Biblie. Fiecare dintre aceste divergențe este teologic încărcată și orientată spre tawhid: este semnătura unui autor, nu cea a unui traducător.
Mahomed (pace asupra lui) nu citea și nu scria: Coranul o afirmă ("nu ai citit mai înainte de ea [de Coran] nicio altă scriptură și nici nu ai scris-o cu dreapta ta [fiindcă era neștiutor de carte]. Atunci s-ar fi îndoit cei care tăgăduiesc Adevărul", Coran 29:48-49) și istoria o confirmă: un negustor meccan al secolului al VI-lea, fără școală și fără scriptorium, într-un oraș fără bibliotecă.
Acuzația de împrumut era deja aceea a tribului Quraysh: "Legende ale înaintașilor sunt cele pe care el le-a scris și ele îi sunt dictate lui dimineața și seara" (Coran 25:5). Cartea răspunde pe fond: relatăririle arabe orale, fragmentele pe care călătorii le puteau auzi, nu conțineau nici pe As-Samiriy, nici structura coranică a profețiilor, nici limba textului care sfida maeștrii poeziei.
Musulmanul nu disprețuiește cărțile anterioare: el le cinstește drept revelație de origine și citește Coranul drept pecetea lor. Coranul laudă oameni ai Cărții care cugetă și cred (Coran 3:113-114), invită să se sprijine pe Tora și pe Evanghelie drept martori (Coran 5:47-48 în funcția lor de epocă) și fixează regula continuității: un singur mesaj, reînnoit și final.
Polemica plagiatului răstoarnă oricum logica: dacă Coranul ar concorda în proporție de 100 %, i s-ar face aceeași acuzație;
dacă diverge, se vorbește de copie stângace. Criteriul onest este în altă parte: coerența internă a textului și provocarea lui lingvistică, rămasă fără răspuns. Pagina Biblia și Coranul compară cele două cărți în detaliu.
Coranul confirmă Tora și Evanghelia ca revelație de origine divină și învinuiește pe cei care alterează textul cu mâna lor sau-i răsucesc sensul (Coran 2:79, 4:46). Poziția islamică distinge deci revelația inițială, respectată, și alterările istorice: musulmanul nu are de disprețuit aceste cărți, el are de citit mesajul final care le autentifică și le tranșează.
Pentru că nu le copiază: fiecare relatare este reconstruită în jurul teologiei tawhidului. Aaron este spălat de vina vițelului (născocit de As-Samiriy), niciun profet nu poartă un păcat major, crucificarea este tăgăduită ca moarte a Mesiei (Coran 4:157), Eva nu este singura vinovată. Un copist aliniază; un autor concepe: structura relatărilor coranice este aceea a unei corecții editoriale voite.
Da: Mecca făcea comerț cu Siria, relatări ale înaintașilor circulau oral, iar vărul Khadijei, Waraqa ibn Nawfal, era creștin. Coranul înregistrează și răspunde chiar acuzației: "Legende ale înaintașilor sunt cele pe care el le-a scris și ele îi sunt dictate lui dimineața și seara" (Coran 25:5), răspunzând prin neștiința de carte și prin conținutul relatărilor.